Ce fac de mâncare în aceste zile. Ce provizii alimentare am făcut

Greu am găsit titlul acestui articol. Inițial am vrut să scriu că am scăpat de grija foamei în caz că se închide tot. Dar am zis să evit titlul gen can-can sau click bait. Așa că mai bine zic ce fac de mâncare în aceste zile și ce provizii alimentare am făcut.

Mai scriu și unele aspecte legate de grija asta enormă pentru stomacul plin. În vreme ce creierul este gol!

Că te superi, că nu te superi. Că ești de acord cu bine, că zici că-s pe lângă subiect. Putem dezate ideile de aici într-un mod civilizat. În cazul în care vrei!

Avem de-a face cu o situație nouă și nimeni nu cred că a fost pregătit special pentru așa ceva. Primul lucru ce l-am putea face ar fi să fim pe cât de calmi posibil. Apoi să lăsăm specialiștii să-și facă treaba și să  ajutăm dacă avem cum să o facem. Să nu creăm  panică, să nu înflorim, să nu fugim de ceea ce nu știm.

Este o perioadă în care împreună  vedem ce se întâmplă, toți suntem vizați, toți ar trebui să ne responsabilizăm.

Dar nu înțeleg deloc treaba cu cumpărăturile excesive! 

Grija asta legată de umplerea stomacului. Se mai manifestă și în jurul sărbătorilor mari, când magazinele se închid pentru O ZI și atunci oamenii cumpără ca la balamuc. Ca să revină după ce se deschid magazinele și ceea ce au cumpărat anterior să arunce sau să depoziteze în cămară/ debara/ dulapuri ticsite cu alte cele.

Ce provizii alimentare am făcut eu

Nu te mint și îți zic că a început să mă îngrijoreze și pe mine situația cu acest virus. Partea de sănătare și impact asupra oamenilor este grija mea. Cum vom trece peste și ce vom face cu situațiile neplăcute create de această situație (dpdv economic și social).

Că de mâncare mereu voi găsi ceva de făcut. Acum e târziu să te gândești tu că ar fi fost bine să pui câteva murături, compoturi, dulcețuri sau legume în congelator. Păstrează acest gând pentru următoarea perioada. Când va apărea ocazia de a profita de ceea ce ne oferă natura.  Cine mai pune murături?

provizii alimentare

Am fost  în magazine pentru cumpărături și este o agitație și o energie tare ciudată.

Îți las aici și un articol cu mărturia unei angajate din hypermarket – Mărturia unei angajate a unui hypermarket: clienții scuipă pe bani când îi numără, și sunt nervoși că nu sunt pline rafturile non-stop!

Eu am cumpărat Apă plată, Produse congelate, Făină și Ulei.

Din aceste alimente pot zice că am făcut provizii, asta însemnând că am o cantitate mai mare decât de obicei. Și chiar dacă aș vrea să cumpăr mai mult, nu am unde depozita. Dar nici nu aș face așa ceva!

Ține cont și de numărul de persoane ce va beneficia de aceste provizii!!!

Pe lângă aceste provizii, am mereu legume proaspete, fructe proaspete, ouă și produse lactate. Astfel încât să le pot combina cât mai bine. Și să fie și diversificare. Dar am o cantitate normală, căci sunt alimente perisabile.

Risipa de mâncare este un fenomen real!

Când cumperi mai mult decât crezi că ai nevoie înseamnă că nu știi cum să te folosești de tot ceea ce ai la îndemână. Înseamnă că vei învăța acum să folosești eficient ceea ce ai. Cum să folosești din resturile de mâncare, cum să combini alimentele astfel încât să îți asiguri necesarul zilnic!

Uite de exemplu ce poți face cu pâinea veche- OPT moduri de a savura pâinea veche în loc s-o arunci (și alte idei despre cum să nu IROSIM PÂINEA)

Uite aici ce poți face când îți rămâne cartofi piure – Plăcintă cu cartofi şi carne tocată

Uite aici ce poți face cu biscuiți si mere – Crumble cu mere

Sau ce poți face rapid cu carnea rămasă de la supă – Briose cu carne si ciuperci

Alimente tradiționale sau alimente mai sănătoase?

Am mai găsit și un articol foarte util, cu ceea ce recomandă un health coach pe partea de aprovizionare cu alimente în această perioadă – Ce alimente cumpărăm pentru perioada de prevenție, izolare sau carantină? 

Și clar este cea mai bună variantă! 

Însă, eu mă gândesc și la persoanele care acum ori nu își permit financiar ori sunt prea afectate de situație ca să gândească limpede.

Cred că sunt prea puține persoane care vor alege doar varianta sănătoasă. Sunt mai mult decât mulțumită dacă va fi un mix între cele două variante. Și alimente tradiționale/clasice, dar și din alimentele mai sănătoase!

 Ce fac de mâncare în aceste zile?

Ceea ce fac de obicei!

Cu atât mai mult cu cât acum suntem toți acasă și avem timp să gătim. De obicei am în fiecare zi un fel de supă/ criorbă și un felul doi.

