Nu vreau să învăţ! Vreau să mă joc!

Nu vreau să fac teme! Nu vreau să citesc! 

Vreau să mă joc! Vreau să mă uit la desene! Vreau să merg afară! Vreau să mănânc!

Da, le-am auzit de multe ori în ultimii ani. Aceste afirmaţii sunt doar începutul şi doar din partea unui copil. Mai am un copil ce va ajunge în acest punct.

Însă, pe cât de mult le-am auzit la băiat, pe atât mi-am dat seama că de mai multe ori le-am zis eu când am fost de vârsta lui. Şi totuşi, atunci nimeni nu mi-a ascultat dorinţele.

Trebuia să stau la masa din bucătărie până îmi terminam treburile ce aveau legătură cu şcoala. Nu m-au făcut nici mai deşteaptă, nici mai ambiţioasă pe învăţat. Ci doar mai retrasă şi mai ciudată în ochii celor din jur. Fiindcă am ajuns exact cum mi-am dorit eu, nu cum şi-au dorit alţii.

Pot decide singură. Tu?

Jocul este permis, chiar indicat

Doream să-mi trăiesc copilăria, însă gura lumii şi dorinţa de afirmare a părinţilor în faţa ei, erau mai mari. Probabil nu se considera că eşti un bun părinte dacă nu avea note bune copilul la şcoală. Cum să bată mingea în faţa casei, ce, vrei să ajungă o neica nimeni?! Cum să se joace cu ceilalţi copii?! Şi să-şi piardă timpul a prostului?! Mai bine citeşte o carte!

ACUM, altfel este situaţia!

Îmi încurajez şi sprijin copiii în orice îşi doresc să facă! Şi NU, nu şi-au luat lumea în cap! Când totul este făcut cu măsură şi cu drag, rezultatele nu vor întârzia să apară.

Nu vreau să învăţ, vreau să mă joc!

De multe ori mă testează când îmi zice aceste cuvinte. Să vadă cât de repede cedez în faţa lui.

Totul ţine de situaţia din momentul respectiv. Nici una nu este la fel. Şi nici rezultatul nu este mereu acelaşi.

În unele cazuri, insist să continue. Explicându-i că mai are doar puţin de făcut, că îl ajut dacă este cazul şi că apoi facem împreună ce îşi doreşte.

În alte cazuri, face o pauză. Cât să vadă un desene sau să mănânce sau să se joace un joc rapid.

Alteori, când nimic nu merge, amân până ajunge la sentimente mai bune faţă de teme sau lectură.

Asul meu din mânecă în astfel de momente, sunt activităţile găsite pe site-ul jucăriivorbăreţe.ro 

Cine a zis că nu poate învăţa jucându-se?!

Şi cum cu emoţiile nu-i de joacă şi nici nu are cine să-l înveţe aceste aspecte la şcoală, acasă dezvoltăm mai profund această parte.

Momentan se joacă mai intens cu două jocuri, din colecţia de produse marcă proprie Jucării Vorbăreţe.

Cărţi de joc- Emoţiile şi familia mea

Setul de cărţi de joc conţine 32 de piese, grupate pe emoţii şi culori.

8 tipuri de emoţii prezentate grafic pe mimica feţei unei familii formate din părinţi, frate şi soră.

Cel mai atractiv joc, pe care după un timp au început doar copii să-l joace, este unul foarte simplu.

Amestecăm cărţile, împărţim fiecărui jucător patru cărţi şi pun patru cărţi jos cu faţa în sus. Fiecare jucător trebuie să formeze un set de patru emoţii. Astfel că, pe rând, trebuie să ia o carte din cele expuse jos, dacă are nevoie de ea pentru a-şi completa setul de emoţii şi să ofere una la schimb. Dacă nu are nevoie nimeni de o carte de joc, le strâng şi expun alte 4 cărţi din cele rămase.

Aşa, au ajuns să recunoască împreună emoţiile. Şi mă bucur când se joacă doar ei, fără ca eu să intervin peste 😉

Cutiuţa cu emoţii jucăuşe

Ei, aici este mai complexă treaba. Fiindcă această cutiuţă vine la pachet cu o grămadă de cartonaşe, dar cel mai important este caietul de activităţi!

