Mickey şi piloţii de curse

Am început a vă povesti despre acest nou serial „Mickey şi piloţii de curse”, un altfel de desen animat în articolul Desene animate educative.  Şi după ce am vizionat mult aşteptatul serial, acum vin cu impresii despre el.

Premiera

Dacă nu ştiaţi până acum, în data de 22 aprilie, la ora 10.30 pe canalul Disney Junior, a avut loc premiera acestui nou serial.

De acum încolo, îl puteţi viziona în fiecare sâmbătă, la aceeaşi oră, pe acelaşi canal.

Eu şi cei doi copii ai mei eram mai mult decât curioşi să vedem despre ce este vorba. Dar, debutul ne-a lăsat un gust amar.

Cea mică (de trei ani) şi-a pierdut repede interesul şi s-a orientat spre ceva mai atractiv. Ea care este fascinată de Mickey şi Minnie şi care vizionează mereu Clubul lui Mickey Mouse. Băiatul (de şapte ani) a avut răbdare până la capăt, dar  nu a fost deloc încântat.

Impresii la cald

Episodul de sâmbătă a fost structurat în două părţi.

În prima parte, Mickey intră direct în acţiune.

Fără prezentarea noii locaţii, fără prezentare de echipament sau de parteneri.

Mickey vrea să-i ofere unui bun prieten de-al său, mare campion de curse, care revine în oraş pentru o ceremonie oficială, prima sa roată de la prima sa maşină. Pete, care este de asemenea mare fan, este dezamăgit de maşinuţa pe care el doreşte să o ofere. De aceea încearcă să pună mâna pe roata lui Mickey.

Şi începe o cursă nebună prin oraş, prin parc, prin locul de joacă, fiindcă roata a luat-o la goană.

În timp ce Mickey, Donald şi Daisy sunt ocupaţi să pună mâna pe roată înaintea lui Pete, Minnie şi Goofy au primit sarcina de a-l distrage pe prietenul lui Mickey. Astfel au dezvăluit tot felul de invenţii trăsnite de lângă atelier, care nici acum nu ştiu de unde şi până unde au apărut acolo.

Într-un final roata ajunge singură la atelier şi prietenul lui Mickey o recunoaşte. Pete îşi cere scuze pentru comportament, îşi motivează gestul, toţi îi apreciază maşinuţa făcută pentru prietenul lui Mickey şi toată lumea este mulţumită.

Mickey şi piloţii de curse

Eu le-am văzut ca pe o grămadă de acţiuni care nu au avut nici un sens. Parcă totul a fost făcut în grabă.

În partea a doua le găsim doar pe Minnie şi Daisy, Ajutoarele abile.

Care sunt un fel de echipă de intervenţie. Aceasta echipă şi locul unde îşi au sediul, mai seamănă cu Buticul lui Minnie.

Cele două personaje sunt solicitate la o adresă, unde trebuie să aibă grijă de un animal de companie.

Pornesc cu stângul în aventură, căci, animalul a ieşit din casă cât timp au stat de vorbă. Şi începe iarăşi o cursă (fără maşini) pentru prinderea pisicii. Din nou avem parte de acţiuni contradictorii.

Minnie se lasă provocată de pisică şi foloseşte butonul de la semafor până când se strică. Daisy fuge după pisică la locul de joacă şi se murdăreşte. Apoi cele două se urcă într-un copac după pisică. Care, evident, scapă nevătămată. Mai ajung şi prin atelierul lui Mickey, unde iarăşi fac ravagii.

Ajung într-un final acasă, ca să descopere că ele trebuiau să aibă grijă de un căţel. Care a stat cuminte pe canapea, cât stăpâna a lipsit. Şi fetele au suflat uşurate, chiar dacă a început apoi o cursă a căţelului după pisica adusă de ele.

Un nou set de acţiuni nu tocmai recomandate copiilor spre vizionare.

jocuri bestkids

Impresii la rece

De obicei, băiatul după ce vizionează ceva nou, mai mă întreabă lucruri ce nu le-a înţeles. Sau îmi povesteşte el, ce i s-a părut interesant. Acum, nimic. Parcă nici nu s-ar fi uitat.

Ţi-a plăcut desenele?

-Nu prea. Ce urmează?

Aceasta a fost discuţia scurtă despre acest nou serial. A mai prins apoi de câteva ori reluări, dar aceeaşi reacţie.

Până într-o seară!

Lasă te rog întrerupătorul! Se va strica!

