Digital Parents Talks- ediţie aniversară

În data de 23 septembrie 2017 am avut ocazia să particip la întâlnirea cu numărul 8, organizată în cadrul comunităţii Digital Parents Talks. Această întâlnirea a fost şi una aniversară, împlinindu-se un an de la lansare.

Digital Parents Talks

Este o comunitate în care eu am intrat la începutul anului 2017. O comunitate în care se regăsesc oamenii care au o pasiune pentru scris online, cunoscuţi şi sub denumirea de bloggeri 😛

Oameni care abordează cu preponderenţă subiecte legate de parenting, dar care sunt şi părinţi la rândul lor.

Mă bucur enorm de mult că fac parte din acest grup, fiindcă am avut ocazia să cunosc oameni frumoşi, să aflu lucruri noi, să particip la dezbateri şi să fiu alături şi să sprijin oamenii care şi-au propus să schimbe ceva în lumea aceasta.

cadouri haioase

Cine este în spatele comunităţii?

Eu identific comunitatea cu eforturile depuse de Ana Nicolescu şi Lavinia Pavel pentru a ne aduna într-un loc frumos!

Două doamne minunate, care prin energia lor dau putere şi inspiraţie celor care le urmăresc. Sunt cuvinte destul de mari, dar cum am avut şi ocazia să le cunosc personal, pot confirma că aşa stă treaba.

Digital Parent Talks este primul proiect al acestor doamne, făcut prin intermediul agenţiei Parenting PR.

Ediţia aniversară

Cum am menţionat la început, în data de 23 septembrie 2017, am participat şi eu la întâlnirea fizică din Bucureşti, de la Conacul Golescu Grant. Acest eveniment a fost parte din motivul pentru care am avut parte de Primul zbor cu avionul.

Eveniment în cadrul căreia s-au reunit peste 60 de persoane, de părinţi, de oameni plini de interes către subiectul propus spre dezbatere. Unii având şi emoţii mari, adică eu. 😉

A fost o ediţie aniversară, împlinindu-se un an de la lansare, iar comunitatea s-a mobilizat tare repede şi frumos, pentru a le putea surprinde pe Ana şi Lavinia. Am primit joi mesajul şi am fost tare uimită să văd cât de bine s-au organizat doamnele responsabile de surpriză.

La câţi mai mulţi ani inspiraţi şi plini de bine, asta le doresc eu!

digital parents talk

Comunitate. Branding. SEO

Acestea au fost subiectele dezbătute în această ediţie.

Iar pentru copiii care au însoţit participanţii la eveniment, cei de la Disney au pregătit un atelier de diorame, cu ocazia lansării unui nou serial: O poveste încâlcită, serialul. Premiera este pe data de 2 octombrie 2017, de la ora 17:00 pe canalul Disney Channel. A fost super atmosferă, chit că eu am fost fără ai mei copii. Însă energia celorlaţi copii m-a umplut de bucurie.

Adulţii au avut parte de invitaţi minunaţi pe post de speakeri:

  • Ioana Chicet-Macoveiciuc

Omul care a organizat până acum în jur de 50 de evenimente mari, cu peste 100 de participanți, în toată țara pe teme de educație. Ea a fost invitată ca speaker la eveniment pentru un debate despre comunități și branding personal. Mai trebuie să zic unde o găsiţi?!

  • Diana Ghindă

Este gazda comunității Training Café și membru în alte câteva comunități de învățare. Este de părere că învățarea e o călătorie pentru toată viața. „Scopul învățării este acțiunea. Învățăm și acționăm mai bine împreună”.

  • Evelina Necula

În anul 2014, Evelina s-a alăturat echipei OneTouch în calitate de Managing Partner şi a contribuit la dezvoltarea şi lansarea „Kinderpedia„, prima platformă dedicată comunicării între grădiniţe şi părinţi. Evelina ne-a povestit despre cum a creat comunitatea de părinți și de educatori și cum a ajutat-o tehnologia să facă acest lucru.

