Am făcut şi aceste minunate chifle cu susan, după ce am făcut şi Focaccia cu cimbru şi ulei de măsline. Că doar e mai simplu să faci chifle decât foccacia.
Însă, sunt câteva chestii pe care le vedeam altfel, legată de coaja chiflei. Nu este coaja aia moale pe care o au acele chifle cu susan din comerţ. Este o coajă mai tare, dar care ascunde o bunătate şi jumătate de aluat. Un aluat mai special, care datorită ingredientelor este probabil de vină pentru coaja mai tare.
Însă totul s-a rezolvat dacă am lăsat chiflele într-o pungă peste noapte. S-a înmuiat un pic şi a fost numai bun de servit.
Câteva au rămas doar pentru a doua zi. Restul au trecut pe loc.
Ingrediente pentru chifle cu susan:
- 800 gr de făină
- 1 plic de drojdie uscată
- sare şi piper
- aproximativ 400 ml de apă caldă
- 1 lingură de ulei
- susan pentru crusta chiflei
Pe cât de puţine şi simple, pe atât de delicios preparatul final!
Gata de treabă?
Toate ingredientele( mai puţin susanul) într-un bol înalt, adăugat apa câte un pic, amestecat şi apoi frământat minim 10 minute. Se vede pe aluat atunci când are consistenţa potrivită. Când nu mai sunt bule sau cocoloaşe.
Am zis că aluatul este mai special fiindcă are în el drojdie uscată. Nu am folosit maia cu drojdie proaspătă şi sunt mulţumită de rezultat. La fel a fost şi la aluatul folosit pentru Mucenici însiropaţi.
Un castron l-am tapetat cu făină şi apoi am pus aluatul în el la dospit. Eu am înfoliat bolul şi am crezut că va fi suficient ca să crească într-o oră. Fiindcă nu am pus vasul într-un loc cald, aluatului i-a trebuit 2 ore să crească.
Aşa că, ori puneţi bolul cu aluat într-un loc cald ( sau sub multe haine/pături/prosoape) şi creşte într-o oră, sau îl lăsaţi la temperatura camerei dar înfoliat şi va creşte în două ore 😉
Când aluatul a crescut, l-am împărţit în 7 bucăţi şi am lăsat să crească acele bucăţi în boluri mici şi rotunde. Au mai stat încă 20 de minute să crească în acele vase, acoperite cu o pătură, pentru a le oferi căldură.
Apoi am pus aluatul direct din boluri în tava pregătită cu hârtie de copt. Am uns cu ou aluatul fiecărei chifle şi apoi am presărat deasupra seminţe de susan. Am folosit ou bătut pentru a le da o culoare mai frumoasă şi pentru a fi sigură că nu fuge susanul după ele 😉
La cuptor!
Au stat aproximativ 30 de minute. Dar, nu se întâmplă nimic dacă verificaţi şi voi cum arată şi cum este la interior.
Aşa au arătat chiflele proaspăt scoase din cuptor.
Apoi au stat la poze, ca să le ofer ocazia să se răcorească un pic. Înainte de a fi testate de copii. Care au fost foarte încântaţi de cum au ieşit chiflele lui mami.
Întrebarea zilei venind din partea băiatului:
-Acum nu mai trebuie să cumpărăm pâine, nu?!
Puteţi servi aceste chifle aşa cum sunt, căci au gustul şi textura unui preparat de casă.
Dar sunt perfecte şi pentru două din cele trei Idei de gustări rapide.
Eu le fac cu mac pt copii mei, sunt mai mofturosi! Dar eu tot cu susan le prefer! Parca sunt mai gustoase!
Nimic nu se compara cu mirosul painii coapte,imi place maxim si o prefer de o mie de ori in locul celei din supermarket! Mama face aproape zilnic paine!
Par foarte usor de facut. Este mai mult de asteptat sa creasca. In rest … pare floare la ureche. Voi incerca si eu sigur
Așa pâinică, mai zic și eu!! Arată super delicioase chiflele cu susan. Ți-au ieșit bine de tot, parcă miros până aici. Mulțumesc pentru rețetă.
Dar ce bine ti-au iesit!!!
Ador chiflele cu susan, sunt preferatele mele dintotdeauna! <3
De abia aștept să încerc eu!
Ce bine arata chifelele! Mie tocmai crusta crocanta imi place.
Hei ce faci slaninuta acolo, eu trebuie sa tin regim. Mananc chifle goale …
Un pic de slanina nu strica 🙂 Mai ales daca-i de casa. si consumata moderat.
Articolul tau a picat la un moment tare nepotrivit pentru mine, caci mi-e foame de lesin
Mi-ai facut pofta :(((((
Miez pufos si coaja crocanta – combinatia perfecta. Doar ca mie nu prea imi plac chiflele cu susan. Fara nu ai? Stiu, mi s-a mai zis ca sunt mofturoasa 😀
Se poate sa nu pui susan deasupra… si atunci ai scapat de problema 😉 Si eu sunt mofturoasa, doar stiu ce-mi place si ce nu. 😉
Soțul meu e mare fan chifle cu susan, mereu cumpără din comerț, dar uneori își mai face și acasă. Ale tale arăta tare bine, poate le vom incerca si noi intr-o zi.
La noi in familie baiatul este cel mai mare fan al chiflelor de orice fel si a baghetelor de paine. Asa ca incercam sa facem impreuna ceva frumos 😉
Eu mi-am luat masina de paine dar si chiflele tale arata super bine, trebuie sa le incerc 😉
Ma bate gandul de multa vreme sa imi cumpar o masina de paine. Dar pana acum m-am descurcat si fara 😉
Faina reteta si am sa o incerc si eu. :*
Multumesc 😉 Super, ma bucur ca iti place!
Mamaaa ce pofta mi-ai facut! Arata pur si simplu delicios…sa nu mai zic ca ai pus si slaninuta aia, branzica, rosioara și ceapă 🙂 🙂 yummy!
Daaaaa, am adaugat ceva extra in poze. Ca sa se vada cu s-a servit la noi 😉
Arata tare bine, le-am ochit de dimineata si pe Instagram
Multumesc pentru apreciere <3 Ma afisez cu ele peste tot! 🙂
Pare o reteta usoara iar chiflele arata tare delicioase
Este foarte simpla reteta. Iar rezultatul este delicios si natural 🙂
Cred ca sunt minunate ca tare bine arata.
Au fost tare delicioase!
Mi-ai facut o pofta…off..chiar o sa o incerc…e super ..arata bestial mi-e nu imi iese niciodata crusta aia..depinde de cuptor probabil…
Multumesc mult pentru apreciere. Eu am folosit ou pentru a le unge, poate asta le-a dat aceasta crusta. Voi mai incerca si in alte feluri, sa vad cum va iesi!
Sunt foarte frumoase și delicioase chiflele. Fac și eu aceeași compoziție sau cu lapte in loc de apă. Așa știm ce consumăm in materie de pâine.
Tocmai cunoasterea ingredientelor este aspectul care ma face sa aleg sa fac cat mai multe preparate acasa <3