Pink Touch

Cu toţii avem nevoie de un pic de roz în viaţa noastră. Dar Pink Touch este mai mult decât un strop de culoare. Este prima campanie pe care o susţin şi care este dedicată primei manichiuri simbol care îţi reaminteşte lunar de auto-examinarea sânilor.

Campania a fost iniţiată de MELKIOR şi FUNDAŢIA RENAŞTEREA!

campania melkior pink touch

Care este scopul acestei campanii?

Acesta este primul lucru la care eu m-am gândit când am primit kit-ul dedicat acestei campanii. Şi am citit, şi m-am documentat şi am rămas fără cuvinte.

  • În fiecare an, cancerul de sân este responsabil de 77.000 de decese în Europa, dintre care 40% la femeile sub 65 de ani.
  • Cancerul de sân transmis ereditar reprezintă aproximativ 5 până la 10% dintre toate tipurile de cancer.

De aceea am zis că voi încerca pe cât posibil să fac cunoscută această campanie. Scopul ei fiind acela de a impulsiona femeile să-şi palpeze lunar sânii. Fiindcă datorită sesizării rapide a oricărei modificări şi datorită unei mamografii, depistarea precoce a acestui cancer a crescut semnificativ perspectiva vindecării.

Sănătatea trebuie întreţinută!

Pink Touch. Manichiura care salvează vieţi

Pink Touch este mai mult decât o manichiură. Este o manichiură-simbol, un reminder pentru auto-palparea sânilor și mai departe, pentru efectuarea controalelor medicale periodice.

Fundița roz, deja iconică, este aplicată pe unghiile de la trei degete: cel arătător, cel mijlociu și cel inelar. 

De ce doar aceste trei unghii? Deoarece pentru auto-examinare corectă a sânilor este nevoie de aceste trei degete.

pink touch melkior

Deci, următoarea dată când iti faci manichiura Pink Touch, îți vei aminti de importanța auto-examinării sânilor, pe care o poți face singură, acasă. Această manichiura arată prietenelor tale că ești o persoană informată și responsabilă și le încurajează și pe ele să-și facă controlul. Este un subiect de conversație.

Manichiura Pink Touch poate fi obținută în saloanele partenere Melkior.  Sau se poate face acasă, achiziționând KIT-ul de Manichiura din Magazinele Melkior. Kit-ul conține și un manual de instrucțiuni de palpare a sânilor.

În plus, oricine poartă această manichiura, primește un discount de 15% pentru o mamografie în Centrul Medical de Excelență Renașterea.

Printre vedetele care susțin campania Fundației Renașterea se numără Andreea Esca, Iuliana Tudor, Monica Dascălu, Corina Caragea și Magda Pălimariu.

Poţi urmări pe Instagram sau Facebook hastagul #pinktouch pentru a vedea cine mai susţine această campanie!

Autoexaminarea sânilor

Reguli generale legate de autoexaminarea sânilor:

  • Lunar, la zece zile după terminarea menstruaţiei
  • Ridică braţul stâng şi examinează cu mâna dreaptă, sânul stâng. Repetă acelaşi lucru pentru sânul drept.
  • Se recomandă folosirea unui ulei de masaj sau palparea sânilor la duş.

Tipul mişcării trebuie să fie de jos în sus, circular şi în spirală, dinspre mamelon spre baza sânului. Ar trebui să te îngrijoreze modificări ale sânului, legate de formă, mărime, aspectul pielii, simetrie, mameloane şi secreţii.

Aceste informaţii dar şi multe altele, găsiţi în kit-ul pink tocuh. 

Vouă cum vi se pare campania pink touch?

43 Comments on “Pink Touch”

  1. O campanie tare utila si sper sa afle cat mai multa lume de ea. Am primit si eu kit-ul si in curand o sa fac manichiura simbol.

  2. Imi place mult initiativa celor de la Melkior si Fundatia Renasterea. Imi plac ojele si deja am inceput sa le folosesc.

  3. Super campanii, la cât mai multe de campanii pentru sănătatea femeilor, pentru că mereu uită de ele și mereu se lasă pe ultimul plan.

  4. Foarte bine venită campania aceasta, chiar era nevoie de o constientizare mai mare asupra acestui lucru. Imi voi aduce si eu contributia la campanie, printr-o manichiura cu aceste produse, in acest weekend. 🙂

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.