Eu, şi totuşi alta

SUPERB! Cam acesta ar fi cuvântul ce ar rezuma simplu această carte.

Acest sfârşit al seriei despre care am scris aici: Înainte să te cunosc autoarea fiind Jojo Moyes. Sfârşit de serie cu un titlul sugestiv: Eu şi totuşi alta !

Cum ai putea rămâne la fel după câte se întâmplă în decursul unor ani? Cât din ceea ce erai înainte, te defineşte acum? Mai poţi rămâne cu aceleaşi principii ca înainte?  Te poate schimba o relaţie?

Toate aceste întrebări au răspuns în aceste volum. Poate nu vei vedea la prima vedere răspunsul, dar sper să înţelegi semnificaţia întâmplărilor şi ce rol au acestea până la urmă.

Seria cuprinde următoarele volume, în ordinea apariţiei lor:

Recent am citit şi ultimul volum. Primele două volume sunt bune, dar al treilea este cel mai reuşit. Cel puţin din punctul meu de vedere. Mai ales că m-am întrebat mereu ce final îi va oferi autoarea personajului principal. Unde o va mai purta pe Louisa Clark?

Eu şi totuşi alta

Descrierea oficială a ultimului volum din această serie, este una ce nu oferă multe detalii.

Lou Clark ştie o mulţime de lucruri. Ştie câţi kilometri sunt între noua ei casă din New York şi noul ei iubit Sam din Londra. Ştie că angajatorul ei e un om bun şi că soţia lui păstrează un secret faţă de el. Ceea ce Lou nu ştie este că e pe cale să întâlnească pe cineva care îi va da toata viaţa peste cap.

Şi mai mult, este o descriere ce mie mi se pare că nu reflectă mai deloc ceea ce descoperi în filele cărţii. Povestea este muuuult mai frumoasă şi mai spectaculoasă decât a fost până acum.

Impresia mea despre carte

Eu şi totuşi alta

După ce am zis că este „SUPERB”, nu cred că este vreo urmă de îndoială asupra faptului că mi-a plăcut enorm de mult. Este o carte ce aş reciti-o cu mare drag.

Este o carte ce abia am aşteptat să o citesc. Din momentul în care am comandat-o şi până a ajuns, am uitat de poveste şi chiar nu mă vedeam în stare să citesc o carte. Plănuiam să aştept zile mai bune pentru citit. Dar, după ce a ajuns coletul, nu mi-a venit să las carteaa în dulap şi să nu aflu ce se întâmplă.

Cum am deschis cartea şi am început să citesc, nu am mai lăsat-o din mână. Am realizat pe la pagina 208 că este noapte afară şi trebuie să duc copiii la somn. Însă am continuat de dimineaţă lectura şi aveam aşa un zâmbet de împlinire când am realizat unde merge povestea. Iar finalul, de vis!

Nu am trecut peste nici un cuvânt!

Chiar şi pasajele despre modă mi se păreau interesante. Descrise cu atâta interes, încât nu ai cum să nu le absorbi şi să le savurezi. Texturi, nuanţe, accesorii, ţinute. Şi, citind de-a lungul volumelor despre Louisa Clark, vei descoperi că aceste detalii sunt reprezentative pentru ea.

Nu am trecut peste nici un personaj! Peste nici o locaţie!

În acest volum nu ai cum. Toate personajele noi sunt atât de bine conturate, prezentate, încât sunt o parte picantă din poveste.  Locurile prin care se avântă Louisa sunt bine „pictate” şi completează superb peisajul. Am avut multe momente în care vedeam mai bine scena din cauza detaliilor oferite despre locaţii.

Dragostea. Loialitatea. Acceptarea.

Fac echipă bună în acest volum. Toate sunt puse în echilibru.

Mi-a plăcut enorm de mult cum a ales autoarea să îl aducă pe Will şi în acest volum. Acel bărbat ce a dat peste cap lumea Louisei în primul volum şi care acum îşi găseşte linişte. Acceptare. Dragoste.

Mi-a plăcut mult cum i-a oferit Louisei tărie de caracter şi determinare. Loialitate.

Şi când vine vorba de acceptare, pot să vă zic că sunt muuuuulte lucruri noi şi interesante ce au loc în viaţa personajului principal. Atât  în familia ei, cât şi în viaţa celor ce au întâlnit-o pe Louisa Clark.

Clişee?

Mda, sunt mai multe pasaje în care am impresia că autoarea a încercat cumva să reproducă diferite secvenţe din filme. Sau acţiuni din alte cărţi.

