De ce au nevoie copiii defavorizaţi?

De fiecare dată când mă gândesc la copiii defavorizaţi mi se face pielea de găină. De multe ori prefer să nu mă gândesc prea tare la acest subiect, fiindcă mă supără tare rău. Fiindcă consider că sunt prea mică pentru a schimba ceva, că nu am cum să-i ajut!

Mentalitate greşită

Apoi, viaţa se încăpăţânează să îmi arate că aş putea face ceva. Că trebuie doar să vreau şi să acţionez. Nu să aştept să se întâmple minuni.

Uneori ma simt egoista!

Oameni care nu au intenţii ascunse, care nu caută mulţumire sau apreciere, oameni simpli. Aceşti oameni fac multe pentru copiii defavorizaţi şi sunt eroi în ochii mei. Şi când mă refer la multe, mă refer la ceea ce transmit prin acţiunile lor, căci nu contează doar partea materială.

Aşa cum puteţi afla din ceea ce a scris Raluca Bădiţă, în ultimul ei articol „De ce merg  la copiii de la Sfânta Mina?”.

Urmărind activitatea ei, aveam mereu un nod în gât. Mă uitam la acei copii şi mă năpădea plânsul.

Cu ce au greşit acei copii?

Este o întrebare foarte grea! O întrebare la care nimeni nu are un răspuns logic.

De unde primesc energie pentru a face faţă provocărilor?

Că sunt oameni răi, egoişti şi cărora nu le pasă de ceea ce fac şi urmările cuvintelor spuse unor copii, nici nu merită băgaţi în seamă. Da, mă refer la cei din jur, nu la părinţii acestor copii. Căci nu cunoaştem situaţia ca să ne permitem să judecăm.

dezumidificator casnic

Dar copiii? Cu ei ce facem? Îi lăsăm în voia sorţii? Îi lăsăm pe mâna statului? Facem ceva pentru ei?

Cu greu scriu aceste rânduri, am acel nod în gât şi lacrimi în ochi. Nici nu copil nu merită altceva decât dragoste necondiţionată, sprijin şi atenţie.

De ce au nevoie copiii defavorizaţi?

De oameni care să le pese de soarta lor.

De oameni care să se gândească la ei.

De oameni care să întrebe dacă le este bine.

Aceşti copii se găsesc în diferite locuri.

În propriul „cămin”, unde situaţia nu este tocmai primitoare şi propice pentru un copil. Unde părinţii sunt doar de formă, iar copii se descurcă cum pot.

În centre speciale, unde sunt prea mulţi pentru a primi fiecare ceea ce merită. Orfelinatele şi şcolile speciale sunt locul unde ajung cei mai mulţi copii, dar unde în afară de angajaţii instituţiei, nimeni nu bagă seamă la nevoile copiilor.

Ştiţi când sunt aceşti copii cei mai fericiţi?

De sărbători!

Din păcate, doar atunci sunt ei băgaţi în seamă de restul lumii. Atunci toată lumea caută să-i ajute, primesc haine, cadouri, dulciuri, jucării, îmbrăţişări fugitive.

Şi uneori oamenii se miră de ce sunt atât de ataşaţi de tine, de ce nu ar vrea să-ţi dea drumul?! De ce par că vor să te „înfulece” şi atunci reacţionăm ciudat!

AU NEVOIE DE ALINARE, DE ÎMBRĂŢISĂRI LUNGI, DE MÂNGÂIERE!

Au nevoie să simtă măcar  o parte din acea dragoste pe care fiecare părinte o are pentru copilul său.

Dar în restul anului? De ce atunci nimeni nu  se interesează de soarta lor?

Voi ce faceţi pentru aceşti copii?

Cu o carte în mână şi cu ore acordate lor, sigur acea zi va fi una specială pentru ei. Şi nu contează cu ce mergeţi la ei, contează să fii acolo, să aibă cu cine sta, cu cine vorbi, pe cine îmbrăţişa.

Căutaţi astfel de copii, căutaţi locurile speciale din localitatea voastră unde sunt cazaţi şi vedeţi cum puteţi ajuta. Dacă vă este permis şi când este permis să mergeţi în vizită.

Nu am nevoie de reclamă, de recunoaştere. Eu voi face o schimbare.

Am începu o campanie altfel: Talent caut apreciere. Campanie marca Adn de Femeie!

Mie îmi pasă, vouă?

De ce au nevoie copiii defavorizaţi

About adndefemeie

Carmen Alexa. Acesta este numele meu, a omului din spatele rândurilor scrise pe acest blog Sunt orădeancă, născută în ”86, căsătorită, mama a doi copii minunați. O femeie ce și-a găsit modalitatea perfectă pentru a-și canaliza gândurile și ideile- BLOGUL. Despre mine ⇢

View all posts by adndefemeie →

9 Comments on “De ce au nevoie copiii defavorizaţi?”

  1. Aveam o activitate de mers in orfelinate cand eram intr-o biserica faina. Si da, cei mai multi sunt bagati in seama de sarbatori, insa e clar ca ei au nevoie zi de zi de afectiune si mancare…
    Cred ca trebuie sa ne provocam singuri sa facem ceva pentru ei…

  2. Asa este ….merita multe lucruri de la viața dar in primul rand merita dragoste…Nu am fost la nici un institut de genu dar numai cand gândesc la eu plangg.sunt multi pe strada care se prefac numai pentru bani…e groaznic…Foarte frumoas articolul chiar m-am emotionat..Felicitari..

  3. Eu recunosc ca nu am mers niciodata intr-o astfel de institutie, dar sunt foarte slaba de inger si as plange imediat. Incerc sa trimit cate ceva de fiecare data cand gasca de prieteni a varului meu merge la un camin din Ialomita cu donatii. Din pacate mai este o problema, ei chiar au nevoie de alimente, de fructe, de produse de ingrijire si stiu sigur ca de multe ori ingrijitorii nu le lasa lor pachetele. Asadar solutia cam asta ar fi, sa mergem la 3 zile, sa ducem o portocala si o banana pe care sa le manance in prezenta noastra. Dar cine poate face asta la cat de limitat este timpul?

    1. Este foarte greu. Nici eu nu am mers în astfel de locuri, fiindcă plâng doar când mă gândesc la ei, darămite să-i am în jur. Am fost însă pe secţia Spitalului de Copii din oraş, unde se află copii internaţi cu probleme de sănătate şi abandonaţi de familie. Şi am plâns pe hol. Am mers cu haine pregătite pentru a le oferi persoanelor care fac parte dintr-o fundaţie. Persoane care se ocupă de acei copii. Asistentele si infirmierele spitalului nu pot face faţă.
      Este foarte greu. Dar măcar lunar să încercăm să facem ceva pentru ei! Merită tot efortul!

  4. Asa este, Carmen! Putem sa facem multe. Asa cum spuneam eu am mers o data la ei doar cu cate o napolitana. Am fost doua mamici. Ne-au costat 40 lei. Daca am fi fost mai multe fa un calcul sa vezi cat de putin am fi scos din buzunare. Ei nu aveau nevoie de acele napolitane. Intr-adevar te intreaba ce le-ai adus si daca merita, dar cand am fost cu acele napolitane m-au imbratisat la fel de mult si ma rugau sa-i scot afara, sa stau cu ei…
    De asta au nevoie. Sa fim acolo.

    1. Stiu, am urmarit din august activitatea ta cu acesti copii minunati. Stiu insa si cate de greu este sa faci ceva pentru altii, fara sa primesti nimic in schimb.
      Insa toate au un inceput!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.