Atât de mare a fost impactul acestei cărți asupra mea încât înainte de această Recenzie Când corpul spune NU am dus cartea în cadrul unui atelier superb de dezvoltare personală. Cum a fost la atelier am scris aici – Călătorie spre interior prin introspecție. Minte conectată la corp.
Știi când a intrat prima dată în vizorul meu Gabor Mate?
Când am vizionat ”The wisdom of trauma”. A fot cevaaaaa…. am scris în detaliu despre această ”experiență” în acest articol – Instrumente pentru baza schimbării stilului meu de viață. Îți zic doar că documentarul a scos cele mai grele emoții din mine. Vezi ce am făcut cu ele în articolul menționat anterior.
Despre autor: Gabor Maté (n. 1944) este un cunoscut medic canadian de origine maghiară, specialist în domeniul îngrijirii paliative. Cercetările sale vizează în special traumele din copilărie, dependența de alcool sau droguri și stresul. Printre cele mai cunoscute proiecte ale sale se numără rubrica de la The Globe and the Mail, colaborarea cu câteva clinici pentru recuperarea pacienților dependenți de droguri din Downtown Eastside, Vancouver, și, mai recent, aparițiile publice în calitate de speaker motivațional și autor.
Acum e momentul să scriu și despre cartea ce face subiectul acestei recenzii, dar am dificultăți în a alege dacă mă raportez la carte ca la o lectură sau ca la un instrument folosit în îmbunătățirea calității vieții. Pentru că una e lectura și alta e ducerea lecturii în practică. Cum a fost și în cazul atelierului, unde, am folosit ca instrument cartea pentru prezentările și activitățile făcute.
Le iau pe rând.
Recenzie Când corpul spune NU
Descriere oficială:
”Nu există oameni care să nu fi trecut prin episoade de stres acut, fie el provocat de fenomene exterioare, fie produs din cauze interioare. Boala secolului al XXI‑lea ne-a făcut pe toți să simțim măcar de câteva ori în viață că am ajuns la capătul puterilor, determinându-ne să luăm măsuri urgente ca să restabilim echilibrul.
După câteva decenii de carieră medicală de excepție, în care a urmărit legătura dintre stres și boală, Gabor Maté a strâns laolaltă poveștile pacienților săi, le-a confruntat cu cele mai recente studii clinice și a dezvăluit consecințele imediate, deseori ignorate, ale stresului de zi cu zi.
Cartea sa este un semnal de alarmă și o pledoarie pentru medicina biopsihosocială, una dintre cele mai bune căi prin care ne putem elibera de această cumplită afecțiune a epocii noastre.”
Eu am văzut cartea încă de când s-a lansat în România, doar că în acel moment nu m-a atras în mod special. Ba chiar m-a respins și îți zic și de ce – coperta. Ea a fost buba mea. Mi se părea că nu se leagă și am tot amânat cartea din cauza asta. Și acum am și uitat în ce context i-am dat o șansă. Cred că a fost o promoție pe elefant și așa am zis că nu mai amân lectura.
Am pornit în citirea cărții fără așteptări. Am zis că o iau ușor, că am mai trecut prin experiența citirii cărții 12 reguli de viață și sunt cumva călită. Acest gen de cărți se ”cosumă” în doze mici, ca informația să-și facă loc și să prindă unde este de prins.
Structura cărții m-a cucerit.
Încă de la nota către cititor și apoi fiecare din cele 19 capitole. Cuprinsul inițial m-a pus pe gânduri – Triunghiul Bermudelor, Fetița prea bună ca să fie adevărată, Stresul și competența emoțională, Îngropată de vie…. fiecare capitol are alt titlul, la fel de inedit ca cele date ca exemplu până acum.
Pe măsură ce am început să citesc, mi-am dat seama cât de bine se leagă și cât de inteligent sunt construite capitolele. Pornind de la o poveste sau mai multe povești din același stil inspirate de cazuri reale văzute/gestionate/observate de Gabor Mate de-a lungul anilor. Prin asta vreau să zic că a fost mai ușor de citit pentru mine cartea având aspectele acestea reale în vedere și nu doar partea de teorie.