  • Lavinia Pavel

Împreună cu Ana Nicolescu a pornit proiectul Digital Parents Talks şi au dezvoltat agenţia Parenting Pr. Lavinia ne-a deschis ochii în ceea ce priveşte unele aspecte legate de faimosul SEO.

Cu ce am rămas după eveniment?

Cu multe idei şi planuri de viitor. Însă toate trebuie luate pas cu pas, calm şi făcute eficient. Altfel nu sunt bine implementate. Cel puţin aşa văd eu treaba.

Am rămas cu o schiţă minunată făcută de Diana Ghindă, pe care am printat-o deja şi o am aproape, pentru a-mi aduce aminte ceea ce mi-am propus.

branding personal

 

Ceea ce am mai înţeles eu, deşi ştiam de ceva vreme acest lucru, este că orice acţiune, orice schimbare, trebuie să aibă un scop. Orice îmi propun să fac trebuie să ducă la ceva. Adică să-mi stabilesc de fiecare dată un ŢEL!

De prea multe ori am mers pe premiza, hai să fac să văd ce iese. Nu a ieşit nimic rău din aceste acţiuni, doar că este mai frumos când ai un ţel şi îl atingi prin acţiunile tale.

Am planuri în ceea ce priveşte comunitatea din jurul acestui blog.

Am planuri în ceea ce priveşte optimizarea acestu blog.

Însă sunt în stadiul de idee, care se transformă uşor într-un ţel. Altfel nu aş şti la ce să mă raportez când vreau să pornesc proiectele.

Este una când ştii că trebuie să faci ceva şi alta când ţi se spune clar că trebuie să faci ceva. Aţi înţeles ceva din ceea ce scriu eu aici?! 🙂

Nu are sens să intru în pra multe detalii legate de aspectele tehnice ale blogului. Ar avea sens să intru în detalii legate de aspecte ce ţin de comunitate, dar nu aici. Vor fi alte ocazii.

Despre #weekendinbucuresti voi scrie un articol separat, acum este mai uşor să fac trimitere la acest articol dedicat evenimentului, decât să vă încarc cu prea multe informaţii.

Pe viitor sper să mai am ocazia să particip la ediţiile Digital Parents Talks şi să leg prietenii trainice!

A fost o ediţie aniversară pe cinste!

Voi ce părere aveţi despre acest gen de întâlniri?

digital parents

30 Comments on “Digital Parents Talks- ediţie aniversară”

  1. Daca tot ma intrebi ce parere am despre evenimentele de genul asta, banuiesc ca ai vrea o parere sincera, nu? Mie nu-mi plac. N-am participat niciodata, ca sa fiu sigura ca asa e, dar mie mi se pare ca sunt mai mult apa de ploaie, ca sunt facute sa mergi ca sa ai de unde sa te intorci. Asta nu ca am eu ceva cu Digital Parents Talk, dar eu nu cred nici in psihologi, in mai nimic.

    1. Normal ca vreau pareri sincere. Si apreciez si mai mult ca tu esti asa si nu cureti oua nimanui 😛

      Sa stii ca si eu sunt reticenta in participarea la astfel de eveniment. DPT 8 fiind primul eveniment de acest gen la care am participat. Si a fost o nebunie la acest eveniment. Oameni plini de energie, care in alte ocazii m-ar fi obosit 😛 Dar acum a fost mai usoara acea senzatie.

      Mai am un eveniment sau doua de bifat pe lista mea. Atat. In rest, in functie de situatie <3

  2. E mult mai bine si indicat sa avem o strategie, un plan de dezvoltare, fie ca vorbim de un blog sau de o afacere. Punandu-le pe toate pe o lista, stii ce devnie prioritar si ce nu. Am vazut ca ai inceput sa faci research pe pagina blogului tau si sa vezi ce subiecte sunt de actualitate pentru audienta ta. Sper sa iti indeplinesti toate cele dorite!

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.