Pauză, regrupare, înapoi la treabă

Cred că nu există îndemn mai bun ca acesta: pauză, regrupare, înapoi la muncă. Îndemnul este şi mai bun de urmat atunci când simţi că nu mai poţi, când e prea mult, când nu mai dai randament nicăieri.

Eu şi munca

Habar nu am cât muncesc. Nu pontez nicăieri, nu-mi ţine nimeni evidenţa. Teoretic, căci practic toată lumea mă verifică ce, cum, când postez pe blog, pe Fb sau în alte locuri.

Acele persoane le mai trimit să citească articolul Tu chiar vrei să lucrezi de acasă?. Apoi mai discut dacă este cazul.

Dar nu despre ele este vroba în acest articol, nu-mi pierd energia discutând mai multe. Vreau să vorbesc despre muncă, despre când este prea mult, unde trasezi o linie, dacă mai ştii unde este linia între muncă şi familie. Cele două se cam bat cap în cap.

Familia versus muncă

Blog sau Vlog?

Muncesc de acasă tocmai pentru a nu fi nevoită să aleg între cele două. Şi în nici într-un caz pentru a le pune la înaintare, ori una ori alta.

Dar se cam înţeleg cam greu în ultima perioadă. Mai jonglam eu cumva cu ele, dar acum parcă sunt tot mai greu de stăpânit, de găsit un punct comun. Sunt conştientă că este o perioadă sensibilă şi că toate trec, într-un mod sau altul. Dar nici nu pot trece aşa uşor peste această tensiune. Şi îmi este tot mai greu să  fac faţă.

Şi atunci ce fac?

Pauză, regrupare, înapoi la treabă

Pauză pentru detaşare.

Regrupare prin stabilirea priorităţilor. Organizare mai bună. Un plan de bătaie pentru cale lungă.

Înapoi la treabă pe toate sectoarele ce trebuie acoperite. Cu un randament mai bun.

Şi cum familia nu se poate pune în pauză, munca este cea afectată, cea vizată de această situaţie. Nu trebuie să dau socoteală, doar anunţ că voi lipsi un pic de pe aici. Planul este de trei zile de pauză, apoi o zi de regrupare şi în final urmează să mă apuc din nou de treabă.

De ce?

În caz că nu aţi văzut pe pagina de FB a blogului, vă redau postarea de azi:

„Azi totul este pe dos. Mai bine zis, mi-au ieşit toate pe dos.

Am vrut să fac ciorbă de perişoare, nu mi-a ieşit.
Am vrut să fac tocăniţă de mazăre cu carne, a fiert cred că două ore şi acum nu mai are gust.

Am un cucui în frunte, după ce am „testat” colţul de la un geam. Am o vânătaie pe cot, după ce mi-a căzut draperia când am vrut să deschid geamul. Am o tăietură ce încă ustură, după ce am răzuit zarzavaturile pentru ciorba de perişoare.

Deşi am o grămadă de variante pe blog de reţete, mai bine mă pun în pat şi nu mai fac nimic. Cine ştie ce boroboaţe mai fac până deseară. Să mai zic că am aluatul pentru o tură de cornuleţe la frigider? Parcă nici nu m-aş apuca de ele. Cine ştie ce iese. Mă apuc de recitit cărţile din dotare.„

Cornuleţele mi-au ieşit, voi pune şi reţeta mea pe blog, după ce revin.

Mai adaug şi o conexiune slabă de internet şi doi copii frumoşi care vor să explorăm cât mai mult din satul în care am copilărit. Am uitat să vă zic că sunt la ţară, să ne relaxăm, cică.

Atunci, de ce să mă agit să fac totul bine? Totul repede şi bine?

Fac o pauză scurtă!

Evadez din online şi revin cu forţe proaspete şi planuri clare!