Nu mereu! Ci cât să-mi ajungă pentru restul timpului! Parcă aş fi invizibilă! Nici nu mă bagă în seamă! Nici nu-l interesează ceea ce-i zic eu!
Stă cu ochii spre televizor şi eu pot vorbi cu pereţii!
Îl strig o dată! Nimic.
Mai strig o dată ! Nimic.
–Dar tu nu auzi?
-Ce e? Ce e?
-Tu chiar vrei să-ţi sting desenele?!
-Da mami, nu te-am auzit!
Uneori nici nu ştiu de ce mă agit atât.
Dar îmi trece repede gândul. Căci e al meu şi mi-e totul.
Dar la 6 ani, deja nu mai mă bagă în seamă 😛 Pe la 16 oi vorbi cu uşa de la cameră 😛
Ca să nu mai zic de prinţesa de 2 ani. Mamăăăăă, pot merge sigur în lume de nebună ce mă văd din exterior.
Stau cu ei în cameră să ne jucăm. Atunci nu le trebuie nici un joc. Mă duc în bucătărie să-mi caut de treabă, atunci începe bătăliile. Pe orice. Nu au un lucru sau loc anume din casă pentru care să se certe mereu. Ci mereu e altceva.
Echilibrul copil tehnologie este fragil!
Când mă duc să stau cu ei, să-i împac şi să vedem cum să ne jucăm împreună, atunci nu le mai trebuie nimic. Îşi caută altceva.
Sunt un magnet pentru alţi copii. Dar se pare că o parte atrage alţi copii şi cealaltă respinge pe ai mei. Şi mi-o ciudă de mor. Ceea ce altor copii li se pare interesant, pe ei nici nu-i atrage.
Bun atunci, hai să ne jucăm cum vrei tu. Ceilalţi copii îşi pierd interesul sau regulile impuse de al meu nu li se par atractive. Ori se supără al meu şi nu mai vrea nimic, ori ceilalţi îşi găsesc altceva de făcut şi rămân eu. Cu buza umflată. Căci doar cu mine, nu vrea să se joace.
Am scris despre Cum împaci doi copii şi tot nu reuşesc să le fiu mereu suficient.
E o chestie interesantă!
Şi nici nu este o reţetă care să-ţi asigure mereu succesul în astfel de situaţii. Căci mereu sunt alte ingrediente pentru mixat.
Ei acum dorm. Şi mă mâncau degetele, şi-mi ordonam gândurile pentru a-mi exprima stare care mă macină acum. Poate aşa reuşesc să mai mă liniştesc. Căci sfaturi pot cere, dar nici un copil nu e la fel, nici o mămică nu procedează la fel. Şi orice sfat aş primi trebuie modificat după croiala copiilor mei.
Ce sfat vă dau eu?!
Să fiţi mereu calme!
Mereu, dar mereu! Căci, vai mamă câte pot face şi cât te pot pune la încercare! Doar nervi să ai.
Şi uneori doare indiferenţa lor, dar aşa ni viaţa. Căci apoi ne umplu de iubire.
Şi să ştiţi că nu totul e roz şi uşor. Mai ales cu doi copii. Mai sunt şi nuanţe, momente în care nu mai poţi. Dar te ridici şi mergi mai departe! Ei au nevoie de tine!
Când vorbeşte mama singură? De fiecare dată când a pierdut interesul copilului.
Voi aveţi astfel de momente?
Cred ca toti parintii trec prin asemenea momente.
Asa cred si eu <3
Fetita mea are 6 luni …mai sunt momente in care ma enervez cand plange ..
Vor mai exista astfel de momente. Conteaza cum le privesti. Cu cat mai mult calm, cu cat mai mult optimism si altfel le vei depasi <3
Eu am început sa o las sa împrăștie tot, o las pana obosește, dar nu prea obosește, dar sunt mai calma decât alta data, mai rău este când face crize de plans
Cum am scris si pe pagina de FB, cu cat sunt mai multe situatiile in care esti calma, cu atat episoadele in care copilul cere atentie intr-un mod interesant, se raresc <3
Multumim de sfat draga mamica scumpa eu am doar unul singur si el cand se punea desene il strig dar debea rasp si zice am auzit dar eram atent la scubi ce sai mai zic ma gand debea are 4ani cum o fi mai in colo.
..mie, cea fara copii, imi pare fascinant totul, iar tu..magician!
🙂 sa nu rad ca sa nu mi se intoarca, nu?
Fiecare are nebunia lui 😛
Pe la vreo 10 – 11 ani vot incepe sa te intrebe ” Ce cauti ? ” atunci cand intri in camera lor. Pe la vreo 14 ani o sa inchida usa, o sa puna castile pe urechi si-atunci iti dai seama de-abia cat te tin plamanii sa strigi 😀 Pe la vreo 15-16 ani o sa apara fiorii adolescentini ai primelor iubiri…sa vezi atunci inimioare si drame 🙂
Nu stiu – inca – ce simti cand pleaca de acasa pentru mai mult de 3-4 zile in excursie. Voi experimenta anul asta – sper 🙂 – ca in vara fie-mea da examen la facultate ! Si-o sa-ti spun si cum te simti dupa ce va disparea din casa balamucul, dezastrul ecologic, muzica la maxim si strigatele prin usa inchisa : „Adu-mi si mie suuuuuuuc ” !
Ooooo, divine momente. Poate, doar poate, no fi chiar așa . Lasa-ma sa sper. Căci doar atât mai am 😛