Mucenici la cuptor

Această rețetă de mucenici la cuptor este desprinsă din rețeta ce o am deja pe blog, de mucenici însiropaţiSunt însă câteva diferențe la gramaje și la unele ingrediente. Însă rezultatul este la fel de bun de fiecare dată.

Tot în articolul cu mucenici însiropați am scris câte ceva și despre semnificația preparatului și de ce se face în această perioadă.

Acum voi prezenta rețeta pentru 8 porții de mucenici la cuptor!

Ingrediente necesare:

Pentru aluat:

  • 600 gr de făină
  • 1 plic de drojdie uscată
  • 2 ouă
  • 150 gr de zahăr
  • coaja rasă de la 1 portocală și de la 1 lămâie
  • 30 gr de unt
  • 150 ml de lapte călduț
  • 1 ou și 2 linguri de lapte pentru uns

Pentru însiropat și glazură:

  • 3 linguri de miere
  • suc de la 1 lămâie
  • 300 ml de apă
  • 4-5 linguri de miere
  • sâmburi de nucă

Pregătire pentru mucenici la cuptor

Într-un bol de plastic am pus toate ingredientele pentru aluat, mai puțin untul și cele necesare pentru uns. Am amestecat până compoziția a prins forma unui aluat. Apoi am adăugat untul topit, dar care nu este fierbinte. Și am frământat aluatul până când toate s-au legat.

aluat mucenici la cuptor

Am acoperit bolul cu folie de plastic și l-am pus într-un loc cald, până când a crescut destul de bine. Aproape și-a dublat volumul.

Aluatul l-am împărțit apoi în 16 părți. Am luat  câte 2 părți de aluat și pe rând le-am rulat pe lung, până au devenit ca sticsurile mai lungi 😛 Cele două bucăți lungi de aluat le-am răsucit apoi una după alta, le-am unit într-un cerc și apoi am format cifra 8.

modelare aluat pentru mucenici la cuptor

Au mai stat câteva minute în tavă la crescut, apoi le-am uns cu ou bătut cu lapte și le-am dat la cuptor.

În cuptorul electric, au stat pe funcția de coacere sus-jos, la 180 de grade, timp de 25 de minute.

mucenici in cuptor

Așa au arătat atunci când i-am scos din cuptor!

mucenici rumeni

Ce-ar fi mucenicii fără sirop și glazură?

De data aceasta am optat pentru un sirop mai acru, seamănă destul de mult cu limonda. Însă contrastul de gusturi oferit de produsul final este….wow!

Am amestecat mierea cu sucul de lămâie și cu apa, apoi am început să le fac baie mucenicilor. Chiar dacă  dau impresia că nu intră nimic în ei, ceva tot ajunge. Și i-am lăsat  în tavă cu siropul extra. Ca să fiu sigură că ajunge siropul la ei.

Apoi am dat cu miere și nucă măcinată…. și gata!

De data aceasta am făcut repede pozele, ca să fiu sigură că mai apucă!

insiropare mucenici mucenici la cuptor mucenici la cuptor sectiune

Într-un fel, sunt foarte bucuroasă că am reușit de data aceasta să mă limitez cu numărul final de mucenici. Că data trecută când am făcut au ieșit fooooarte mari, și înainte am făcut prea mulți.

Acum e numai bine!

Cum ți se pare această rețetă de muceni la cuptor?

7 Comments on “Mucenici la cuptor”

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.