Mai bine în parc decât în baruri, nu?

Cam aşa cred că-şi zic părinţii de adolescenţi. Mai bine să meargă în parc cu prietenii, decât să hoinărească prin baruri. Oare chiar aşa să fie de bun parcul?!

Păsările de noapte

O nouă extensie a articolului Animalul din OM îşi face loc aici.

Acum păsările îşi fac cuib. Îşi întind încet aripile, ca în cele din urmă să-şi ia zborul. Spaţiul oferit nu le mai este suficient. Liniştea nopţii find companion bun pentru zborurile minţii.

Nu vă gândiţi la acele păsări de noapte care vieţuiesc în natură, de obicei pe centura oraşului. Căutând cuib temporar prin cabine de tir.

Raportaţi-vă la adolescenţii zilelor noastre

Acei copii care-şi caută menirea în viaţă, la o vârstă mult prea fragedă.

Care caută acceptarea societăţii şi de multe ori, nu o primeşte. Poate nu când şi-ar dori ei sau poate prea târziu. Dar sunt copii neînţeleşi. De familie, de prieteni, de colegi, de rude.

Mai bine în parc decât în baruri ,nu?

Ei bine, NU! Clar NU!

Nu se duc să se joace. Să se dea pe topogane sau hintă. Nici să ridice castele de nisip.

Merg în parcuri, cu aceleaşi gânduri confuze. Cu aceaşi companie bizară, găsită în zboruri periculoase. Cu aceleaşi accesorii pe care le-ar găsi şi în baruri. Sau cluburi. Sau crâşme.

cartile-care-boicoteaza-ignoranta-slider_mare2

Alcoolul se poate cumpăra şi din abc-uri. Tutunul la fel. Mai trebuie ceva ca să fie în bar şi nu în parc?!

Poate un pic de muzică. Dar se rezolvă cu un telefon bun. Şi nişte boxe portabile. Vor fi deliciul locuitorilor din apropierea parcului.

Martori la aceste obiceiuri sunt oameni care fac curat după aceste „stoluri de păsări de noapte”. Merg mai mereu în „stoluri”. Şi lasă urme. Coji de seminţe, ambalaje, chiştoace, sticle goale de alcool. Toate lângă cuibul temporar din parc. Nu din bar, ci din parc.

Curăţenie în casă, suflet, viaţă!

Unde le este mai bine acestor păsări de noapte?!

În cuibul permanent. În cel care revin mereu, după fiecare zbor de noapte. Poate nu cu tragere de inimă, dar revin.

Nu luaţi aceste reveniri ca ceva sigur!

Cu suficiente ore de zbor, pasărea îşi poate căuta un traseu diferit. Care să ducă către un nou cuib. Sau către un loc mai bun, departe de cele lumeşti.

Realitatea este mult mai dură decât credem noi

Aceste păsări, aceşti copii minunaţi, vor să zboare din cuib mult prea repede.

Vor să fugă de acasă, crezând că în altă parte va fi mai bine. Poate va fi, fiecare cuib are uscăturile sale. Însă drumul nu le va fi lin.

Mă doare sufletul când văd copii maturizaţi înainte de vreme. Mă doare sufletul când văd adolescenţi cu priviri goale. Cu aripi frânte.

„Stolul”, adică anturajul care îi ţine companie noaptea prin parcuri, nu poate înlocui golul din inimă.

Dragostea, compasiune, poate fi uşor înlocuită în inimile lor cu ura, agresivitatea şi indifrenţa!

Cu emoţiile nu-i de joacă!

Copii au nevoie de dragoste!

Adolescenţii au nevoie să ştie că sunt acceptaţi aşa cum sunt ei!

Fără limite, fără presiune, fără jigniri, fără umilinţe! Nu le tăiaţi aripile!

Fiţi alături de copilul care rătăceşte încercând să înveţe să zboare. Căci într-un final, toţi copii zboară. Doar momentul diferă.

Voi cum aţi învăţat să zburaţi?

mai bine în parc decât în baruri

33 Comments on “Mai bine în parc decât în baruri, nu?”

  1. Și-n parc, și-n baruri, așa mi-am luat zborul și, deși uneori nu am luat decizii bune, asta m-a făcut acum să aleg, în cele din urmă, parcul. Cu toate astea, mulți din generația mea, aleg acum barurile și nopțile pierdute, s-au apucat acum de fumat, când eu m-am lăsat. Și totul pentru că nu au încercat și baruri când și-au luat zborul

  2. Anturajul este un factor foarte important. Daca intra in anturajul potrivit este perfect. Nu stiu sa-ti zic cum am facut eu. Poate ca am avut noroc pur si simplu sa nu o apuc pe alte cai. Grija parintilor fata de mine si sfaturile lor m-au ajutat sa nu calc stramb

  3. Educaţia este cea mai importantă. Tinerii din ziua de azi nu mai ţin cont de faptul că sunt în parc, bar, club, mall, stradă, centrul oraşului, acasă sau în faţa blocului. Totul ţine de atitudinea fiecăruia şi de cât este capabil să discerne.

