Prima tabără de 7 zile a copiilor mei

Nu doar că a fost prima tabără de 7 zile a copiilor mei, dar au fost și primele 7 zile în care ei au fost fără mine sau soțul meu și au fost și primele 7 zile în care ei doi au fost împreună și s-au descurcat cum am știut ei mai bine.

Trag aer adânc și încerc să îți redau cât mai bine gândurile și evenimentele ce au dus la această participare a lor în tabără, cât și cum a decurs totul și cum au venit de acolo.

Acest articol nu are ca și scop promovarea taberei la care au participat.  Ci informarea despre experiență în sine. Da, voi menționa tabăra și aspectele ce țin de organizare și activități. Da, recomand această tabără. Însă până la a decide dacă o alegi sau nu este cale lungă și te sfătuiesc să îți aplici propriile filtre peste ceea ce oferă tabăra.

Taberele Straja – aici am optat eu în acest an să îi îndrum pe ai mei copii (băiatul 12 ani, fetița 8 ani).

Cum au ajuns ei să se gândească și pregătească pentru prima tabără de 7 zile

Primul gând a apărut în momentul în care povesteam cu o prietenă la începutul anului despre activitățile ce le-am putea face în cursul verii. Dap, căutarea atunci a început. Iar ea mi-a povestit cum a fost când au fost fetele ei în tabără și că ar putea fi o opțiune și pentru ai mei copii.

Apoi, al doilea gând spre tabără a apărut când ai mei copii începeau să aibă o sumă consistentă adunată în pușculiță după sărbători și zile de naștere, iar eu nu aveam nici o intenție în a-i ghida spre alte device-uri sau jocuri pe calculator sau alte produse ce costă mult și aduc bucurie temporară.

Cu cele două gânduri la activ, le-am sugerat participarea în prima tabără de 7 zile, fără părinți și cu activități distractive alături de copii din toată țara. Surprinsă e un cuvânt mic pentru a descrie starea mea când au acceptat.

Așadar, de prin februarie era luată decizia. 

Participă împreună la prima tabără de 7 zile, unde nu vor fi părinți,  la o distanță considerabilă de casă.

WOW!

 Ei ca ei, eu ca eu…dar soțul a digerat mai greu decizia și cred că până în ultimul moment a existat o speranță că s-ar răzgândi careva sau s-ar amâna tabăra : )))

Cu încredere înainte

Să ne înțelegem: ai mei copii sunt ca șoarecele și pisica. Poate te ajută să îți faci o imagine mai clară materialul acesta – Refuz să fiu arbitru între copii.

Apoi, ei nu au fost niciodată plecați fără noi undeva peste noapte. Bine, erau și mai mici (dă-mi voie măcar această scuză să o folosesc / sau, mai bine mai târziu decât niciodată).

Așa că, ne-am pregătit și noi pentru această plecare.

Ce m-a convins să aleg această tabără?

• faptul că a venit cu recomandare din partea cuiva cunoscut ce a trecut prin această experiență
• faptul că structura activităților era bine stabilită
• locația superbă
• diversitatea activităților
• grija pentru meniul copiilor pe timpul taberei
• structura generală a taberei și faptul că sunt angrenați o mulțime de oameni în organizare

După ce am confirmat locurile, am primit pe mail meniul copiilor, structura activităților pe zile, locul unde vor fi ei cazați și pașii de parcurs pentru ca ei să meargă echipați de aventură (lista cu cele necesare pentru bagajul esențial).

Voi menționa iar aspectul acesta important pentru mine legat de structură și oferirea de informații. Așa reacționez eu bine când e vorba de ceva nou.

Mbun.

Chiar am făcut asta?

Emoțiile.

Golul din stomac.

Grijile.

Gândul că poate am luat o decizie greșită. Că poate pățesc ei ceva cât sunt acolo și nu pot ajunge la ei repede.

Vinovăția – apărută când realizam că voi fi doar cu soțul 7 zile și mă entuziasmam la acest gând.

Stresul continuu trăit în săptămâna dinainte de a-i duce în tabără.

Presiunea uriașă și efortul de a diminua din emoțiile mele pentru a nu le transmite copiilor.

Încrederea ce o creșteam în ei și în relația mea cu ei.

Nu a fost deloc ușor să dau drumul ”frâielor” și să îmi pun încrederea în ai mei copii că sunt capabili să facă și acest lucru, și să ofer încredere unor oameni (ce eu nu îi cunosc ) că pot purta de grijă nu doar copiilor mei, dar și colegilor lor. Tulai viață ce boost de încredere am avut : )))

Destinația

Drumul Oradea-Straja a fost lung și obositor. Iar ultima porțiunea, cea de urcare până în stațiune a fost suprinzător de provocatoare. Nu mă așteptasem la drum atât de abrupt, curbe asemănătoare cu Transfăgărășanul și atât de mulți copii în stațiune.

Dau vina pe adrenalină. Ea m-a făcut să mă comport cum m-am comportat. Că de nu aveam adrenalină sigur plângeam de mama focului și-i speriam pe copii de nu le mai trebuia nici o tabără. Serios vorbesc.

Am ajuns Duminică la destinație, printre primii. Am plătit diferența, am luat camerele în primire, am făcut cunoștință cu cei trei instructori ce s-au ocupat de grupa lor, am văzut o parte din colegii de cameră, i-am ajutat să se despacheteze cât de cât și am plecat. Din nou, dau vina pe adrenalină. Poate și aerul rece și înălțimea a ”ajutat” la auto-control.

