Rețeta de pandișpan cu banane și nutella o căutam de ceva vreme și acum i-a venit rândul. În sensul că am căutat rețetă să o folosesc ca inspirație, apoi am adaptat după ceea ce am avut la îndemână. Și după ceea ce credeam eu că va ieși pe plac.
Checul cu banane nu m-a convins și nici banana bread. Iar desert cu nutella nu am făcut până acum. În cel mai bun caz o foloseam pe post de umplutură la clătite.
Sunt încă de părere că unele ingrediente sunt bune de sine stătătoare, fără a le adăuga ulterior în desert ce necesită coacere sau topire sau alte operațiuni complexe.
Deși am încercat la un moment dat să folosesc ciocolata primită de copii când au fost cu colinda, pentru aceasta variantă de Tort de ciocolata (FARA Coacere ). E bun, dar acum sunt mai pe light cu dulcele.
În schimb am încercat varianta de desert rapid cu banane – Cheesecake cu unt de arahide și banane și este mai potrivit pentru gustul meu. Dacă este să zic că folosesc banane ca în acest preparat. Doar că fără coacere.
Hai să îți zic ce și cum am făcut.
Ingrediente pentru pandișpan cu banane și nutella
- 3 banane coapte (medii ca mărime)
- 3 ouă
- 100 grame de făină
- 100 grame de nutella
- 150 grame de unt de arahide
- 1/2 linguriță de praf de copt
- 1/2 linguriță de bicarbonat de sodiu
Pregătire simplă
Prim dată am zdrobit bine bananele cu furculița, astfel încât să le am pregătite pentru aluat.
Într-un bol am pus nutella și untul de arahide și am pus mixerul în funcțiune. După ce s-au amestecat cele două ingrediente, am adăugat pe rând ouăle. Apoi am adăugat bananele și am amestecat cu mixerul până s-au uniformizat. Ingredientele uscate le-am adăugat peste amestec și le-am amestecat cu o lingură de lemn în primă fază, apoi am folosit iar mixerul.
Gata al meu aluat pentru pandișpan cu banane și nutella!
În tava de copt tapetată cu hârtie de copt, aluatul a stat 40 de minute la cuptor, coacere sus-jos, la 180 de grade.
Și a ieșit așa!
Cu ce servesc acest pandișpan cu banane și nutella?
Să știi că am avut ceva bătăi de cap pe această temă.
Fiindcă pandișpanul nu este genul pufos pufos, ce s-ar putea și însiropa, crema zău că ar putea fi cu dichis. Să fie și suficient de consistentă ca să compenseze textura pandișpanului, dar și aerată pentru a fi plăcută de papilele gustative.
Am avu o pană de idei. Și fiindcă pandișpanul în sine, așa simplu, este foarte delicios, dar și fiindcă nu am găsit p variantă potrivită… am apelat la înghețată!
Rezultatul a fost WOW!
Pe viitor voi folosi înghețată de casă.
Rețeta mea de bază, fără lactate, este aceasta – 3 rețete de înghețată cu banane ca bază
Mă bucur că am încercat această variantă de desert cu banane, fiindcă îl pot folosi ca bază pentru viitoate combinații. De exemplu:
- Tai pandișpanul în formă de batoane și le glazurez cu ciocolată
- Tai forme rotunde și fac mini-turnuri ce au între ele nutella, apoi le înmoi în lapte înainte de servire
- Caut informații mai multe despre glazuri și creme și testez fel și fel…
Ar fi interesanta o varianta și cu crema, dar combinația cu înghețată mi se pare super buna!
Voi incerca cat de curând reteta!
I like it!
Eu as alege varianta simpla, cu înghețată sau poate o crema f ligh cu mascarpone, zeama lămâie și fructe de pădure (acum congelate)! Amestecul rezultat este tot în genul înghețatei, plus un praf de scortisoara deasupra!
Super delicios merita încercată reteta!
Mie nu imi plac bananele dar in aceasta combinatie poate am sa incerc. Multumesc de reteta
Multumim pentru reteta,eu as pune putina crema.