  4. Eu nu vad adolescentii nici in parc, nici in bar, ii vad lipiti de telefoane si laptopuri. Nu-i vad socializand intre ei decat pe device-uri, dar le vad partea buna, partea curioasa, iscoditoare, dorintele, visele si in mare parte sunt colorate, curate, frumoase.

    1. Totul tine de perspectiva! Acum, aici, in acest articol am scris despre acei adolescenti. In alte locuri, cu alte manifestari, sunt si alti adolescenti. Cei care au cine sa le fie alaturi. Din toate punctele de vedere.
      Insa aceia sunt norocosi!

  5. Adolescenta este cea mai critica perioada, din punctul meu de vedere, care am fost acolo…
    Pentru ca da, ai nevoie de iubire, acceptare, integrare…e usor sa cazi, dar eu am reusit cumva sa nu cad definitiv, asa ca ma gandesc ca mai conteaza si gandirea si mintea fiecaruia…conteaza anturajul, dar tu poti fi mai puternic decat el si poti sa renunti! e nevoie iar, de curaj si sutinere!

    1. Este foarte importantă prezenţa părinţilor în adolescenţa unui copil. Prezenţa, cât şi sprijinul. Uneori şi spaţiul este necesar. Toate cu măsură. Şi cu speranţa că ceea ce faci este ceea ce trebuie.

  6. Eu cred că toate-s bune, până la o limită. Adică să fie un echilibru. Poţi ieşi şi în parc şi prin baruri, atât timp cât nu faci prăpăd în urma ta. La noi în familie „zborul” a fost mai mult necesar…defapt nici nu ştiu cum să-l exprim…în momentul în care părinţii au plecat peste hotare, noi rămânând acasă… Cred că a dezvoltarea copiilor ţine de mai mulţi factori: educaţia de acasă, caracterul tău puternic ori nu şi anturajul din care faci parte. Până la urmă totu-i relativ. Poţi să fii dintr-o familie bună şi educată, dar să ai derapaje din pricina anturajului, ori poţi veni dintr-o familie modestă, ce nu pune prea mult preţ pe dezvoltarea ta şi anturajul să fie cel care te formează.

    1. Echilibrul, cumpătarea, este foarte greu de obţinut.
      Educaţia şi dezvoltarea unei persoane ţine de mai mulţi factori. Câte un pic din toate, te pot ajuta.
      Dar baza, educaţia de acasă, este cea care te ajută să te formezi.

  7. Wow..ce articol bun! M’ai lasat fara cuvinte… si totusi ai perfecta dreptate…pentru adolescenti este o lupta a cunoasterii si a integrarii lor in diferite grupuri…nu este ok nici sa hoinareasca cu un anturaj gresit cu influenta nociva dar nici sa fie outsideri…si sa nu se integreze…si in cazut acesta ei sufera pentru ca nu sunt acceptati…e greu…e cu doua taisuri…pe vremea noastra parca se pastra un echilibru….! :*

    1. Poate nu era tocmai un echilibru bun, dar măcar aveam părinţi conştienţi. Un pic mai conştienţi decât ceea ce găsim acum. Într-o majoritate copleşitoare.

      Ne plângem de restricţiile pe care le aveam atunci, şi de lipsuri, şi de tratamentele primite…. dar totuşi am ajuns oameni maturi, capabili să discearnă. Ceea ce nu pot spune despre adolescenţi care-i văd acum prin jur. Nu ştiu cum vor ajunge, sper că bine.

      M-am apucat să scriu despre aceste aspecte, fiindcă începe să doară mai mult decât pot duce.
      Şi sper să pot ajuta prin aceste rânduri şi pe altcinea.

  8. Mie nu mi-au plăcut barurile și anturajul l-am ales destul de bine. Îmi plăcea să stau în parc, dar singură, să meditez la tot felul de idei ce nu-mi dădeau pace la acel moment. În timp s-au așezat lucrurile, dar nici un zbor nu a fost ușor.

