Ce laşi în urma ta?

De la amintiri până la obiecte, toţi lăsăm ceva în urmă.

Cu fiecare pas făcut înainte lăsăm ceva în urmă.

Un gând. Un vis. O idee. O emoţie. O poveste. O grijă.

Căutăm să umplem goluri. Căutăm să umplem buzunare. Căutăm să umplem inimi.

Dar găsim mereu ce trebuie?

Viaţa este o ecuaţie complicată, cu mulţi termeni şi factori. Nici cei mai inteligenţi oameni de pe planetă nu reuşesc să o rezolve. Atunci, noi, de ce ne-am chinui să o rezolvăm?

Nu vreau să las în urma mea, răspunsuri la ecuaţie. Vreau să las jurnale de călătorii către o mai bună înţelegere a vieţii. Vreau să las schiţe cu direcţii şi hărţi către drumuri înfundate. Ca să ştie cei care vin din urmă ce şi cum am făcut.

Pentru că vin din urmă doi copii. Care caută răspunsuri, care caută sprjin, care caută direcţii. Care caută să-mi calce pe urme. Fiindcă asta sunt părinţii: modele pentru copii lor.

Fiind modele pentru ei, cele mai evidente exemple copiate de cei mici, sunt alegerile noastre vestimentare. Apoi comportamentul.

Crezi că e greu când sunt mici?

Pantaloni sport, un tricou, adidaşii în picioare şi sunt gata de distracţie.

Parcul şi terenul de joacă este pregătit de asaltul mămicilor şi a copiilor. Nu ne poate strica nimeni distracţia. Cu acest gen de ieşiri, cu aceste trăiri, las în urma mea amintiri frumoase, schiţe cu direcţii către o stare de bine, hărţi către drumuri libere şi generatoare de bucurie.

Cu adidaşii în picioare, parcurg rapid drumul până la sala de sport.

Unde încerc mereu să las parte din micile plăceri nevinovate care s-au depus fizic pe mine. 😛 Aici nu reuşesc decât să las hărţi cu drumuri înfundate. Drumuri anevoioase pe care sper ca nimeni să nu le parcurgă, decât dacă o face din plăcere, nu din necesitate.

Cu adidaşii în picioare merg pe trotuar, alături de fetiţă, în fiecare zi când merg la şcoală după băiat.

Descoperă mereu lucruri noi. Vede mereu situaţii de fel şi fel. Sper să-i ofer răspunsuri potrivite la întrebările ei. Să-i satisfac nevoia de cunoaştere. Completăm împreună jurnale de călătorii, lăsăm amprente de adidaşi peste tot. În fiecare baltă

Dacă adidaşii mei ar putea povesti pe unde am fost şi ce am făcut, ar avea o misiune tare grea. Ar spune poveşti cu copii, poveşti cu distracţie maximă în parc, ar spune poveşti cu plimbări pe cărări de munte. Eu i-am ales pe ei, aşa că traseul cade exclusiv în grija mea. Paşii revin în grija mea. Comoditatea revine în grija adidaşilor.

Las în urma mea rânduri în jurnalul despre călătorile mele spre o viaţă mai bună.

Tu ce laşi în urma ta?