Am scris în articolul Inspirație pentru meniul săptămânal câteva sugestii de preparate. Și voi reveni cât de curând și cu continuarea meniului, de data aceasta făcut pe lună (calendaristică, nu pe Lună 😛 )

De asemenea, îți recomand să parcurgi și articolul – Eu de ce mănânc? În primul rând de fraieră; dar tu? 

Articolul avea legătură cu ale mele kilograme în plus, dar are legătură și cu partea emoțională care m-a dus la mâncat în momente grele. Și același lucru cred că se va întâmpla acum în majoritatea cazurilor. Mâncarea va deveni o ocupație. Va fi mijlocul prin care oamenii își vor umple golul cauzat de griji și frică!

Recomandări simple

Fă-ți un plan alimentar. Scrie alimentele ce le ai în casă și vezi cam ce poți prepara cu ele.

De ex. Dacă ai făină, poți face chifle, focaccia, plăcinte, brioșe sărate, lipii, găluște, paste etc. Ca să elimi grija pâinii.

Am câteva rețete aici:

Golește-ți mintea de zgomot! Ca să poți gândi mai limpede, mai logic. Să poți lua decizii sau să poți reacționa mai ușor când este cazul.

Poți ori să eviți mass-media, online-ul și informațiile agresive, ori să dai volumul mai tare la muzică, astfel încât să nu îți mai auzi gândurile.

Acceptă că omul nu poate controla tot!


Cam atât!

În cazul în care ai și copii acasă, am scris în articolul de făcut acasă cu copiii câteva idei pentru această perioadă!

Tu ce provizii alimentare ți-ai făcut?

Cum vezi această situație din punct de vedere al grijii pentru mâncare?

provizii alimentare pentru 2 saptamani

24 Comments on “Ce fac de mâncare în aceste zile. Ce provizii alimentare am făcut”

  1. Provizii nu mi-am facut. Am ramas socata sa vad azi cand am ajuns la market ca sa iau malai faptul ca rafturile de malai, faina de grau, ulei si drijdie sunt goale. Nu stiu, lumea crede ca ramane fara mancare.
    Noi stam la tara si avem de toate, carne de la porcul taiat in decembri, gaini de curte, pui..legume din curte asa ca nu ne stresam cu lipsa mancarii.

  2. Am fost și eu ieri la cumpărături dar erau rafturile cam goale, nu am găsit deloc faina, ulei etc.
    Unii cumpara chiar in prostie, ar trebui puse ceva interdicții sa mai apuce și alte persoane sa cumpere.

  3. Mi-am luat si eu cate ceva desi nu pot sa spun ca am facut foarte mare aprovizionare doar ca am zis sa nu ma prinda complet nepregatita. Foarte bune retetele propuse. Eu mi-as dori sa incerc sa fac painici de casa sau cifle … ceva de genul

  4. Eu sunt inca acea „fraiera” care are camara plina cu muraturi, dulceturi, zacusca si alte nebunii facute de mine in toamna. Si congelatorul plin cu fructe congelate culese de mine. Ca si cumparaturi am luat insa apa, faina, malai si paste din supermarket, insa am fost in piata si am laut multe mandarine, lamai si banane.

    1. Eu am facut ceva mai mult din ceea ce am mentionat. Insa tot sunt mai pe relax mood in ceea ce priveste mancarea 🙂 Cu drag si multumesc si eu pentru articol! Ne ajuta sa vedem si cealalta perspectiva!

  5. Eu n-am remarcat decat ca-s mai putini oameni in marketul de unde-mi fac zilnic cumparaturile. N-am remarcat lipsa unor alimente decat acum doua zile nu mai era paine proaspata, dar de, era ora 21 si asa o fi mereu atunci. Acum doua saptamani m-am intors din vacanta, din Italia, si nici acolo n-am vazut nimic ingrijorator, desi acum s-o mai fi schimbat ceva si pe la ei.

  6. Nu mi’am făcut provizii alimentare. Nu am luat cu nimic mai mult decât cumpăr în mod normal în fiecare săptămână.

  7. Azi am fost și eu să fac câteva cumpărături : ulei,faină zahar,orez, carne ,lactate,cartofi,legume dar nu în cantități industriale ,atât cât să nu ies câteva zile.

  8. Am luat faina, unt si cas, mezeluri uscate si afumate, câteva chestii uscate și mai am destule prin dulapuri si congelator, poate asa voi reusi sa le consum si sa le descopar.

  9. Eu una nu ma mai uit la știri,stau la țară așa că nu îmi fac griji,provizii :doar semințe sa planteze in gradina dar nu exagerez ,chiar pun mai puțin din toate decât anul trecut !Anul trecut am pus și multe ridichi și salata etc.si am ajuns sa o dau la vecini sau la găini ,restul zarzavat ,murături etc!Am observat că de când nu mă mai uit la știri mi-e mai bine..Vine soțul cu știrile de la muncă
    Astăzi m-a oprit un copil să mă întrebe dacă are voie să iasă în stup sa se joace sau trebuie sa stea în casă,concluzia este sa nu le credem lor panica sau frică!

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.