Am uitat care dintre copiii mei a zis primul această frază. Am uitat și în ce context a venit. Poate și datorită faptului că în ultimul timp aud din gura lor tot mai des ”Mami, ești rea!”
Dar sunt convinsă că prima reacție a venit la pachet cu o față de neuitat. O privire d-aia ca din filme. Ca apoi să le mulțumesc de fiecare dată când constată că sunt rea.
Însă nici așa nu e bine!
Că nu sunt eu muma pădurii și nici nu-i asupresc. Și tot sunt mamă rea… în viziunea lor.
Și unde mai pui că nici nu vin cu reguli noi sau să le cer lucruri imposibile de făcut.
Buba cred că vine din faptul că eu le ofer lor ocazia să gândească singuri și încerc să-i duc pe drumul în care să realizeze că fiecare acțiune are anumite consecințe. Este un drum mai greu de parcurs, dar mai bine îl facem acum, împreună, decât mai târziu și singuri!
Le ofer acum ocazia de a înțelege că nu pot da vina mereu pe cei din jur pentru greșelile lor.
Mami, ești rea …
… Fiindcă nu îi las să mănânce în timp ce se uită la desene animate. Sau că nu îi las să mănânce pe unde apucă și îi pun la masă. Asta fiind o regulă permanentă. Așa că nu știu cum dintr-o dată am devenit rea făcând ceea ce facem de mult timp!
… Fiindcă îl pun să își facă temele. Școala este rea. De ce trebuie să merg la școală?! Nu vreau să învăţ! Vreau să mă joc! Pfoai cât am de explicat ce și cum stă treaba cu școala. Și mă ia cu amețeală când aud că nu are chef, că nu mai vrea, că preferă să facă matematică decât să facă propoziții sau compuneri… Până și fetița s-a săturat. Și a zis că ea o să-și facă toate temele, ca să nu mă supere. Și apoi se va putea juca în voie.
DA, sunt conștientă că nu le poate face pe toate bine, nici nu am așteptări de acest gen de la el. Vreau doar să văd că își dă silința. Că măcar încearcă să facă, chiar dacă nu îi place fiecare materie.
… Fiindcă nu îi las să se uite la televizor toată noaptea.
Sau că nu le dau voie toată ziua cu telefoanele.
Sau că nu le instalez neșpe mii de jocuri.
Sau că le-am oprit wi-fi-ul.
Sau că nu le dau să mănânce ciocolată la mic dejun, prânz și cină.
Sau că nu mergem atunci când vor ei undeva.
Exemplele pot continua. Și nu mă deranjează să le expun, căci fac parte din viața de mămică.
Accept faptul că vor fi momente în care avem păreri diferite asupra unor situații.
Îmi este greu să accept faptul că mă consideră mamă rea doar fiindcă nu le fac aceste mofturi de moment.
Citisem la un moment dat în cartea Nu există copii răi, că nu trebuie să iau la modul personal ceea ce zice un copil. Însă cred că se referea la copii mici. Să zicem sub 4 ani. Care nu înțeleg puterea cuvintelor.
Acum, cum să nu iau personal ceea ce îmi zic ei?
Când băiatul are 9 ani și fetița aproape 5 ani, și sunt conștientă că știu ceea ce zic și care este intenția lor… Aceea de a îmi arăta cât de tare i-a deranjat acțiunile mele și că în ochii lor în acele moment eu sunt mamă rea.
Într-un fel mă bucur, deoarece așa îmi arată ei ceea ce simt. Și că nu țin în ei și că îmi oferă ocazia să le explic de fecare dată motivul din spatele deciziilor mele.
Am realizat că voi fi mamă rea pentru ei în aceste momente … până vor avea și ei copii!
Este al naibii de greu să găsești un echilibru, și nici nu cred că ai cum să îl menții permanent chiar dacă l-ai găsit. Viața este cu de toate.
Și oricât aș încerca eu să le arat că le vreau binele, chiar dacă lor li se pare că le vreau răul, din momentul în care au ajuns la acea concluzie, greu să le demonstrez contrariul… dar nu imposibil.
Da, sunt copii și eu o iau prea personal. Dar, îmi este frică să nu ajungă în adolescență cu astfel de impresii. Că atunci mă ia naiba cu totul și ajung direct la nebuni.
