Primul meu desert cu dovleac

Prea mulți ani am lăsat aminitirile și senzațiile stârnite de ”ludaia” coaptă de ai mei cât eram în sat să mă ghideze în ceea ce privește dovleacul. Așa că zilele acestea am făcut primul meu desert cu dovleac și am considerat că e numai bun de împărtășit cu tine.

De împărtășit este povestea și toate cele ce o înconjoară. Pentru că rețeta acestui desert de dovleac nu-mi aparține. Îți pun imediat linkul.

Eu și dovleacul

Supă de dovleac.

Sau dovlecel pane.

Sau foarte foarte rar chiftele cu dovleac.

La aceste preparate se rezuma relația mea cu dovleacul până acum.

Altceva nu mă tenta. Și nici nu-mi doream să dezvolt.

Ce s-a schimbat?

În primul rând, calendarul ilustrat ce îl am eu în bucătărie avea dedicat lunii Octombrie rețeta de tartă cu dovleac. Așa că am avut toată luna la dispoziție să mă tot gândesc și să mă pregătesc pentru ideea că voi face acest desert. Cumva, cândva.

Calendarul l-am cumpărat anul trecut de pe site-ul andreeaillustration.ro – sigur va apărea curând și calendarul pentru 2023 în această categorie.

Rețeta de tartă cu dovleac și lapte condensat îi aparține Prăjiturelei și o găsești integral aici. Toate ingredientele, gramajele și pașii pentru tarta cu dovleac și lapte condensat sunt în această rețetă.

În al doilea rând, când am primit coletul cu cea mai mișto comandă de anul acesta am găsit și un borcan cu o delicioasă dulceață de dovleac pregătită de Elsa. Atât de genial a fost gustul încât m-a convins să încerc rețeta de desert cu dovleac.

Condimentele fac diferența în acest desert cu dovleac

Când am curățat dovleacul pentru tartă am fost extraordinat de surprinsă de aromă și gust. E adevărat că acest soi de dovleac nu l-am încercat nici când eram mică, nici acum… până în ziua în care am făcut tarta. Și în acel moment mi-am dat seama câte am ratat în acești ani doar pentru că nu l-am băgat în seamă. Dovleacul plăcintar are o ușoară aromă de pepene galben și la prima felie deja eram cucerită.

Pe lângă dovleacul plăcintar, am realizat cât de importante sunt condimentele într-un astfel de desert cu dovleac. Ghimbir, scorțișoară, cuișoare, nucșoară. Fără ele ar fi desertul ar fi fost un eșec din punct de vedere al aromei… zic eu!

Primul meu desert cu dovleac

tarta cu dovleac desert cu dovleac si condimente primul meu desert cu dovleac

GENIAL desertul!

Mi-a plăcut enorm de mult. O idee muuult prea dulce pentru mine, dar trebuie să îi acord credit pentru că mi-a oferit ocazia să apreciez mai mult dovleacul.

Mă gândesc să îl folosesc în loc de cartof dulce în rețeta făcută și prezentată aici – Desert cu cartof dulce și avocadoCa și textură, acest desert mi se pare că seamănă cumva cu acest cheesecake la cuptor.

De încercat poate voi mai încerca să refac tarta, dar cu o idee altfel… mai puțin dulce.

Tu cum ai face acest desert cu dovleac?

2 Comments on “Primul meu desert cu dovleac”

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.