Dana & Constantin
Cine sunt ei?
Doi bloggeri tare simpatici, care fac orice lucru să fie mult mai frumos dacă sunt şi ei prin preajmă. Care condimentează orice situaţie. Dana cu sare şi piper, Costi cu zahăr şi dulceaţă. Se completează şi unul pe altul.
Şi acum să vă prezint ce am găsit eu despre ei.
Căci mi-am asumat rolul de a le plănui o nuntă ca-n filme şi ca orice organizator care nu-şi cunoaşte personal mirii trebuie să fac un pic de documentare.
Despre Dana am aflat că este o persoană directă, care-ţi zice-n faţă ce are de zis, fără ocolişuri, fără cosmetizări. Deşi are înclinaţii spre zona cosmeticelor. Febleţea şi slăbiciunea ei se numeşte FC Barcelona, dacă joacă Neymar. 😉
Pe Dana o găseşti postând pe blogul ei, Bibelou’s blog, unde îşi dezvăluie cu succes latura creativă, prin articole frumoase şi utile. Mai ales pe partea de cosmetice.
Pe Costi îl găsiţi pe blogului lui, Una-alta cu Costică, cu articole la fel de creative, dar mai tehnice. Nu are echipă preferată de fotbal, se zice că i-ar plăcea pescuitul şi ieşirile în natură. Febleţea şi slăbiciunea lui se numeşte Dana. 😀
Acu’ că vi-am făcut o scurtă prezentare a personajelor principale ale unei nunţi, să vă fac cunoscută schiţa evenimentului.
Ce presupune organizarea unei NUNTI?
Nuntă cu bloggeri
Data: Preferabil prin luna MAI, zic eu
Naşii: Claudia şi Albert. Persoanele care administrează un mare grup de bloggeri creativi. Grup unde eu i-am cunoscut pe cei doi miri.
Domnişoare de onoare: Alina şi Maria. Două bloggeriţe creative, apropiate mirilor. Măcar în mediul online, căci offline e mai greu cu distanţa.
Domnişori de onoare: Radu şi Iuliu. La fel, doi bloggeri creativi.
Invitaţi: Familia, prieteni 50 % Bloggeri 50 %. Adică numărul lor trebuie să fie destul de apropiat. Doar de aceea am zis că-i nuntă cu bloggeri.
Locaţie petrecere: Un salon de nuntă perfect pentru ei: Salon Du Mariage. O locaţie de vis, ai cărui manageri sunt deschişi spre nou, spre inedit, spre a oferi o experienţă de neiutat.
Din momentul în care ai ales locaţia începe alegerea detaliilor care vor face aceasta cea mai frumoasă nuntă cu bloggeri. Cum locaţia este foarte ofertantă îmi este mult mai uşor.
Decorul: Mai greu cu alegerea culorilor, dar am optat pentru alb şi piersică. Sunt culori neutre, care scot în evidenţă aranjamentele florale. Care sunt făcute din lalele. Am citit pe unde că ar fi preferatele Danei.
Orice decor aş fi ales pentru ei, ar fi venit ca o mănuşă pe lângă piscina frumos amenajată lângă salon, care va fi rezervată eclusiv pentru eveniment. De altfel m-am şi gândit că dansul mirilor ar putea avea loc la piscină, deasupra apei.
Şi un foc de artificii deasupra piscinei, la miezul nopţii va avea un impact puternic vizual asupra invitaţilor.
Salonul nu are stâlpi în interior, ceea ce face aranjatul meselor floare la ureche. Nu mai trebuie gândit care unde vine, care ce vede, dacă vede, care unde se aşează. Iar ringul de dans este amplasat în mijloc, aşa că nu se mai trage nimeni de la masă ca să se poată trece.
Spatţiul generos din exterior este şi mai bine primit de fumători. Care după noua lege, nu mai pot fuma în spaţii închise. Aici, vor avea unde să-şi desfăşoare viciul. Dacă-i cazul, mutăm nunta afară, la piscină.
Dacă vor veni şi invitaţi din ţară, se vor putea caza în incinta Săftica Resort, iar a doua zi mai tragem un after- party.
Nu va lipsi de la nuntă:
- Candy Bar – Cu fântână de ciocolată şi fructe, cu macarons, cu îngheţată, cu multe bunătăţuri.
- Cocktail bar all-inclusive, cu spectacol organizat de barmani
- Moment artistic cu dansatori
- Moment artistic cu magicieni
- Karaoke
- Prezentare video cu viaţa mirilor
- Furatul miresei, dacă primeşte permisiunea ei, căci altfel nu-l văd bine pe hoţ.
De rochie, coafură şi machiaj nu-mi bat capul, căci nici nu aş avea cum. Dana pare a fi o femeie care ştie ce vrea, şi am încredere în gusturile ei.
Cele mai frumoase momente, în afară de nunta în sine, vor veni în săptămâna de după nuntă. Când vor apărea pe blogurile invitaţilor, articole cu impresii de la nuntă şi poze de care nu ştia nimeni.
Sunt conştientă că această schiţă poate părea superficială, dar mie îmi este suficientă, pentru că măcar am un punct de pornire.
Pentru a organiza o nuntă ai nevoie de multe date, de multe întâlniri. Ce mai trebuie stabilit: cununia civilă şi religioasă, porumbei lansaţi la biserică, rochia miresei şi costumul mirelui, machiajul, coafura şi manichiura miresei, dansul mirilor, meniul pentru petrecere, verighete, tortul, muzica şi foto-video, buchetul miresei şi lista poate continua în funcţie de preferinţe.
Ce să faci dacă ai bloggeri prin apropiere, ajungi personaj în articole. Cum au ajuns şi Dana & Costi, la mine pe blog.
Locatia chiar exista, si tare mult mi-as fi dorit si eu sa am parte de asa ceva!!! Cum au trecut anii si cum au evoluat firmele pe acest segment de piata !! <3
Anul acesta fac 7 ani de casnicie si desi a fost foarte frumoasa nunta, caci a fost a mea, acum se gasesc care mai de care locatii 🙂
Ai de unde alege, doar buget sa ai 😛
Doamne! Tu nu esti normala, femeie! Chiar ai scris despre noi! Super tare! Bravo! Multumim frumos! :*
Ce să zic, mulţumesc de compliment 😛
Când am zis nu m-am gândit că voi face, dar tot la voi mi-era gândul aşa că am dezvoltat!! 😛
Cum a ieşit?
Mie-mi place foarte mult!
Mă bucur !! 😀
După jurizare pun şi link pe bloguri 😛 Să fie ca la carte !