    1. Parcul este un loc bun de meditare. Dar când ai stoluri de păsări descrise de mine în articol în jur, nu mai poţi să faci nimic. Toate gândurile se îndreaptă spre ei şi te apuci să le observi comportament.
      Şi te duci mai departe şi te gândeşti oare cum vor fi copii noştri?

    1. Acesta este drumul pe care aş dori să meargă fiecare. Un drum care să înceapă cu cunoştinţe relative despre viaţă. Nu să ne aruncăm în viaţă şi să ne lovim de toate.

  9. Adolescenții au nevoie în primul rând să fie înțeleși și iubiți necondiționat. Eu cred că asta este cheia ca ei să nu ajungă „păsări de noapte”.

    Mi-am luat zborul din cuibul părintesc în urmă cu 11 ani, plecând la facultate. De 9 ani mă întrețin singură. Asta m-a responsabilizat și m-a făcut să văd altfel lumea.

    Copiii nu trebuie ținuți în bule de cristal, dar nici aruncați fără ajutor în vâltoarea bătăliei vieții. Ei trebuie să știe că acasă au mereu un umăr de sprijin.

    1. În toate situaţiile depinde enorm de mult educaţia primită de la părinţi.

      Aceasta este cea care ne formează şi care ne oferă un model. Că noi ne adaptăm, asta-i partea a doua.

      Însă dacă educaţia de acasaă lipseşte, greu să-ţi găseşti drumul fără piedici. Un drum cu obstacole pe care să le treci uşor.

  10. Este greu sa fii parinte in zilele noastre si nu numai… Este usor sa spui ceva, insa de la vorbe pana la fapte este o cale foarte lunga. Nu poti sa „Cresti” copilul ca in carte… sunt cazuri si cazuri. Trebuie sa te adaptezi si sa stii cum sa reactionezi, pentru ca fiecare adolescent are perioada lui de „confuzie”, iar tu ca parinte trebuie sa ii fii alaturi si sa il intelegi, accepti asa cum este!

  11. Mi se pare o discutie deja cliseica si prefer sa nu imi dau cu parerea. Nu agreez atitudinile pesimiste de genul raul este pretutindeni, omg ce ne facem. Consider ca omul se formeaza asa cum simte si mai mult decat atat, consider ca anturajele negative pot face bine. Nu stau sa dezvolt aici cum si in ce fel, insa categoric prefer ca atunci cand voi avea copil sa vada si binele si raul, nu sa fie un tocilar care sa judece si sa puna etichete fara sa stie ce se afla in spatele unui om.

    1. Este o discuţie clişeică, dar importantă. Mereu se va dezbate. Însă important este să şi se ajungă la o concluzie.
      Şi mai important este ca atunci când vei avea copil, să fii alături de el. Nu neaparat fizic. Ci să îl sprijini.
      Asta este mare mea problemă, de aici şi aceste rânduri.

  12. un articol care trage un semnal de alarma pentru realitatea de astazi. este foarte greu sa cresti un adolescent si este cu atat mai greu sa reusesti sa cresti un adolescent cu capul pe umeri, care sa ajunga un adult responsabil.

  13. Sunt încă tânăr și îmi aduc aminte cum, unde și cu cine mi-am luat zborul. Tot prin parcuri pentru că detestam barurile. Părinții îmi spuneau că este rușine să fiu văzut în cârciumi, baruri, sorbind din sticle. În acelaș timp îmi aduceau aminte cât de importan era să-mi țin limită la ceea ce fac. Am dat cu capul de sus în nenumărate rânduri și le-am dat tot la fel de des dreptate in tot ce spuneau. O să fiu și eu tată la rândul meu. Spera să mă descurc. 😀

  14. e greu sa intelegi totul, mai ales cand diferenta de varsta dintre parinte si copil este una destul de mare si babacii au ramas cu ideile lor comuniste despre educatie, vestimentatie si distractie, Nu sunt nici adepta lui „lasati copiii sa faca ce vor”, dar mi-e clar ca ce le interzici sau ce le arati ca nu iti place, fix aia vor face. Tine de inteligenta, de rabdare, de dragoste ca relatia parinte-copil sa fie una buna.

    1. E greu să fii părinte! Asta-i cam ceea ce cred eu.
      Dar e greu să fii şi copil. Mai ales dacă simţi că nu ai locul tău în lume.

      Şi e şi mai greu să vezi ambele situaţii în jurul tău şi să nu ştii ce să faci. Cum să ajuţi. Cum să îmbunătăţeşti situaţia! 🙁

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.