Cauţi amantă? Ştiu unde o găseşti!

Atunci când doi oameni vaccinaţi, cu buletin şi trecuţi prin oleacă de viaţă se căsătoresc, totul pare a fi lapte şi miere. Altfel nu văd de ce te-ai lega la cap dacă nu te doare.

Şi totuşi, iete că ai ajuns să te gândeşti să-ţi cauţi  amantă. Ca femeie, îţi dau câteva sfaturi. Apoi tu fă ce vrei cu ele.

Unde să cauţi amantă?

Evită locul de muncă. Nu ştii niciodată peste ce dai şi în ce situaţii te vei găsi. Nu prea dă bine pentru sănătatea ta mintală. Vei deveni paranoic la un moment dat, ca să nu mai zic cum vor fi colegii faţă de tine.

Evită femeia singură. Cea fără nici o obligaţie. Aceea te va cicăli mereu la cap să-ţi laşi nevasta pentru ea. O iei pe amantă de nevastă, te-ai pricopsit cu un nou stres. Că na, aşa-i  firea ta.

Evită puştoaicele. Ele te vor toca de bani şi energie. Cam rar găseşti o femeie, fie ea şi de 20 de ani, care să vadă în tine un Făt-Frumos.

Aşadar, de unde începi căutarea?

Dintre persoanele apropiate!

Cele care te ştiu, îţi cunosc bagajul şi situaţia, şi touşi ar fi dispuse să încerce. Să te încerce.

Fă-ţi o listă!

De recomandat să fie una doar în capul tău. Orice altă înşiruire fizică, lasă urme şi este greu de acoperit. Şi de explicat!

Cine ar trebui să fie în capul listei?!

Nevastă-ta!

O amantă mereu disponibilă!

Începutu-i greu.

Şi poate nu cade din prima, dar na, aşa-i când trebuie să (re)cucereşti o femeie.

Fraza care sparge gheaţa:

Auzi, mă gândeam să-ţi propun să-mi devii amantă! Ce zici, vrei să încercăm?

Ce poate să iasă?

Nimic rău.

Poate nişte priviri, dar deja ai plantat un gând. Unul al dorinţei.

Şi oricum deja eşti pe sec, altfel nu te-ai fi gândit  la o amantă. Mai poţi răbda un pic. 

Începe un joc al seducţiei

Începe un joc al cuvintelor

Cu fiecare gest, cu fiecare privire, cu fiecare pas făcut spre ea, cu atât mai repede îţi va cădea în plasă. Una pe care o ştiţi amândoi, doar că aţi lăsat firele să se rupă. Astfel adâncind golul dintre voi.

Să nu-mi zică mie cineva că dorinţa a dispărut!

Atâta timp cât a fost dorinţă, pasiune şi chimie între doi oamen, aceea rămâne. Doar că trebuie întreţinută. Cum focul are nevoie de combustibil, la fel şi o relaţie sexuală de dorinţă. Alimentată de fiecare din voi.

Totul ţine de ceea ce-ţi doreşti, de ceea ce-ţi propui!

Pot decide singură. Tu?

Dacă ceea ce ai lângă tine, nu  te mai atrage, nu-ţi mai căuta amantă!

Divorţează şi vei fi liber!

Aşa scuteşti mai multe persoane de un stres inutil. Şi dacă nu te gândeşti la alţii, gândeşte-te la tine și la câte posibilităţi ai ca om fără nici o obligaţie.

Mai cauţi amantă?

Spor la căutat!

cauti amanta

28 Comments on “Cauţi amantă? Ştiu unde o găseşti!”

  1. Foarte fain scris. Până să ajung să îmi dau seama că trebuie să recuceresti soția cum ai face cu o amantă, chiar mă gândeam Wow, oare chiar ai da sfaturi pentru a-ti înșela soția cu altcineva? Dar cred că cei care au intrat pe articol, bărbații mai mult, chiar s-au gândit că își află trucurile pentru a găsi ușor o amantă, de ai zis că ai atâta trafic.

    1. Multumesc pentru apreciere. Cred si eu ca asteptau sa primeasca ori sfaturi ori ceva indrumare catre persoane la sigur, ce i-ar ajuta in „problema” a carui rezolvare sperau sa o gaseasca aici 🙂

  2. Ma gandeam ca este titlul vreunei carti. Mmm nu sunt deacord cu tine. Daca nu esti multumit de sotie/prietena ce-o fi ea. Atunci renunta si incepe o noua relatie! Pentru ce sa mearga in paralel cu 2 relatii si sa-l mai si sfatuiesti catre ce sa se orienteze ….

  3. Foarte bine ai scris! Si eu sunt de parere ca, atata timp cat dorinta si pasiunea nu mai pot fi regasite, cel mai bun lucru pe care-l pot face 2 persoane casatorite este sa divorteze. De ce sa traiesti cu stres sau in plictiseala?

  4. Pe masura ce parcurgeam articolul tau, imi venea in minte un banc:

    Se facea un sondaj de opinie cu privire la relatiile conjugale si modul de a le privi in diverse paturi sociale. Prima data este intrebat un muncitor:
    – Cum credeti ca e mai bine, sa ai nevasta sau amanta?
    – Pai, dom’le, io zic ca e mai bine sa ai nevasta.
    – De ce?
    – Esti mai impacat sa stii ca te-ai insurat dupa lege, ca nu traiesti in pacat si au si copilasii doi parinti, cum se cuvine.
    Urmeaza un intelectual, aceeasi intrebare:
    – Parerea mea este ca e mai bine sa ai amanta, pentru ca e relativ mai civilizat: cand unul se plictiseste, pleaca pur si simplu, fara formalitati, divort, tribunale etc. si-apoi mai e si acel savuros sentiment de clandestinitate
    Se ajunge la un programator:
    – Fara indoiala, cel mai bine este sa ai si nevasta, si amanta. Acum, de exemplu, nevasta stie ca sunt la amanta, amanta stie ca sunt la nevasta, iar eu stau linistit la calculator.

  5. O sa fiu rea. Sa stii ca nu trebuie sa o cauti neaparat. Sunt femei disponibile la orice pas. Nu dau vina pe ele, nu-i bai, dar se gasesc usor amante si ce zici tu acolo cu divortatul e treaba grea… de ce sa nu pastrezi aparentele de barbat la casa lui si sa dai cu piciorul unei mancari calde si camasilor calcate?

    1. Pentru ca totul poate merge mult mai usor la vale, cand ai de pastrat si aparente si nevasta si amanta 😛
      Greu cu aparentele astea!

      Iar femei disponibile sunt mereu, dar fiecare are un pret. Unele cauta alinare, alte relatie, altele confort financiar.

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.