Cornuleţe fragede cu unt

Am zis că vin cu varianta mea, uite că vin acum aici cu reţeta de cornuleţe fragede cu unt. Originalul, adică reţeta de la care m-am inspirat, o găsiţi aici: Reţeta soacrei pentru cornuleţe fragede

Porţii să-mi ajungă

Din cantitatea de ingrediente din această reţetă, ies vreo 40-45 de cornuleţe. Adică vreo două tăvi de pus la cuptor, însă depinde şi de mărimea tăvilor.

Ei, fiindcă am făcut cât am fost plecată la soacră şi am învăţat reţeta, atunci când am ajuns la părinţi la ţară, a trebuit să încerc. Şi nu doar că mi-a ieşit, ci a trebuit să tot refac stocul.

Adică: Luni, 1 porţie.  Miercuri, 1 porţie. Joi, 2 porţii.

Nu mai vreau să fac o vreme buuuună de acum încolo. Sunt tare mult de bibilit la ele. Şi deşi la prima porţie am făcut cum am văzut la soacra, adică am împăturat şi rulat cornuleţul ca pe un evantai, următoarele porţii le-am rulat doar. Şi tot au fost bune 😛

Dar hai să vi le detaliez pe rând.

Ingrediente necesare:

Aluat

  • 100 gr de unt
  • 2 linguri generoase de smântănă grasă
  • zeama de la 1 lămâie
  • 3 gălbenuşuri de ou
  • 350 gr de făină

Umplutura a fost formată din dulceaţă. Am optat pentru cea de vişine cu coacăze. Aveţi aici reţeta – Dulce acrişor cu vişine şi coacăze negre

Iar pentru ungerea aluatului, am avut nevoie de maxim 100 gr de unt. Nu l-am topit şi nici nu l-am cântărit.

Pregătirea aluatului

Mă i-a cu ameţeli doar când îmi aduc aminte. Prima parte nu este grea.

Eu am folosit mixerul, într-un bol înalt. Untul bătut cu mixerul, apoi adăugat gălbenuşurile, apoi zeama de lămâie, apoi smântâna. Am oprit mixerul şi am adăugat făina şi am frământat aluatul cu mâna.

Aluatul obţinut se împarte în 5 părţi şi de aici începe nebunia.

Fiecare parte de aluat se întinde cu sucitoarea, cât de subţire se poate. Apoi am uns aluatul cu unt, folosindu-mă de degete. Apoi se rulează aluatul pe lung, formând o ruladă subţire.

După ce sunt gata toate părţile, la frigider trebuie să stea aluatul timp de minim 1 oră.

aluat cornulete cu unt

Asamblarea cornuleţelor

Asta-i partea care mie nu îmi place deloc!!!

După ce am scos ruladele de aluat din frigider, se taie fiecare ruladă cu cuţitul, în minim 8 părţi. Aceste părţi mici de aluat sunt de fapt viitoarele cornuleţe.

Aluatul rezultat după tăiere, se întoarce pe partea cu tăietura şi se aplatizează cu mână. Rezultă o mică plăcintă de aluat, care în mijloc ar trebui să aibă cerc mic de unt.

Şi fiecare plăcintuţă se modelează subţire- subţire cu sucitoarea, ajutată şi de muuultă făină. Se pune umplutura şi se rulează.

Eu am avut grijă să prind de capete în timp ce rulam şi la sfârşit să dau forma aceea de semi-lună cumva.

Cornuleţe fragede cu unt, la cuptor

Am folosit acum hârtia de copt pentru tavă, fiindcă îmi era frică să nu se ardă din cauza umpluturii.

La cuptor au stau 15 minute, depinde însă mult şi de cuptor. Verificaţi, iar dacă au nuanţă crem spre maro pe margini, sunt gata.

Se scot la răcit şi apoi se cerne deasupra zahăr pudră.

cornulete cu unt

Ce am schimbat la reţeta soacrei?

În primul rând am folosit unt în loc de unsoare. Mi-am dat seama însă că şi untul trebuie să aibă un anumit procent de grăsime. Am încercat cu 82 %, cu 65 % şi cu creminos cu unt (ceva de genul 😛 ). Cel cu 65 % mi-a plăcut mai mult.

Apoi am folosit mixerul în loc să fac cu lingura de lemn.

Am optat pentru unt şi la ungerea foilor de aluat.

Am ales umplutura să fie cu dulceaţă.

Am împachetat mai simplu cornuleţul. Este mai uşor şi mai bine, având în vedere că dulceaţa ar ieşi din cornuleţ dacă ar fi un singur rând de aluat care să o ţină în cuptor. Nu am poză cu un cornuleţ simplu împachetat, au trecut repede toate.

Nu am o reţetă preferată, fiindcă ambele sunt bune. Din ambele ies preparate taaaare gustoase. Însă prefer să-mi facă altcineva aceste cornuleţe 😛

Vouă cum vi se pare această reţetă de cornuleţe fragede cu unt?

cornulete fragede cu unt

23 Comments on “Cornuleţe fragede cu unt”

  1. Și noi facem destul de des cornulețe acasă. Îmi aduc mereu aminte de copilărie! Arată foarte bine și ale tale. Mniam, Mniaaam!!! 🙂

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.