Când devin copiii adolescenți?
Întreb, fiindcă eu știam de 12-13 ani. Dar, cred că o să mi-o iau pe cocoașă dacă merg pe aceeași vârstă.
Băiatul dă semne de adolescență de ceva vreme. Și sunt în dubii, dar încerc să fiu pe fază în diverse momente. Și încerc să îl las singur în alte momente. Grea treaba cu lăsatul singur. Dar necesară. Dacă vreau să ne fie bine pe termen lung.
Cu fetița… pfff. Altă poveste. La cei aproape 5 ani clar nu poate fi vorba de adolescență. Însă îți mărturisesc că îmi este teribil de groază de momentele în care va ajunge în acea perioadă. Fiindcă acum mi se pare că le trăiesc și greu de imaginat ce va fi pe mai târziu. Mă provoacă la fiecare pas.
Și cum să treci cu brio peste provocările date de doi copii în creștere?!
Vreau să închei într-o notă amuzantă. Căci cam așa sunt toate situațiile în care mă regăsesc cu cei doi copii, de-a râsu` plânsu`.
Aveam discuții în contradictoriu cu băiatul care avea o tuse oribilă. Ce nu îi mai trecea. Și îl tot rugam să nu mai iasă o perioadă afară în timpul pauzelor de la școală. Fiindcă atunci când iese, trebuie să parcurgă toată curtea, de obicei în fugă și cât mai repede. Replica lui: ”Tu te gândești doar la sănătatea fizică, nu te gândești la sănătatea emoțională.”
Eu am fost ”scorpie” și pentru adulții din jur! :)))… până s-au prins că sunt consecventă, dacă am spus ceva, fac dacă nu pot spun că nu pot. Copilul învață din model, vede că ne pasă de ei, vede că este privat de ceva, dar crede-mă că va crește și peste ani va zice,: „Aaaa, mami de asta nu m-ai lăsat să fac lucrul ăsta? Acum înțeleg și îți mulțumesc” vine și vremea asta. Cum crește va fi tot mai conștient că îi ești alături și atât… Să fiți bine!
Eu sunt și acum o scorpie pentru cei din jur :))) Insa incepe sa ma deranjeze cand copiii mei sunt de acord cu cei care ma comenteaza pe la spate sau cand zic că sunt foarte rea cu ei. Desi stiu ca in timp vor realiza ce si cum, nu pot trece atat de usor peste faptul ca acum au astfel de impresii. Aș vrea sa ma bucur si acum de astfel de momente… nu doar in viitor!
Sunt si eu pregatita sa aud aceasta expresie pentru ca fetita mea are din ce in ce mai multe nemulturimi la restrictiile pe care le primeste
Sa te pregatesti si sa te incarci cu rabdare!
Cred ca si eu spuneam asta atunci cand eram mica insa de cele mai multe ori o spuneam pentru a o indupleca pe mama si nu pentru ca chiar credeam ca e rea.
Daaa, cred ca si ai mei tot asa zic 🙂
Cu timpul, vor înțelege că mami a fost rea la momentul potrivit.
cred ca o mama rea e aceea care stabileste limite. pe care ei nu le agreeaza, evident. dar eu zic ca e normal si chiar nu trebuie sa pui la suflet toate aceste cuvinte. nu de alta, dar isi vor da seama singuri ca nu e chiar asa cum cred ei acum
Îmi amintesc și eu de câteva episoade de acest gen când eram suparata pe mama și ii spuneam același lucru. Însă abia acuma am înțeles ca nimic din ceea ce mi se părea atunci o tragedie astăzi e doar copilărie.
Nu stiu daca o mama poate fi rea, protectoare, grijulie, autoritara dar rea nu cred ca are cum, Insa da copiilor li se pare ca suntem rele daca nu ii lasa sa faca ce vor ei
Ce frumos ai abordat acest subiect! Este foarte important sa existe niste limite clare pentru copilasi. 🙂
Multumesc pentru apreciere. Da, sunt foarte bune limitele, insa sunt foarte greu de creat si de pastrat!
Trebuie sa fim și puțin rele câteodată că altfel devin ei mai răi.
Vai ce as prefera sa fiu mereu buna si calma si rabdatoare… dar sunt om si nu sunt perfect!