De multe ori mă surprindeam bălind la rețetele de batoane crocante de pe instagram. Apoi am făcut fără să vreau niște batoane delcioase în primăvară, când ne refugiasem la țară. Însă nu-mi notasem ingrediente sau cantitate. Și, deși am mai încercat să fac batoane de casă cu musli, până acum nu mi-a ieșit ca atunci.
Chiar și acum zic ai mei că tot mai bune au fost acelea. Și știu asta, fiindcă acelea aveau mai mult zahăr. Dar cumva s-au obișnuit cu gustul celor mai noi și cred că în timp vor fi mai selectivi… sper.
Ingrediente folosite
- 500 de grame de musli cu fructe ( eu am folosit de la SanoVita)
- 3 ouă
- 1 lingură de Nuttela
- 70 de grame de unt de arahide
- 1/2 linguriță de praf de copt
- 1 lingură de zahăr
- 60 de grame de făină
Pot zice că am fost inspirată atunci când am zis să cântăresc ingredientele folosite, nu de alta, dar eu goleam borcanele și am făcut cu ce am avut la îndemână. Acesta-i farmecul acestor batoane de casă cu musli – pot fi făcute cu ce este la îndemână, având o idee pentru bază (musli, ouă & făină).
Batoane de casă cu musli
Am amestecat toate ingredientele de mai sus într-un bol până s-au legat foarte bine. Apoi am pus amestecul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. La cuptor a stat 30 de minute la 180 de grade.
Amestecul l-am pus într-o tavă mai mare, ca să-l pot tăiat imediat după ce iese din cuptor. După ce se răcește, începe să se întărească și nu se mai poate tăia uniform, ca pentru batoane. Dacă vrei să folosești amestecul pentru altceva (se pot face multe), poți să rupi și cu mâna bucăți de ”aluat”.
Poze
Înainte și după coacere
Servire : )
Mi-a plăcut maxim cum a ieșit. Și ca textură, și ca și gust. Au mers de minune alături de cafeluța de dimineață și apoi ca gustare în plimbările cu mașina.
La fel cum merg și aceste idei de rețete pentru fursecuri.
Hmm interesant, arata chiar delicios, imi place genul asta de desert.
Am mai spus eu ca fac parizerul tau si facut este…
Aceasta reteta nu stiu daca va prinde la noi. Nu se consuma musli. Se culeg ce il intereseaza pe fiecare. Iar untul de arahide nu ne place neam. Eventual cu ce se poate inlocui?
Arata bine de gust ce sa mai zic!
Numai bune de avut la indemana pentru o gustare sanatoasa.