Aceste instrumente pentru baza schimbării stilului meu de viață sunt cele care mi-au fost mie de mare ajutor și s-ar putea să te ajute și pe tine. Le voi prezenta în ordinea cronologica și voi dezvolta la fiecare. Când m-au ajutat, în ce context, cum m-au ajutat, de ce le consider instrumente de bază…
Să te ții bine, căci se anunță o lectură complexă. Sincer, am tras de timp până să adun informațiile prezentate în acest articol, pentru că după ce le pun cap la cap, altfel mă uit la ceea ce am făcut pentru mine până acum.
Luate separat instrumentele enumerate mai jos nu au așa impact ca luate împreună. Îți dai seama că o carte nu are cum să schimbe ceva fundamental în viața nimănui. Nici chiar în viața mea. Însă, o carte, plus o discuție, plus o altă carte, plus… plus… plus… = bază nouă sustenabilă.
De ce am vrut să schimb ceva în viața mea?
Cred că această întrebare este cea mai importantă. Setarea scopului este momentul în care lucrurile devin mai clare și încep să creionez un plan pentru a ajunge la acel scop.
Am vrut să schimb ceva în viața mea pentru că nu mă vedeam bine în viitor cu ceea ce aveam deja. Mă săturasem să mă învârt în aceleași ape tulburi, cu un viitor nesigur sau sumbru.
Nu mă vedeam un exemplu din punct de vedere al sănătății pentru copiii mei.
Nu mă simțeam împlinită.
Nu mă vedeam femeie faină la bătrânețe.
Nu știam cum să mai gestionez situațiile apărute în căsnicia mea.
Nu mai îmi plăcea de mine – bine, acest sentiment îl aveam de ceva timp și am încercat în fel și chip să scap de el și nu a mers.
Primul instrument ce mi-a rămas în minte
Având toate stările de mai sus, crezi sau nu, o carte a fost de vină pentru primul AHA!
Mănâncă, Roagă-te, Iubește!
Carte citită la începutul anului 2019. Și prezentată pe blog în DOUĂ articole:
În fiecare articol dedicat cărților scriu că este FOARTE important momentul în care citesc cartea respectivă. Mno, momentul citirii acestei cărți a fost momentul perfect pentru mine.
A fost cartea ce m-a făcut să mă opresc din a da vina (în cele mai multe cazuri) pe soț pentru cum mă face să mă simt. Atunci am început să realizez că nimeni nu mă poate face să mă simt în vreun fel sau altul. Nu este vina lui dacă eu aleg să mă simt așa. Pentru că DA, pot alege să mă simt altfel. Să am o părere bună despre mine sau măcar să nu am nici o reacție.
După această carte am început să mă gândesc la alte instrumente ce până atunci nu le luasem în calcul. Am început să vorbesc și mai mult despre cum mă simt, să caut și mai mult feedback de la soț, să încerc și mai mult să ne aliniem nevoile și așteptările proprii cu cele comune. Și am început să mă gândesc tot mai intens să nu mai am pretenția de a fi înțeleasă când eu nu înțeleg cum trebuie.
Când conștientizezi pe deplin că nimic nu este definitiv, că putem alege oricând, parcă altfel începi să te raportezi la ceea ce ai:
”Nu cred că să fii căsătorit înseamnă să rabzi la nesfârșit ca să demonstrezi că ești în stare să-ți onorezi angajamentele. Nu cred că o căsnicie trebuie să fie un concurs de anduranță. Căsătoria este un contract, e-adevărat, dar în cea mai mare parte a lumii civilizate este un contract voluntar. […] Iar dacă dragostea se erodează sau compania celuilat devine toxică, avem tot dreptul să plecăm. E în puterea noastră să ne schimbăm viața. ”
Cum să îmi ordonez viața?
MAGIA ORDINII
Dap, tot o carte a urmat. Până acum sunt instrumente pentru baza schimbării stilului meu de viață destul de ușoare ai zice. Cărți. Să repet? – CONTEAZĂ MOMENTUL ÎN CARE CITEȘTI O CARTE!
Poți parcurge în articolul dedicat cărții ce și cum am aplicat eu din carte – Curățenie ca la carte cu Magia ordinii.
Cum se pupă ordinea în casă cu schimbarea stilului de viață?
” A face ordine e doar un instrument, nu destinația finală.
Adevărul țel este să-ți stabilești stilul de viață pe care îl vrei, după ce ți-ai pus casa în ordine.”
