4 ani de blog

Pfoai, încerc să îmi dau seama cum au trecut acești 4 ani de blog… căci au trecut repede, au trecut frumos, cu de toate.

În luna Februarie anul 2015 am început eu să mă ”distrez” pe acest blog. Ca și aspect, blogul nu mai este cum era. Am schimbat tema, am schimbat logo, am schimbat multe pe partea tehnică. Chiar aș fi vrut să scriu că nu s-a schimbat nimic pe partea de conținut al acestui blog, dar trebuie să recunosc că și aici s-au schimbat destul de multe.

Am început să scriu mult mai responsabil.

Și înainte scriam responsabil, dar abia după un timp am realizat că s-ar putea ca articolele să aibă un impact mai mare decât aș fi crezut inițial.

Așa că am început să scriu articole mai complexe, cu informații mai elaborate și articole cu idei mărețe. Asta printre alte puține articole în care simplitatea informației este mai frumoasă, mai autentică.

Mă bucur însă să realizez că eu tot în același stil am rămas. Uneori prea sinceră, poate un pic prea dură. Scriind ceea ce consider că merită scris, într-un stil aparte, cu bune și cu rele. Fără cosmetizarea adevărului!!!

Dar e de bine, nu?!

Am scris articol aniversar în fiecare an, poate te ajută și pe tine să înțelegi de ce am ales blogging-ul. 

Ce fac acum?

Continui să fac ceea ce îmi place. Și cum îmi place 🙂

Continui să scriu pe blog, încerc să diversific activitatea și mai fac câte un clip pentru canalul de YouTube, postez pe Instagram și pe pagina de FB a blogului.

După 4 ani de blog

Încerc să îmi găsesc un domeniu în care să mă specializez, care să aibă legătură cu mediul online. În acest sens am făcut cursul de Digital Marketing și acum urmez cursul de Designer pagini web. Știu sigur că mă vor ajuta în activitatea mea ”blogosferică”.

Mă organizez tot mai bine în ceea ce privește timpul petrecut online. Pot zice că acum un an eram prea absorbită de acest mediu. Și petrecem multe ore online… chiar și noapte. Acum am reușit să elimin activitatea nocturnă în mediul online :))) și să mă organizez în așa fel încât ziua să le pot face pe toate.

Cum sărbătoresc 4 ani de blog?

Îmi place să cred că în stil mare :)))

Adică, organizez 4 concursuri, ce se desfășoară pe cele 4 canale unde postez mai des. Un concurs pe canalul meu YouTube, un concurs pe pagina de FB a blogului, un concurs pe profilul de Instagram și un concurs pe blog.

Concursul de pe blog -CONCURS ÎNCHEIAT

Câștigătoare: VERONIKA – extragerea este urcată pe pagina de FB a blogului

Este unul cu pași simpli. 

  • Scrie un comentariu la acest articol, în care să îmi zici care este titlul articolului tău preferat de pe blog (fără link) și ce ți-ai dori să citești pe viitor aici.
  • Lasă-mi un comentariu la cel puțin încă un articol, la alegere. Comentariul trebuie să aibă minim 5 cuvinte și să aibă legătură cu ceea ce scrie în respectivul articol.

Sfat:  În caseta de comentarii este necesar doar numele, prenumele și adresa de e-mail. NU este obligatoriu câmpul dedicat site-ului sau adresei web!

Atât! Atenție că se verifică toți pașii!

Perioada de desfășurare este 01,02,2019 – 28,02,2019. Numele câștigătorului va fi aflat în maxim 72 de h de la încheierea perioadei de înscriere. Voi afișa câștigătorul și aici, și pe pagina de FB a blogului.

Premiul?

Este format din produsele din imaginea de mai jos.

2 cărți, 2 produse de îngrijire personală, 1 ruj, 1 ramă foto.

concurs pe blog 4 ani de blog

Baftă tuturor!

P.S. Tu ce ai fi făcut în 4 ani de blog?

50 Comments on “4 ani de blog”

  1. E foarte greu sa gasesc un singur articol preferat. Blogul tau adaposteste multe comori. Voi nota aici unul din categoria Timp liber – mereu caut in aceasta categorie sa vad pe unde ai mai fost si ce ai mai citit: „Încă aud muzica noastră în gând”. Ador cartile, ador recenziile care ma fac sa vreau sa citesc mai mult. Desi, de multe ori intru in panica. Simt ca nu nu-mi ajunge timpul… Multumesc pentru articolele tale atat de frumoase si utile. Astept cat mai multe recenzii, review-uri, sfaturi de calatorie si recomandari de petrecere a timpului liber. La multi ani!

  2. Pepco,clar! Eu am un singur Pepco in oras si sincer pana sa citesc articolul nu intrasem niciodata! Acum imi las un sfert de salariu acolo! Mi-ar placea sa citesc despre chestii handmade,despre produse de ingrijire facute de oamenii de ai nostri,romani!

  3. La multi ani inainte cu multe realizari si bucurii, mie imi place tot ce faci,cel mai mult rețetele de bunatati cu,care ne faci pofta mereuesti o persoana minunată si te urmăresc cu drag si respect!

