Produse cu parfum de Italia

V-am dat un indiciu pe pagina de FB a blogului, relatând într-o postare, că am descoperit un nou site, un nou brand în România. Aşa că am trecut la comandat produse cu parfum de Italia.

Site-ul este plin de produse îmbietoare, dar detaliile mărunte sunt de mare ajutor când eşti la prima comandă. Gen:

  • Livrare gratuită la o comandă de minim 99 ron. Alte companii au mult mai ridicat minimul de comandă pentru transport gratuit.
  • Cadou la fiecare comandă. În funcţie de valoarea comenzii.

Produsele sunt de pe site-ul Bottega Verde.

Prima comandă cu parfum de Italia

Produse parfumate, preţuri decente, comandă nouă, promoţii pe vine!

Comanda a fost alcătuită din următoarele produse:

prima comanda bottega verde

Argan de Maroc – Scrub de corp pentru fermitate cu extract de iasomie din deşert şi ulei de argan regenerator şi hrănitor (125 ML).

Acesta este mai light ca şi parfum. E nevoie de un astfel de produs atunci când firele de păr nu vor să iasă sau cresc sub piele.

Gel de duş somnic uşor cu extract de zaharuri din struguri organici, muşetel, tei şi melissa. (250 ML)

Acest gel pentru îmbăierea copiilor are un miros tare plăcut. Şi nu a avut nici o reacţie urâtă asupra pielii copiilor mei. În caz că aţi uitat, băiat de 6 ani şi fetiţă de 2 ani.

Plus că am stat şi i-am strâns în braţe şi mirosit ca atunci când erau bebeluşi. Când nu te mai saturi de mirosul de bebe! 😉

Rimel volum extrem cu vitamina E şi proteine de mătase – negru (8 ML)

Sunt foarte pretenţioasă când vine vorba de rimeluri.

Sunt pretenţioasă pentru că alegerea unui produs greşit îmi provoacă dureri de ochi şi de cap. Şi pentru că rimelul este unicul produs folosit de mine regulat şi doar la ocazii speciale folosesc farduri sau alte produse cosmetice, sunt mai selectivă în alegerea unui rimel de folosit.

Ceea ce nu este menţionat la descrierea produsului de pe site, este că acesta este rezistent la apă. Am folosit demachiant special pentru a-l  da jos, dar măcar a venit uşor. Nu m-am chinuit prea tare. 😛

rimel bottega verde

Şi am primit cadou un Gel de duş delicat cu extract de struguri roşii (400 ML)

Pe care sunt în stare să-l folosesc şi ca săpun lichid. Nu doar ca gel de duş. Oi fi eu mai tută cu privire la parfumul unor produse, dar nu sunt parfumate în aşa hal încât să le simţi în cerul gurii. Sunt delicate.

Unele produse cosmetice nu pot fi lăudate suficient de bine sau de mult prin cuvinte sau prin scris. Ele trebuiesc testate! 😛

3 paşi pentru relaxare la domiciliu!

Cum vi se par aceste produse cu parfum de Italia?

parfum de italia

3 Comments on “Produse cu parfum de Italia”

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.