Exemplu. Relaţia lui Lou cu Agnes, la început, pare a fi ceva în genul văzut în „Diavolul se îmbracă în Prada„. Căutarea lui Lou, la o scară mai mică a unui nepot al unui personaj din carte, pare inspirată din cartea „Ultima scrisoare de dragoste„- bine, nu la nivelul în care este prezentată căutarea în cartea menţionată.

Gândindu-mă cum să fac cumva să vă rezum o parte interesantă din carte, mi-am adus aminte de un videoclip. Magazinul din el fiind unul ce seamănă cu descrierea din carte 🙂 Cât şi hainele 😛

Concluzie

O carte ce merită citită, o carte ce aduce un final minunat seriei, o carte ce m-a cucerit!

Cuvinte ce vin din partea unei persoane ce este tare zgârcită cu laudele prin cuvinte pompoase 😛

Vouă cum vi se pare această carte? Aţi citi-o?

28 Comments on “Eu, şi totuşi alta”

  1. Cand am citit Inainte sa te cunosc am ramas cu un puternic sentiment de amaraciune din cauza finalului povestii. Cumva m-am asteptat pana in ultimul moment ca Will sa revina asupra deciziei sale de a se sinucide, ca sa nu mai spun ca pe tot parcursul primului volum am avut impresia ca Will nu a iubit-o pe Lou in sens romantic, ci mai degraba a iubit ideea de a trai prin ea si de a o vedea ca se autodepaseste zi de zi.
    Citind volumul doi am avut acelasi sentiment trist, parandu-mi-se ca angoasa lui Lou era intr-atat de puternica, incat nu se intrezarea nicio sansa de a trece peste cele intamplate. Povestea cu Sam in acest volum mi se parea mai degraba fortata, dar necesara.
    Dar a venit si volumul trei care practic a rupt atat personajul principal, cat si cititorul din amalgamul de trairi generate de primele doua volume. Cred ca aveam cu totii nevoie sa parcurgem acea calatorie cu Lou, sa o vedem cum se vindeca si cum isi oblojeste sufletul intr-atat de puternic marcat. Cred ca mesajul central al acestui volum, desi cliseic, este acela ca timpul le vindeca pe toate, iar Lou asta face in volumul 3: se vindeca pe sine. Imi place foarte mult cum este creionata evolutia sa, cum isi mentine candoarea si naivitatea atat de bine nuantate in primele doua volume si mai ales imi place cum este prezentat altruismul ei si nevoia de a-i ajuta pe ceilalti. De asemenea, ce mi-a placut in acest volum este ca autorea, cu finete, in sfarsit a desprins personajul principal de drama traita, ca amintirea lui Will apare cand este necesara si suficient dozata si ca de fapt intreg volumul este centrat pe dezvoltarea Louisei. Mi-a placut povestea de dragoste dintre Lou si Sam, modul in care reusesc in final sa gaseasca o cale si de asemenea mi-a placut sa reintalnesc familia simpatica a lui Lou. Sper sa avem o ecranizare dupa volumul 2 si 3.

    1. Ai scris atat de frumos despre cele trei volume incat oricine citeste comentariul dvs sigur va fi cucerit. Eu am luat toate trairile descrise in volume ca pe incercari ale vietii. Ca pe momente care pot defini caracterul unui om. Si imi place la nebunie cum a reusit autoarea sa creioneze totul intr-un stil demn de un maestru!

      Multumesc mult pentru gandurile frumoase asternute la acest articol!

  2. Buna seara! Intr-adevar este o scriitoare foarte talentata si imi face placere sa ii citesc cartile. Am citit trilogia Inainte sa te cunosc, Dupa ce te-am pierdut si Eu si totul alta. Cea mai buna fiind intra-adevar ultima, cea mai patrunzatoare. Dar nu are acelasi farmec, daca nu le citesti si pe primele doua. Si am mai citit si Ultima scrisoare de dragoste, care de asemenea mi-a placut mult.

  3. Am pus comentariul pe facebook inainte sa vad aticolul:). Inca nu am terminat cartea acum sunt in primele 100 -150 pag. Am fost profund impresionata de „Inainte sa te cunosc” si abia astept sa citesc deznodamantul, desi initial am crezut ca este o carte previzibila (am primit-o cadou) la primul roman m-am trezit plangand la final , la cel de-al doilea zambeam si acum sper sa raman cu acelasi semtiment de bucurie al unei lecturi placute.

  4. Inca nu am reusit sa citesc niciuna din cărțile acestei autoare dar imi doresc mult .Am auzit doar lucruri pozitive despre cărțile ei

  5. Nu am citit cartea si,în special, nimic de la această autoare. Am incercat o carte mai demult, dar nu m-a atras stilul.

  6. Imi plac articolele dvs in care faceti recomandari de carti,asa e mult mai usor sa aleg o carte atunci cand vreau sa citesc.

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.