Începe să se vadă tot mai clar ce am de făcut, unde am de ordonat acțiuni și obiceiuri, ce trebuie să îmbunătățesc.
RĂBDAREA cred că a fost esențialul meu.
Am avut răbdare, nu a fost nici o presiune să schimb ceva de musai. A fost o nevoie căruia i-am dat curs, fără a aștepta să fie rău ca să repar.
Acum începe greul
Greul meu.
TERAPIA!
Cum să schimb ceva la mine dacă eu sunt subiectivă cu mine? Dacă eu îmi găsesc scuze și justificări pentru acțiunile mele, mai are rost să zic că vreau să schimb ceva?
Sprijinul psihologului a contat enorm. La începutul anului 2020 am făcut acest pas. Și a fost al naibii de greu să fac față în primul rând ”judecății” celor din familie. În ochii lor eu oricum eram -și încă sunt o ciudată-, apoi dacă am început terapia a fost și mai și. Cu lacrimi în ochi când eram singură, cu noduri în gât, cu învinovățire, cu încurajare găsită cu greu în mine, am mers mai departe.
Instrumentele oferite de psiholog au fost de mare ajutor. Acelea le primește fiecare în funcție de situația personală și nu are sens să le expun pe cele primite de mine. Teoria este una, practica este alta. Știu teoria, acum am și instrumente și uneori încă mă termină punerea în aplicare.
Ceea ce a schimbat la nivel fundamental terapia făcută de mine este faptul că am făcut ceva DOAR pentru mine. Fiecare ieșire din casă spre psiholog a fost de bun augur. Nu am renunțat și atunci am început să mă iau și mai în serios și să mă gândesc cât fac de fapt pentru mine să fiu bine și cât las la latitudinea celor din jur să îmi dicteze starea de bine.
Încă fac terapie.
Dar nu o mai fac singură; am reușit să îi implic și pe copii și pe soț în această activitate. Meritul îi aparține dnei psiholog Sofia Laza. Exemplu de de situația gestionată astfel după o sesiune de terapie ce implică și copiii – Refuz să fiu arbitru între copii- ATENȚIE – nu recomand să încerci asta! E nevoie de sfatul unui specialist ADAPTAT la situația ta concretă!
Te invit să parcurgi și campania realizată împreună cu dna psiholog:
- Sunt bine cu mine. Poze, gânduri, campanie, experiențe
- Frica de eșec și campania ”Sunt bine cu mine”
PAUZA PRIN MIȘCARE
Sigur te așteptai să apară și aceasta menționată aici. Nu putea lipsi din lista de instrumente pentru baza schimbării stilului meu de viață.
Aveam cărți citite la activ, aveam ore de terapie, așa că mișcarea a completat nevoia mea de mișcare, de acțiune în viața mea.
Am pornit la drum în schimbarea mea cu un stil de viață sedentar, cu obiceiuri alimentare nesănătoase, cu frustrări și bagaje nasoale din punct de vedere al emoțiilor și stimei de sine.
De fiecare dată când ieșeam să fac mișcare singură, prindeam tot mai multă încredere în mine. Vedeam că pot face singură activități ce mă scoteau din zona de confort, și că ai mei erau bine cât eu lipseam de acasă. Erau cu tatăl lor, ce putea să meargă rău?! : ))) Și mi-am setat să nici nu vreau să controlez ce se întâmplă cât eu sunt plecată. A fost și asta o provocare pentru mine- să las lucrurile să se întâmple.
Ca să îți pun materiale dedicate importanței mișcării în viața mea ar însemna să îți pun ditamai cârnațul de listă. Așa, mai bine intră în categoria Sănătate, Sport, Nutriție și delectează-te de acolo cu ce crezi că te tentează.
Instrumente pentru baza schimbării stilului meu de viață
Recapitulare, în ordine cronologică:
- Cartea ”Mănâncă, Roagă-te, Iubește”
- Cartea ” Magia ordinii”
- Terapie
- Mișcare
A urmat:
Podcastul Fain și Simplu cu Paul Olteanu
Ca să înțelegi de ce a fost relevant acest om pentru evoluția mea, te invit să citești despre Paul Olteanu, ca să vezi pregătirea lui în domeniu.
După o perioadă în care am tot lucrat la emoții, aveam nevoie de o structură logică. De o explicație logică a anumitor situații. Și vai cum au venit acele explicații prin intermediul podcastului… mănușă!