-Ca şi cel stricat de Minnie la semafor?!

Am căscat ochii şi am rămas afiş. Cum a perceput el acţiunile?!

-Păi, da! Ca şi cel stricat de Minnie. Că doar a apăsat pe el de multe ori şi s-a stricat.

S-a oprit din butonat întrerupătorul, apoi a continuat discuţia.

Să ştii că Mickey nu cred că a făcut şcoala de şoferi. Căci nu e voie să circuli cu maşina prin parc. Iar şinele lui Goofy sunt prea periculoase ca să te dai cu vana de duş pe ele.

-Da, iubire. Ştiu. Dar sunt doar desene animate. În viaţa de zi cu zi nu se fac aceste lucruri. Doar persoajele de desene animate le pot face.

-Dar, să ştii că eu nu o să mănânc plăcintă cu fructe „iaca”, cum a mâncat Goofy. Şi nici nu mă urc în copac după o pisică. Chem un adult.

-Când ai nelămuriri, întreabă. Fructele „iaca” nu există. Felicitări pentru că te-ai gândit să chemi un adult. Dar noi nu avem pisică. Hai să ne odihnim un pic şi vorbim apoi.

Ce să-i mai zic?!

Mai pot zice ceva?!

Îi mai dăm o şansă serialului. Şi ne uităm şi în această sâmbătă. Însă nu sunt convinsă că băiatul va fi impresionat. Sau la fel de entuziasmat cum a fost în aşteptarea primului episod.

balansoar reduceri

Interactiv

Acesta este genul de desene animate care văd că prinde foarte bine la copii.

Atunci când personajele se opresc din acţiune şi vorbesc cu cel care vizionează. Când li cere sfatul sau li se cere ajutor sau sprijin. Atunci copii reacţionează.

De aceea Clubul lui Mickey Mouse este printre preferatele lor. Poate şi aşteptările noastre sunt mari, dar parcă nici primul episod din Mickey şi piloţii de curse nu a fost ceea ce trebuia. Căci noi îl ştiam altfel pe Mickey. Dar poate ne adaptăm la noile vremuri.

Voi ce părere aveţi despre Mickey şi piloţii de curse?

La ce alte desene animate vă uitaţi?

18 Comments on “Mickey şi piloţii de curse”

    1. Da, sunt diferenţe mari. Cred că au căutat o cale de mijloc între desenele clasice cu Mickey, care sunt pentru adolescenţi/adult şi Clubul lui Mickey Mouse, care este pentru copii mici.

  1. Nu stiu care a fost scopul acestei recenzii si povesti despre un desen animat, insa e dragut realizat.
    Eu ma uitam la Clubul lui Mickey Mouse si imi placea ca acolo mereu era ceva de invatat, ceva ce puteai aplica si ceva ce puteai oferi altora,

    1. Am fost începută intr-un articol anterior să povestesc despre desene animate educative şi despre pregătirile pe care al meu băiat le-a făcut cu ocazia premierei acestui serial nou.

      Şi am rămas cumva datoare cu impresii de după vizionare.

      Mă bucur că ţi-a plăcut.

  2. Hehe! Ce amintiri frumoase… încă mă uit cu drag la desenele animate iar Mickey ere preferatul meu, îmi plăcea de el în fiecare ipostază. Adevărul e că încă îmi aduc aminte câteva mici faze din desene…

  3. Nu îmi plac deloc desenele noi și nici nu le recomand pe cele difuzate de tv. (Vorbesc în calitate de educator, nu îmi dau aiurea cu părerea.)

    1. Da, parerea dvs este una indreptatita. Insa sunt destui educatori care aleg sa lege unele din lectiile pe care le predau cu anumite personaje din desene animate. Si atunci trebuie sa fii pregatit ca parinte.

      DE exemplu, eu baiatului nu prea i-am dat voie sa se uite la Scooby Doo. Insa in clasa 0, ei au fosy numiti clasa lui Scooby Doo. Motivatia invatatoarei fiind ca vor descoperi multe mistere ale scolii, la fel cum face echipa lui Scooby Doo. Si uite cum am inceput sa caut desene cu acest personaj, care nu sunt foarte infricosatoare.

  4. Ai mei au crescut si nu se mai uita la desene clasice gen Mickey Mouse.
    Am auzit ca se difuzeaza un nou serial si ma bucur pentru copiii mai mici care vor invata lucruri noi alaturi de personajele Disney.

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.