Animalele de companie au pus stăpânire pe tot mai multe cămine. Au topit gheaţa care acoperea acea partea a inimii unui om şi nu-l lăsa să se bucure de afecţiunea oferită de un căţel sau o piscă.
Cunosc o zicală veche care sună cam aşa: ” Când pisica nu-i acasă, şoarecele joacă pe masă! „.
Însă, multe s-au schimbat de când am auzit această zicală pentru prima dată. Cea mai potrivită adaptare dată acestei zicale, din punctul meu de vedere, ar suna cam aşa: „Când pisica nu-i acasă, o găseşti la SPA! „.
3 paşi pentru relaxare la domiciliu!
Pisicile au cucerit lumea, oameni buni! Pisicile nu mai fugăresc şoricei! Pisicile nu mai pleacă cu zilele în explorare, pentru a se întoarce pline de scai şi cu un motan după ele! Pisicile nu mai sunt mâţele de altădată!
Iar câinii ?! Ce să mai zic.
Animalele au reuşit în sfârşit să arate oamenilor că nu sunt acele potăi, etichetate greşit. Câinii nu sunt buni doar pentru pază şi protecţie. Câinii nu sunt buni legaţi în lanţ şi puşi în fundul curţii într-o cuşcă de lemn.
Ce s-a schimbat?
Acum 15 ani poate ziceţi că era mai uşor. Eu nu cred că era mai uşor, ci eram noi mai indiferenţi la nevoile animalelor. Eram mai reci, mai nepăsători. Acum altfel stă treaba.
Poate este un pic mai complicat procesul de creştere şi îngrijire a unui animal de companie în zilele noastre, dar şi răsplata este pe măsură. Cred că noi ne-am schimbat! Animalele au fost mereu la fel, aveau aceeaşi afecţiune de dat. Doar noi nu ştiam cum să ne bucurăm de ea.
Ce am fost şi ce am ajuns
Am fost mare iubitoare de animale. Încă mai sunt, dar nu mă manifest pe cum ar trebui. Ştiţi ce m-a schimbat? Copilul meu.
Până să rămân însărcinată, mângâiam orice câine, orice pisică care nu mă zgârâia. Fără să bag mare seamă pe alte aspecte. Cel mai înfricoşător fiind părul lăsat de aceste animale peste tot. Pe haine, pe covor, pe pat, pe canapea, prin cameră, prin bucătărie.
Am avut şi eu o pisică, pe care am ţinut-o la oraş, în casa unde am copilărit. Da, lăsa păr peste tot şi o şi vedeam pe maică-mea prinzându-se de cap de fiecare dată când trebuia să facă curat. Dar pe Fifi, nu am dat-o! Era o siameză cafenie, cu blană multă. Am avut-o până când a murit. Apoi nu am mai căutat să stăpânesc alt animal. Deja aveam alte responsabilităţi şi timpul începea să intre în sac.
La bunici avem doi câini. Ambii umblă teleleu prin curte. Ambii sperie vecinii, dar măcar îşi fac treaba bine. De aceea au început acum vreo câţiva ani să primească mâncare specială de câini. Până atunci primeau resturi şi oase. De aceea acum au camera lor. Cu tot ceea ce poate fi mai bun, ţinând cont de locaţie. Nu trăiesc în puf, dar nici nu dorm pe ciment. Nu sunt liberi ca pasărea cerului, dar nici nu sunt legaţi. Sunt bine crescuţi 😉 .
Am ajuns însă să nu tolerez prezenţa animalelor în preajma copiilor mei. DE FRICĂ! Să nu-i zgârie, să nu-i muşte!
Deci, iată ce a făcut maternitatea din mine! Bine, paranoia e în floare la orice mămică atunci când vine vorba de siguranţa copiilor. Dar grija cu privire la comportamentul animalelor în preajma copiilor mei a început să scadă în intensitate.
Unde sper să ajung
Paranoia s-a mai diminuat, copii au mai crescut, tot mai multe studii arată beneficii multe într-o casă cu un animal de companie, aşa că nu mai am de ce ezita.
Nu doar că sper să ajung, dar se pare că voi fi nevoită să accept prezenţa animalelor în preajma copiilor mei. Am încept cu un papagal. Apoi am continuat cu un peştişor. Simt că urmează un căţel.
Nu în viitorul foarte apropiat, mai întâi să mă obişnuiesc că merge copilul la şcoală. Apoi o să prind curaj să-mi mai aduc o responsabilitatea în casă. Nu e genul acela de responsabilitate, de care să vrei să scapi. Dar un animal este o responsabilitate. Trebuie îngrijit. Nu îl poţi lăsa de izbelişte, doar fiindcă nu mai ai chef de el.
Cum ajută accesul la informaţie?
Accesul la informaţie ne-a schimbat perspectiva asupra animalelor de companie. Acum ne lăudăm cu ele. Acum nu ne mai este frică de etichete, nu mai suntem restricţionaţi de nimic. Acum nu mai avem scuze dacă ceva nu merge bine, fiindcă informaţii sunt peste tot.
De aceea îmi fac temele de pe acum. Mă documentez cu privire la produsele necesare creşterii unui animal fericit. Nu neaparat că animalul are nevoie de ele, ci oamenii ca să se poată ocupa de ei cum trebuie.
Aşa am dat de noul magazin de animale, pentru animale, lansat recent: cattitude.ro
Pentru început am pus ochii pe un pachet ” Bine ai venit acasă!„. Apoi voi vedea în funcţie de cum evoluează relaţia dintre familia mea şi căţel, pe ce produse să mă axez şi câtă muncă voi avea cu el.
Aşa, nu va trebuie să-mi fac griji de o completare nebunească a zicalei din titlu, ci mă rezum la asta:
Când stăpânul nu-i acasă, câinele-l aşteaptă-n geam!
E frumos sa aI un animalut in.casa cel.mai frumos e pt copii ei se bucura se joca cu pisica sau catel ce e ma uit la david park e alt fel.are el cu cine se juca mai ales k e singur
Frumos articol la fel si mie imi plac foarte mult pisicile dar dupa ce am ramas insarcinata toata lumea zicea ai grija ca dak ai pisica sa nu inghiti par de mata se naste bebele il zgarie si de frica n-am mai tinut. dupa un timp david si-a dorit o pisica i-am luat una nu se dezlipea de ea. Dar în mare lasa mult par si cine venea la noi cu vechile povesti inghite par etc microbi si rest.dar parerea mea e ca unii nu au dreptate si trebuie sa facem cum.stim.nu cum vor alti baietelul meu e perfect sanatos cu tot cu pisicuta
Aceeași frica o avem și noi cu parul de pisica. Vedem pe când vom scăpa de ea 🙂