Structura podcastului:
Schimbarea felului de a gândi – Paul Olteanu crede că doar aplicând câteva principii inspirate de neuroștiință avem șansa să schimbăm felul în care gândim și ne purtam într-o generație.
Metafora elefantului și a călărețului – Metafora propusă de Jonathan Haidt în cartea sa ”The Happiness Hypothesis” este cel mai simplu mod de a înțelege cum funcționează mintea.
Attachment theory – Plecând de la teoria atașamentului a lui John Bowlby, Paul spune că ”Vestea bună e că, orice matriță s-a scris se poate recabla, vestea proasta e că … orice matriță s-a scris se poate recabla.”
Terapie și coaching – ”Cum te duci cu mașina la mecanic o dată pe an sau o dată la 10.000 de kilometri, ar fi bine ca măcar o dată în viată să ne ducem și noi la o verificare.”
Alegeri în relații – Despre atracție, dragoste la prima vedere și arhetipuri din trecut.
De ce dragostea durează 3 ani – Pentru că, așa cum spune, Paul Olteanu, în maxim 3 ani, ”călărețul” (rațiunea) se prinde cu cine s-a cuplat ”elefantul” de fapt.
Importanța somnului 1: – Matthew Walker, care a scris ”De ce dormim”, zice că, dacă somnul nu era util, în sute de milioane de ani de evoluție, găseai măcar o specie care să nu doarmă.
Stresul și efectele lui – De la oboseala plăcută, în care simți că mai poți, la stresul cronic și la anxietate.
Efectele negative ale social media – Hipercompetitivitatea plus social media este bombă cu ceas.
Din ce e alcătuită fericirea – Un procentaj care ne dă de gândit: genetică – 50% , circumstanțe – 10%, alegeri – 40%.
Din ce se poate observa până acum, am lucrat foarte mult la schimbarea mentalității.
La găsirea acelor surse neexplorate până acum ce să mă ducă pe drumul cel bun.
Atomic Habits
După ce am văzut podcastul cu Paul Olteanu, informațiile găsite în cartea Atomic Habits au completat imaginea de ansamblu. Am lăudat cartea aceasta enorm în social media. Am pus poze cu ea, am scris câteva citate din carte, am scris în articolul Idei matinale frânturi din ceea ce a schimbat cartea în viața mea …. și încă nu am scris despre carte- doar despre carte!
Este atât de importantă pentru mine, că încă nu-i găsesc forma de prezentare. Cred că o să-mi adun inspirația și o să mă pun pe treabă să scot ceea ce pot și apoi adaptez din mers. Noroc că are loc și printre aceste instrumente pentru baza schimbării stilului meu de viață.
Concret, cu ajutorul cărții am oferit structură obiceiurilor noi. Mișcare, alegeri alimentare, păstrarea entuziasmului și a scopului pe termen lung au fost doar câteva din bazele ce au prins rădăcini mai adânci după această carte.
Intrarea într-un grup de mame pe FB
Sigur la asta nu te așteptai : )))
Însă grupul ”La primul adolescent ” este altceva.
Descrierea este următoarea: La primul adolescent este un grup “beneficiu” pentru membrii comunității LaPrimulBebe și are menirea de a continua parcurgerea drumului și a experienței de mamă alături de celelalte colege de comunitate. Adolescența este o perioadă cu provocări imense și simpla ei numire înfioară tot mai mulți părinți. Aici rămânem împreună pentru a ne încuraja, a schimba experiențe și a trece peste toate provocările mai ușor.
Am ajuns să mă gestionez mai ușor eu, am ajuns la mai bine cu soțul, cu copiii sunt pe drumul cel bun…. însă este al naibii de bine când văd și alte situații și mă inspir, mă liniștesc, mă întăresc și altfel pentru a face fața provocărilor ZILNICE cu doi copii.
Acest instrument poate nu ți se potrivește, dar pentru mine a contat. Neavând în jur familii asemănătoare din punct de vedere al copiilor, uneori am impresia că numai mie mi se întâmplă ceea ce mi se întâmplă cu copiii. Ș-apoi când intru pe grup și văd ce este acolo, parcă se deschide o nouă lume.
Cel mai greu instrument ce a consolidat tot
Terapia a fost grea. Acum este mai ușoară.
THE WISDOM OF TRAUMA
a fost cel mai greu instrument de digerat și de considerat bază solidă în schimbarea stilului meu de viață!
A fost închiderea capitolului ”trecut” pentru mine. Capitol atins într-o oarecare măsură în terapie, însă aici am fost eu cu mine. Și traumele mele. Și lecțiile mele.
