Chec cu mac şi lămâie

Se face că mereu încerc preparate noi în prag de evenimente sau sărbători. La fel a fost şi cu reteţa pentru acest chec cu mac şi lămâie.

Am luat caietul meu de reţete la puricat şi am rămas la pagina în care se afişa mândră această reţetă.

Fiind şi una pe care am adăugat-o acum vreo 10 ani, şi mai avea şi poză, şi nu încercasem încă preparatul, am zis să încerc acum. Ce contează că era în prag de Crăciun şi nu mai aveam chef de altă reţetă dacă aceasta nu ieşea?! 😛

Şi mai este şi în două culori, două straturi!

Ingrediente necesare:

Aluat:

  • 250 gr de margarină pentru prăjituri
  • 250 gr de zahăr
  • 450 gr de făină
  • 5 ouă
  • 1 plic de praf de copt
  • 150 ml de frişcă lichidă
  • 180 gr de mac

Glazură:

  • 2 lămâi
  • 100 gr de zahăr pudră

Gata de preparat chec cu mac şi lămâie?

Este şi primul chec în care folosesc frişca lichidă şi tot a ieşit ceva taaaare delicios. Mai puţin un aspect. În reţeta originală, erau trecute şi 3 picături de esenţă de portocale. Eu, ca batman ce sunt, am pus toată sticluţa! Nu a fost rea combinaţia rezultată, dar ar fi fost mai ok fără. De aceea am scos din reţetă esenţa, este mai bine fără!

Aşadar, aluatul a prins contur după ce am început să mixez mult şi bine, margarina moale şi zahărul. Când s-a format ca şi o spumă, am început să adaug pe rând ouăle. Am oprit mixerul, cât să pot adăuga făina, praful de copt şi frişca lichidă peste amestec. Apoi am pornit iar mixerul şi a rezultat un amestec mai vâscos, acesta fiind aluatul!

Acesta se împarte în două. Într-o parte se adaugă macul şi în cealaltă parte se adaugă coaja rasă fin de la cele două lămâi şi două linguri de zeamă de lămâie.

Din acest aluat rezultă două tăvi de chec!

Am tapetat formele cu hârtie de copt, am pus mai întâi aluatul cu mac în fiecare formă şi apoi am completat cu aluatul cu lămâie.

La cuptor

Aceste chec cu mac şi lămâie a stat la cuptor cam 30-35 de minute. Am verificat cu scobitoarea, să fiu sigură că este copt la mijloc. Dacă scobitoarea iese curată, atunci aluatul este copt. Dacă pe scobitoare sunt urme de aluat, înseamnă că mai are nevoie să stea la cuptor.

Glazura pentru acest chec este una atipică. Zeama rămasă de la cele două lămâi se amestecă cu zahărul pudră. Amestecul rezultat se toarnă peste fiecare chec răcit. Glazura se va întări peste chec, dar este una dulce-acrişoară, aşa că este perfectă 😉

Am savurat fiecare felie din acest minunat chec!

Dar cred că voi lăsa testarea de preparate pentru momente în care nu trebuie să fiu pregătită pentru musafiri 😉

Acum, adaug această reţetă lângă cea dedicată pentru Prăjitura Picnic  şi am două preparate diferite în compoziţia căruia pot folosi macul.

Cum vi se pare reţeta de chec cu mac şi lămâie?

Poate îți surâde și rețeta acestui Chec cu lămâie și ulei de cocos!

23 Comments on “Chec cu mac şi lămâie”

  1. Nu știu cum să-ți spun… dar și mama e tentată să-l facă, se uita la ce citesc pe blog și a văzut în titlu „Chec”.
    My mommy îi obsedată de checuri, ai cucerit-o!

    p.s Arată atââât de bine!

  2. Dupa ce voi invata sa prajesc macar un ou, probabil asta va fi urmatoarea reteta pe care o voi incerca. Felicitari pentru articol!

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.