Până acum, am reuşit să ne distrăm tare bine, oferindu-le lor posibilitatea de a se manifesta în anumite situaţii indicate de cărţile de joc. Adică, primesc cartonul cu faţa goala, eu le arat cartoane cu situaţii şi îi întreb cu s-ar simţi ei în acele momente. Şi ei trebuie să potrivească cercul dorit pe acea faţă goală.

Uneori le mai dau şi cartonul cu faţa mamei, şi îi întreb pe ei cum cred că mă simt eu când ei fac anumite lucruri.

Mai avem multe activităţi de descoperit cu această cutie 😉

Ce am învăţat până acum?

Să îmi ascult mereu copilul!

Să mă ţin de promisiunile făcute lui!

Să renunţ la concepte care nu ni se potrivesc!

Că joaca este la fel de educativă ca şi şcoala!

Voi îl mai ţineţi minte pe „nu vreau să învăţ”?

 

27 Comments on “Nu vreau să învăţ! Vreau să mă joc!”

  1. Super. Eu am un verisor, care doar din asa ceva invata. Câteodată sa stai acasa si sa te joci este mai eficient decat sa mergi la grădinița, facand,poate, nimic.

  2. Nici nu vreau sa imi imaginez astfel de copii care invata fortat si nu prin joaca, eu una am sa procedez prin joaca cu forta nu e ceva ok.

    1. Totul tine de ce are fiecare acasa. Mi-as dori sa existe cat mai multe familii care sa se dezvolte in jurul personalitatii propriilor copii. Nu sunt toti la fel!

  3. Mi se par foarte interesante jocurile astea prin care copilul oricum invata ceva. Si o face mult mai usor decat atunci cand e fortat.

  4. Acum ca a inceput scoala, aud zilnic de la fiul meu `nu vreau sa fac teme`, dar pana la urma le face tot comentand. Insa de indata ce aduc vorba de lectii suplimentare devine mai complicat. Interesante jocuri, nu stiam de existenta lor.

    1. Greu. Dar nu imposibil. Suplimentarele sunt greu de implementat, dar cu perseverenta si rabdare, vor ajunge sa fie tolerate. Niciodata nu cred ca le vor fi pe plac. Dar unde este cazul, mai bine mai insist, decat sa las asa <3 Spor la toate sa aveti!

  5. Imi aduc si eu aminte de aceste cuvinte. Nu-mi placea sa pierd foarte multe ore in fata cartii. Pacat de acesti copii ca sunt terorizati cu carftea si cand ajung sa se angajeze trebuie sa mai invete cate ceva ca sa o poata face

    1. Din pacate mai exista si astfel de cazuri… dar eu sper sa fie pe cale de disparitie. Cu rabdare si dragoste inveti mult mai multe!

  6. Foarte utile recomandarile tale. Consider ca daca ar avea mai putin de scris pentru scoala, ar scrie cu drag dar numai gandul ca are atat de mult il streseaza pur si simplu. Eu inteleg si facem pauze si noi, se joaca si baiatul meu tot felul de jocuri cu un grup de copii si chiar am discutat cu niste mamici despre Montessori si am vazut o carte in site-ul recomandat de tine Montessori la tine acasa/ interesanta

    1. Cred insa ca si cadrul didactic ar trebui sa aiba o masura! Si la noi este un caz fericit, caci nu primesc sa nu faca fata. Ci cat sa cimenteze ceea ce au invatat la scoala. Dar daca si la scoala sunt distrasi….. Atunci tot acasa trebuie insistat!
      Ma bucur ca iti plac recomandarile mele <3

  7. Mie mi se pare cel mai funny si intelept faptul ca poti invata jucandu-te. Asa invata cei mici culorile, animalele, fructe, legume si multe altele.

  8. Mereu trebuie să existe un echilibru între joc și perioada de învățat, dar copilul ar trebui să fie îndemnat la jocuri și activități educative atunci când dorește și acesta. Îl ajută foarte mult.

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.