Inițial am fost contrariată că nu am dezbătut mai mult trecutul în orele de terapie. Abia pe parcurs am realizat că ar fi fost o ocazie numai bună ca să îmi aduc scuze pentru cine eram și justficări pentru ce nu reușeam să fac. În terapie am lucrat și lucrez pe prezent pentru viitor.
Documentarul The Wisdom of Trauma a scos cele mai grele emoții din mine. Le-am lăsat să se desfășoare. Le-am plâns- eram toată muci în fața laptopului, cu teancul de șervețele lângă mine. Le-am îmbrățișat. Le-am dat drumul. Le-am epuizat.
Am fost goală după vizionarea documentarului. Nu mai aveam pic de energie. Mă simțeam blank. Și am reușit să îmi notez câteva idei principale – concluzii/întrebări personale:
- Trauma unui copil are legătură cu faptul că este lăsat singur cu durerea, nu că simte durere.
- Trăind eu ca adult cu o nevoie neacoperită în copilărie, pot să acopăr nevoia copilului meu?
- Nu încerca să schimbi omul. Adaptează-te la el și poate va dori el să se schimbe.
- Pentru a vindeca o dependență trebuie vindecată trauma din spate.
- De ce este atât de greu să îi acceptăm pe cei din jur când trezesc emoții ce nu le putem controla?
- În loc de întrebarea ”Ce nu este în regulă?”, întrebarea ” Ce s-a întâmplat?”.
Ideile au sens dacă știi ce a generat asta. Situațiile prezentate în documentar, perspectivele, acțiunile… și acum am nod în stomac când mă gândesc la ele. Dar este un nod pentru lume, nu pentru mine.
Cum sunt acum?
Niciodată nu am fost așa bine ca acum!
Toate aceste instrumente pentru baza schimbării stilului meu de viață sunt pilonii stării mele de bine. Sigur că au fost și alte instrumente ce au ajutat la cimentarea pilonilor. Dar acele instrumente sunt atât de personale încât ar trebui să dezvolt și mai tare contextul pentru a fi înțeleasă importanța lor.
„A face ordine e doar un instrument, nu destinația finală.” mi se pare cea mai buna fraza pe care am citit-o legat de curatenie si de ordine!
Si eu mi-as dori sa schimb cate ceva in stilul meu de viata. Poate ca ar trebui sa fiu mai activa si mai organizata
Sincer, eu te admir pentru ambitia de care dai dovada. Esti o adevarata sursa de inspiratie.
Incerc zi de zi sa aduc schimbari stilului meu de viata. Bune recomandari de lecturi.
Cartea ”Mănâncă, Roagă-te, Iubește” este una dintre preferatele mele. Felicitari pentru determinare și pentru ambiție!♥️
felicitari! conteaza enorm sa te simti tu impacata cu tine si sa iti placa omul care esti. cred ca suntem intr-o permanenta schimbare, depinde de noi daca e buna sau rea
Foarte interesant acest articol si evolutia mentala a ta! Si eu am inceput de anul trecut sa evoluez, am inceput prin carti, podcast uri pe youtube foarte interesante si sunt inclinata si eu sa merg la un psiholog. Deocamdata am un pas foarte important in viata mea de realizat si dupa ce il termin as vrea sa incep terapia. Felicitari pentru ce ai ajuns sa fii astazi, si sper sa evoluezi in continuare la cea mai buna versiune a ta!
Wow, felicitări! Cred ca as începe cu terapia, sa știu încotro sa o iau și ce trebuie sa fac. Mult succes mai departe, ai niște realizari minunate!
Multumesc pentru apreciere! Important este sa incepem de undeva și sa actionam!
Eu citesc cat pot de mult si incerc apoi sa aplic. Nu toate cartile imi spun ceva, dar rezonez cu multe. Din cartile mentionate de catre tine n-am citit una – Atomic Habits- dar o sa remediez in curand lipsa cunsotintelor din ea.
Cărțile clar ajută, deschid ochii în anumite contexte. Dacă reușim să ducem mai departe această ”trezire” atunci apare câștigul!
Te felicit pentru tot ce ai făcut și faci incontinuare ,ești o fata ambițioasă.
Vă mulțumesc pentru apreciere, încurajare și susținere!
Inafara de intrarea intr-un grup de mame pe Facebook (pentru ca nu am copii) le-am facut si eu pe toate si au ajutat enorm.
Mă bucur că au ajutat!