Buba a fost că parcă mă vedeam în fiecare capitol. Nu ca autoare, ci ca pacientă. Am avut la un moment dat impresia că în fiecare situație aș putea fi eu sau aș fi putut fi eu, dacă nu aș fi realizat la un moment dat cât de vitală este comunicare și ascultarea propriilor nevoi. Spre capitolul 15 deja am obosit. Și nu pentru că aș fi citit cartea dintr-o suflare, ci pentru că am văzut atât de multă suferință cauzată de lipsa afecțiunii, a sprijinului, a încrederii în sine. Mi-a dat separanță însă ultimul capitol, cel dedicat vindecării.
Au avut sens chiar și detaliile legate de biologie, de celule și legătura cu partea emoțioanală.
Au avut sens toate studiile menționate în carte.
Au avut sens! Și încă au!
M-a ajutat să înțeleg încă o dată cât de important este ca atunci când merg la medicul de familie și îi zic că mă doare capul de o săptămână și nu-mi trece cu nimic, să-i zic și dacă au fost anumiți factori atipici cu care am avut de-a face în ultima săptămână – stres cu munca sau cu copiii sau proiecte solicitante. Până la urmă, durerea de cap nu e neaparat un semn de răcelă sau gripă sau alte cele. Vezi mai jos un citat ce are legătură și cu care poate rezonezi mai mult.
A fost pentru mine o lectură GENIALĂ și o recomand tuturor!
Nu-ți ajunge ce am scris mai sus? Vrei mai multe motive?
Altfel de recenzie Când corpul spune NU
”După cum a sublinia psihologul american Ross Buck, până la apariția tehnologiei medicale moderne și a farmacologiei științifice, medicii trebuiau să se bazeze în mod tradițional pe efectele placebo. Trebuiau să inspire fiecărui pacient încrederea în capacitatea sa interioară de a se vindeca.”
Acesta pentru mine este citatul care îmbină relația corp-minte dezbătută în această carte. Sunt conștientă că nu există un sigur adevăr absolut și că medicina a evoluat mult și tratează cu succes cazuri și cazuri oferind oamenilor o viață fără dureri fizice. Dar pentru durerile psihice simțite de corp nu scăpăm așa ușor.
”Nu există responsabilitate reală fără conștientizare. Una dintre slăbiciunile abordării medicale occidentale este aceea că noi am făcut din medic singura autoritate, pacientul fiind prea des doar un simplu destinatar al tratamentului sau al vindecării.”
Citatul are legătură cu ceea ce scriam mai sus legat de durerea de cap. Și a fost unul din paragrafele ce mi-a deschis muuuult ochii. Că dacă stai să te gândești, când mergi la medic pentru o durere fizică îi zici și ce stres ai în viața ta?
”Cu cât dezvoltarea economică este mai mare, se pare, cu atât suntem mai imuni la realitățile noastre emoționale. Nu mai simțim ce se întâmplă în organismele noastre și, prin urmare, nu putem acționa pentru autoconservare. Fiziologia stresului ne macină organismele nu pentru că și-a depășit utilitatea, ci pentru că s-ar putea să nu mai avem competențe să îi recunoaștem semnalele,”
⇑ Un alt citat ce mi-a dat la temelie. Cred că ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri. ⇑
”Obiceiurile alimentare sunt direct legate de problemele emoționale care apar atât din copilărie, cât și din stresul actual. Cum mâncăm și cum nu mâncăm, precum și cât de mult, reprezintă obiceiuri strâns legate de nivelul de stres pe care îl trăim și de răspunsurile de adaptare pe care le-am dezvoltat în fața greutăților vieții.”
Offf… cât adevăr și câtă regăsire personală în acest citat.
Cei 7 ”A” ai vindecării:
- Acceptare
- Acuitate
- Amărăciune
- Autonomia
- Atașametul
- Aserțiunea
- Afirmarea
Îți promit eu că nu te vei aștepta la semnificația celor 7 ”A” prezentați în carte, în detaliu.
Va merita lectura! Că apoi îți va fi ușor să duci carte spre instrument în îmbunătățirea vieții!
În loc de încheiere, acum realizez că nu am scris nimic de stres :)))
Dar în carte îl vei găsi acolo unde trebuie și va fi prezentat așa cum trebuie astfel încât să îl poți gestiona cu succes!
Am început-o mai demult, am lăsat-o și sper s-o reiau într-o zi cu mai multă atenție. Mi-a plăcut cum ai scris, am citit cu interes.
O carte interesanta,mulțumim pentru recenzie.