  4. Imi place Pepco, asa ca voi alege articolul Cumparaturi rapide in Pepco. Mie imi place mult sa citesc sfaturi de parenting,sfaturi de ingrijire a parului si a tenului, ponturi despre magazine ieftine de haine.
    Ma batea gandul sa imi fac si eu blog..imi place sa scriu, dar cand am citit si date tehnice, m-am lasat..in plus de asta e si foarte multa munca si timp alocat..iar timp chiar nu am deloc..multa bafta

    1. Si mie imi place mult acel articol. Suprinde momente frumoase din cadrul unei sedinte foto 🙂 Sa stii ca secretul unui activitati, din orice domeniu, este sa faci ceea ce iti place. Restul compenseaza 🙂

  5. Articolul meu preferat „Cum îţi îmbunătăţeşti stilul de viată”. Mi-ar placea mai multe despre alimentatie sanatoasa (asa cum ai inceput anul acesta cu smoothi-urile) si eventual ceva articole despre economisire

    1. Multumesc mult pentru aprecierea activitatii din mediul online. Incerc sa cuprind cat mai multe informatii utile din diverse domenii. Caci sunt deja destuli specialisti care fac treaba buna pe domeniu lor 🙂

  6. Articol: Cumpărături rapide în Pepco. Pana sa il citesc, nu prea intram in Pepco, acum e prima optiune, cel putin cand avem de cumparat cadouri. As vrea sa citesc despre produse cosmetice romanesti si site-uri cu produse romanesti, pe care ar fi frumos sa le promovam si sa cumparam de acolo, pentru a sustine economia romaneasca.

  7. Mi – a placut articolul despre Cursul de Marketing, ceva f util când ai un blog sau o pagină web, chiar daca apelezi la serviciile cuiva, măcar să știi exact ce sa ii ceri sau ce așteptări ai de la ei, de la pagina, etc. Îl văd că fiind un curs folositor.

    1. Imi place articolul despre magazinul pepco, recunosc ca pana sa il citesc intram foarte rar dar de acum o sa intru mai des. Mi-ar placea sa vad mai multe articole despre lucrurile handmade

  8. Articolul preferat „Cum îţi îmbunătăţeşti stilul de viată”
    Mi-ar place sa citesc recenzi despre produse handmade :creme , sampoane .

  9. Fără doar și poate, articolul cel mai fain pentru mine este Jurnalul unui Adam. Prima carte care m-a enervat! Despre multe cărți scrise de autori români m-ar interesa să citesc aici.

  10. La multi ani si mult succes in continuare!
    Mi-a placut in mod deosebit articolul Spalat rufele in public, ai surprins foarte bine mentalitatea romanilor si cam cum suntem noi ca popor. Mi-ar placea sa citesc mai multe articole de tipul comentarii sociale pe marginea lucrurilor care se intampla in tara noastra.

  11. Articolul preferat „Cum îţi îmbunătăţeşti stilul de viată”
    Pe viitor vreau articole despre sănătate şi retete:)
    Din când în când şi o povestioară.
    2 cărţi?!
    Vreauuuuuuu:)
    Multumim de tot

  12. Mi-a plăcut articolul „somnul si copilul ”
    Pe viitor as vrea sa citesc despre alimentația si îngrijirea copiilor. Niciodată nu strica sfaturile! . Mulți ani înainte si cat mai multă inspiratie! Pupici.

  13. Mi a plăcut enorm articolul smothie pentru copii. Am adorat articolul și am notat rețetele și cu siguranță am sa le prepar. As vrea sa vad mai multe rețete la fel de sănătoase:)

  14. Pentru ca am doua fetite mi-a atras atentia articolul Somnul și copilul!As vrea sa mai citesc despre retete pentru copii mofturosi .

  15. Cum sunt deja mama de fetita si viitoare mama de baietel, somnul si copilul l-am citit cu interes. Pe mine ma intereseaza sa citesc despre diversificarea corecta la copii, retete, cu ce putem incepe diversificarea.
    Iti urez multi ani de blog, multi fani si cititori

    1. Crestere mare copiilor! Sper sa gasesti informatiile cautate si sa le aplici in functie de situatia ta. E plin online-ul cu de toate. Doar trebuie filtrat 🙂 Multumesc pentru sugestie!

  16. Mi-a plăcut articolul : Smoothie pentru copii.Pe culori.
    Mi-ar place sa citesc un articol : Cum decurge o zi normala din viața ta și să ne spui mai multe despre pasiunea ta : hand-made.

  17. Îmi plac foarte mult articolele tale cu rețete….printre preferatele celui mic ar fi prăjitură cu morcovi și cremă…cel mic adoră morcovii….iar pe viitor as fi încântată să ne oferi cât mai multe rețete sănătoase pentru cei mici….la mulți ani….și la cât mai mulți anișori de acum înainte

  18. Mi-a placut tare mult articolul cu smoothie pentru copii. Am copiat si retetele tale si i le voi face fetitei. Cat despre ce sa mai scrii pe blog, poate rețete pentru copii, sa fie cat mai sănătoase.

  19. Somnul și copilul!
    Acest articol a fost în atenția mea…
    P viitor mi-ar placea sa aflu mai multe despre alimentație și alegerile potrivite și sănătoase!

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.