Iubiri de pus în ramă

Cu toţii cred că avem astfel de iubiri de pus în ramă. Fie că vorbim de prima iubire, de iubirea soţului/soţiei, de iubirea părinţilor, de iubirea copiilor sau de iubirea aproapelui.

Şi nu cred că aş putea descrie mai frumos şi aşterne mai bine următoarele cuvinte, cum au făcut-o cei de la Aushopping Oradea şi din echipa ParentingPr.

Aceste cuvinte au venit scrise pe o foaie ce o voi păstra multă vreme. Iar foaia a sosit împreună cu un colet mare, cu produse speciale şi personalizate.

Mai întâi vă redau cuvintele ce mi-au smuls emoţii, apoi vine pachetul şi surpriza 😉

„În multe case ale părinţilor şi bunicilor noştri stă aşezat, cu mare onoare, un tablou cu poza lor din ziua nunţii sau o poză cu familia extinsă. Noi nu am preluat obiceiul acesta şi adunăm mii de poze pline de emoţii în foldere pe laptop. De unele uităm. Pe unele le răsfoim virtual pe reţelele de socializare.  Dar cele mai multe emoţii de pus în ramă se pierd pentru că nu sunt păstrate la vedere.”

SUPERB! Am căzut pe gânduri şi am realizat cât de adevărate sunt aceste cuvinte.

Schimbarea vine din noi

Cum scriam mai sus, am primit şi un colet mare. Şi cum scrie în scrisoare, interiorul coletului poartă numele de „kit-ul familiei fericite„. Un kit de conştientizare a emoţiilor din familia noastră.

Poate fi o ancoră în momentele tensionate, dar şi în cele fericite. Te invităm ca la final de zi, să pui, alături de membrii familiei, într-unul dintre borcane, bileţele cu motive pentru care sunteţi recunoscători. Iar pe celălalt să îl faceţi Borcanul Dorinţelor şi să puneţi în el visele voastre. Veţi sesiza, în scurt timp, o diferenţă în calitatea vieţii. Se spune că adevărata fericire porneşte de la recunoştinţă!”

Am scris rândurile de mai sus, tot din scrisoare. Să vezi şi tu de ce am fost atât de emoţionată.

Aşadar, am primit două borcane pentru a le umple cu recunoştinţă şi vise, o cutie cu ciocolată delicioasă şi o iubire de pus în ramă. Iubirea dintre mine şi soţul meu.

Poza pe care am primit-o, este una pe care am postat-o acum ceva vreme pe conturile de socializare!

A fost o surpriză tare plăcută!

Campania ”Pune lacătul iubirii tale” 2019

În perioada 14 – 24 februarie, în cadrul Aushopping Oradea, ești așteptat alături de cel drag sau cea dragă într-un cadru de poveste, inspirat de celebrul Pont des Arts din Paris. Acolo, tinerii îndrăgostiți fixează lacăte ale iubirii de-a lungul balustradelor pariziene.

Acel cadrul romantic parizian a fost recreat și pregătit pentru tine și persoana dragă. În cardul acestei campanii vei primi lacătul iubirii și o sedință foto, în centrul comercial!

Când are loc  acțiunea?

Săptămâna 14 – 17 februarie
Joi și Vineri (14 și 15 februarie) – 15:00 – 20:00
Sâmbătă și Duminica (16 și 17 februarie) – 10:00 – 15:00

Săptămâna 21 – 24 februarie
Joi și Vineri (21 și 22 februarie) – 15:00 – 20:00
Sâmbătă și Duminica (23 și 24 februarie) – 10:00 – 15:00

Cine are planuri pariziene??

Campania „Iubiri de pus în ramă” 2018

Vino la Aushopping Oradea împreună cu cei dragi!

În zilele de 10, 17 și 24 februarie, în intervalul orar 10:00-14:00 și în ziua de 14 februarie, între orele 16:00-20:00, eşti așteptat alături de perechea ta ca să vă fotografiați și să dați culoare iubirii prin intermediul totemului interactiv și al aplicației digitale #BucurieInstant.

În același timp, membrii echipei HappyTeam te încurajează să participi la jocul interactiv de pe tabletă și să câștigi unul dintre premiile instant – o ramă foto pentru a transforma clipele pline de afecțiune în amintiri prețioase!

Participând la acest joc, veţi fi înscrişi automat şi în tombola cu premii săptămânale, venite sub formă de vouchere la SPA şi o şedinţă foto.

Pe lângă aceste premii săptămânale, mai este şi un premiu special: O călătorie la PARIS!

Mai multe detalii găsiţi pe pagina de Facebook a paginii Aushopping Oradea sau la membrii echipei HappyTeam.

Voi cum vă păstraţi iubirea?

P.S. Eu încă lucrez la colţul dragostei 😉

30 Comments on “Iubiri de pus în ramă”

  1. Hihi, știi că pusesem și eu o iubire în ramă și apoi nu știam cum să o dau jos de acolo. :)) Încă mai am fotografia pe undeva printr-o carte. Am căutat-o ca să o arunc, dar nu am găsit-o.

  2. Nu am un secret a felului in care imi pastrez iubirea vie si relatia intr-o stgare perfecta. Poate ca amandoi avem aceasta dorinta si pastram iubirea vie
    Foarte frumoasa campania

  3. Imi plac tare mult borcanasele pe care le-ai primit.
    Ca sa raspund întrebării tale, eu prefer albumele de poze,pe care le răsfoiesc gandindu-ma cum a trecut timpul. De asemenea, imi plac si tablourile acelea mai elegante cu fotografii în care sunt surprinde evenimente importante din viata .

  4. Foarte draguta ideea cu cele doua borcane! Mie imi place sa pastrez pozele/amintirile pe hartie, intr-un album, in rame sau depozitate frumos intr-o cutie. Pe leptop exista marea sansa sa se piarda, sa fie sterse.

  5. Foarte frumoasă campania! Fericit cel care va fugi la Paris! Cu ocazia aceasta mi-am amintit că tot amân developarea unor poze pe care să le pun în rame/albume.

  6. Foarte interesanta aceasta campanie. Avem si noi cateva fotografii in diferite rame. Eu sunt copilaroasa, si asta ne ajuta sa ne reindragostim.

    1. Mi-ai pus un zambet pe buze <3 De ar fi mai multe persoane atat de prinse in jocul dragostei pure... ce frumosi am fi cu totii! Te pup 🙂

  7. Mie îmi plac ramele foto și cumpăr tot ce mi se pare deosebit. Anul acesta urmează să fac o selecție de poze și să mai pun prin casă.
    Iubirea e in rama și un suflete și in atmosfera.

  8. Cât de frumos ai scris și ce interesantă este această campanie! Cât despre excursia la Paris… Love, love, love!
    Noi abia așteptăm să fie gata noul cuibușor să ne amenajăm borba ta, colțul dragostei. Am deja o ramă foto, multe amintiri imortalizate în poze… așteptăm apartamentul.

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.