Am plecat și i-am lăsat singuri în prima tabără de 7 zile a copiilor mei. Chiar am făcut asta?!

Cum comunicam cu ei

Duminică a fost comunicare la liber deoarece li s-a permis accesul la telefon până seara. Fetița fiind din o persoană mai comunicativă decât băiatul, am vorbit mult cu ea la telefon. Mi-a trimis poze cu colegele, din drumeția făcută, am vorbit pe video – nu i-am cerut să facă asta, pentru că nu mi-am dorit să o stresez suplimentar; inițiativa a venit de la ea. Eu doar m-am asigurat că îi răspund la fiecare mesaj și la fiecare apel.

Regula  era următoarea: 

• putem comunica direct cu copiii în intervalul 20:00 – 22:00 când primeau telefoanele și aveau acces la ele.
• puteam comunica cu instructorii pe parcusul zilei prin intermediul grupului de whatsapp creat pentru toți părinții ai căror copii făceau parte din grupul participant atunci la tabără sau direct pe numerele lor de telefon dacă situația era mai specială.

Ziua de luni a fost grea. Pentru că seara fetița nu a fost tocmai ok când m-a sunat. Aveam noduri în stomac și mă măcina gândul că nu pot ajunge la ea să o liniștesc. Așa că am trimis mesaj intructorului, acesta m-a ajutat și în 15 minute situația s-a calmat. Ferească Cel de Sus să treci printr-o situație în care-ți auzi copilul plângând la telefon și tu să nu te poți teleporta lângă el ca să-i alini suferința!

În restul zilelor totul a fost pe energie.

Comunicare cu băiatul era pe următorul tipar: Ceau mami. Sunt bine. Îmi deblochezi jocul? Am timp limitat. Nu pot vorbi mult. Bine, te iubesc, pa. 

Comunicarea cu fetița era mult mai complexă. Între orele 20:00 și 22:00 eram doar cu telefonul în mână. Video-call sau poze sau vorbit la telefon. Din cele 2 ore ce le avea cu telefonul, cam 1 oră vorbeam noi două și în rest se juca sau făcea poze cu fetele sau din activitățile de seară ce se desfășurau.

Activitățile din tabără

Eu am ales pentru ei tabăra de aventură. Așa că s-au distrat de minune.

Programul zilnic cuprindea – înviorarea de dimineață prin exerciții pe platou, micul dejun, activitate, prânz, activitate, cina, activitate de seara.

Drumeții, excursii montane, cățărări, ateliere de creație, karaoke, spectacol de talente, tiroliană, traseu la înălțime, dans, tubing cu colace, ciubăr și saună, ateliere de gătit, cățărat pe panou, trambulină …. eu deja obosesc când mă gândesc la toate astea și în același timp mi-aș dori și eu să fi fost cu ei în toate aceste aventuri. 

Poze

Multe nu prea am. Adică am, dar nu le pot pune aici deoarece sunt poze în care apar copii de la a căror părinți nu am primit acord de publicare (nici nu am cerut).

Ce am făcut eu cu soțul cât au fost copii în prima tabără de 7 zile?

Duminică seara am ajuns în Mamaia Nord. Am scris mai multe detalii aici –  Escapadă fără copii la mare-  gânduri și impresii de după.

Miercuri am ajuns acasă și ne-a ajuns din urmă oboseala și adrenalina ne-a părăsit. Deoarece abia atunci am avut timp și liniște să procesăm tot. Și nu a fost ușor.

Joi, Vineri și Sâmbătă am participat eu la un curs de formare profesională – o să scriu după examen mai multe detalii. Vineri am fost și la o nuntă cu soțul.

Și Duminică, cu noaptea-n cap am pornit după copii. Clar că am ajuns noi primii părinți la ei în stațiune, cât încă ei se pregăteau de micul dejun. Ne-am plimbat ceva prin stațiune până au terminat, deoarece nu am vrut să ne vadă până nu se închide oficial activitatea.

Mă așteptam la altă primire din partea lor.

I-am găsit schimbați. Mai responsabili. Mai deconectați de mine – ceea ce este un lucru bun pe termen lung, dar greu de digerat pe moment.

Și-au luat numere de telefon, s-au îmbrățișat cu prietenii făcuți și duși am fost.

Cam așa a fost drumul până acasă:

Somn de voie până acasă.

Cum au văzut ei experiența

Per ansamblu le-a plăcut.

Locația și activitățile oferite de organizatori au contribuit la impresia bună.

Da, au fost și provocări legate de interacțiunile cu ceilalți participanți, sau legate de mâncare, sau legate de împărțirea spațiului comun.

Da, s-au și certat ai mei copii p-acolo între ei. Am avut ce-mi auzi o săptămână de la ei. Pe măsură ce își aduceau aminte îmi tot ziceau.

Și cu toate astea, eu sunt mândră de ei. Și voi mai căuta să le ofer astfel de ocazii pentru a învăța din situații ce le gestionează ei în afara ariei noastre. Probabil la următoarea tabără voi încerca să-i trimit și separat, să văd dacă așa le este mai ok. Mno, încercăm fel și fel. Doar așa putem compara situațiile, nu?!

_________________________________________________

Cam acestea sunt aspectele ce le-am avut eu de împărtășit legat de prima tabără de 7 zile a copiilor mei. Sper că am acoperit cât mai multe aspecte ce să te ajute în luarea unor decizii. Dacă este ceva punctual ce ai dori să știi și crezi că te pot ajuta, scrie-mi în comentariu și revin cu răspuns.

Cum ar arăta pentru tine prima tabără de 7 zile fără părinți?