După cursul de Consilier dezvoltare personală din Oradea

Cursul de Consilier dezvoltare personală din Oradea este în topul realizărilor mele din acest an. Este în top 3, momentan fiind pe primul loc. Dar, never say never… mai este până se termină anul, așa că topul rămâne deschis.

Am cochetat cu ideea unui curs pe partea de dezvoltare personală de ceva timp. Că idee de consilier o am de ceva timp în minte și cumva fac asta cu ceea ce fac pe partea de marketing emoțional. Și mi-am dorit tare mult ca orele de curs să fie cu prezență fizică, nu online. A contat și partea financiară în alegerea acestui curs. Meritând fiecare leu plătit!

Este o întreagă poveste în spatele participării mele la acest curs. Pe scurt, o urmăream pe Marinela de câteva luni și când a postat pe profilul ei că organizează RoMarketing  acest curs eram pe jumătate convinsă. După ce am făcut calculele și am văzut că ”îmi permit”, am mers spre ei, am semnat contractul, am achitat și deja eram entuziasmată că fac asta și că o fac într-un loc fain, cu traineri și mai faini.

Cursul l-am menționat și în articolul – Prima tabără de 7 zile a copiilor mei

Cursul de Consilier dezvoltare personală din Oradea

Eu am participat în seria din luna Iulie. Știu că scriu abia acum despre, dar am așteptat ceva. Prima dată am așteptat să trec de examen. Apoi am așteptat să se mai organizeze o serie – a trecut acea serie. Acum am așteptat să mi se așeze cele ”grele” găsite în cadrul cursului. Gata cu așteptarea! Acum e momentul!

Am vorbit despre acest curs și cu alte persoane. O prietenă știu sigur că l-a urmat și ea, în seria din Octombrie și i-a fost de mare folos.

Urmează seria din Decembrie și te încurajez maxim să vezi detaliile de pe site-ul celor de la romarketing.ro pentru că poate găsești și mai multe informații despre diferitele cursuri organizate de aceștia.

Cum s-a desfășurat cursul?

  • prima zi – 4 ore
  • a  doua zi – 8 ore
  • a treia zi – 8 ore

Fiecare zi a fost cu prezență fizică și a fost cel mai minunat curs la care am participat vreodată.

Începând cu Marinela Farc, un trainer deosebit și un om special ce m-a făcut să mă simt capabilă de responsabilitatea ce o preiau în urma acestui curs. Locația este excelentă. Iar colegii de curs au fost un ”deliciu”. Poate crezi că am fost eu mai norocoasă, dar înclin să cred că pe lângă cursul în sine și informațiile valoroase dobândite, oricine poate trăi astfel de momente în cadrul cursului. Cu condiția să fie din Oradea sau să vină în Oradea ca să participe la curs.

Am primit material de curs pentru studiat acasă. Am primit și o super prezentare susținută de Marinela. Și mai mult de atât, am primit și multe informații de la colegi. Am vorbit mult, toți. Am râs mult. Eu în ultima zi am și plâns din cauza unui exercițiu ce ni l-a arătat Marinela  și la care eu am fost blank. Exercițiul era folosit ca exemplu pentru ce am putea face cu clienții noștrii și mi-a dat mie cu virgulă uriașă. De la acel exercițiu a început provocare mea din ultimele luni. Și au fost niște luni grele din punct de vedere al dezvoltării personale.

Lucrez constant la mine și greu am acceptat că va fi mereu de lucru. Poate îmi caut eu de lucru ce-i drept, dar atâta timp cât sunt aspecte ce au impact asupra mea ele necesită atenție. Cumva, cândva…

Examenul

A fost un mare hop pentru mine.

Mi-am ieșit din ritm și m-am învățat prea mult cu mersul pe intuiție și logică. Pusă în fața unui material de bază pentru curs, am realizat că trebuie să învăț. Să studiez materia, să leg ideile astfel încât să aibă logică și să le  asociez cum trebuie.

Am învățat. L-am luat pe al meu băiat ca partener de studiu. Cred că i-a făcut plăcere să mă asculte și să-mi atragă atenția când răspundeam greșit la întrebări. Cam așa repetam eu înainte de examen.

Am trecut cu brio de examen.

Între timp am primit și diploma. Un aspect foarte important pentru mine a fost faptul că acest curs este acreditat ANC, iar la finalul acestuia am obținut certificatul de absolvire – cod COR 242324, recunoscut atât în Romania cât și în Uniunea Europeană.

Adică, aș putea profesa liniștită ca și Consilier dezvoltare personală.

După cursul de Consilier dezvoltare personală din Oradea

Atunci când am ales să urmez acest curs scopul meu era să îl încorporez în ceea ce ofer pe partea de Marketing Emoțional. Și acolo m-a și ajutat!

Cu ajutorul informațiilor dobândite în urma acestui curs îmi este mult mai clar cum să sprijin antreprenorii ce vin spre mine pentru partea de marketing digital. Mereu va fi ceva de clarificat pe partea personală care să dea sens părții profesionale. Și fără structura găsită în cadrul cursului de consilier dezvoltare personală mi-ar fi fost mult mai greu. Am bazele pentru partea de marketing digital și îmi este la îndemână să le pun în practică cu oricine. Dar pentru alinierea la omul care vine spre mine aveam nevoie de bazele dezvoltării personale găsite în acest curs.

La nivel personal am trecut de încă un nivel al dezvoltării personale. Oricâte cărți aș citi, oricâte podcasturi aș asculta, oricâte webinarii aș viziona, nimic nu se compară cu teoria unui astfel de curs. Bănuiesc că la fel este cu materia studiată în facultate – nu degeaba alții fac bine ceea ce fac și ceilalți merg pe intuiție. Și da, contează și practica. Însă fără teoria corectă, practica lasă mult de dorit.

Acțiunile create de mine în timp. pe termen mediu și lung, vor fi cele care vor demonstra faptul că am ales bine ce am ales acum. Au contribuit și aceste Instrumente pentru baza schimbării stilului meu de viață.

În cazul meu, pe acest subiect, merge de minune expresia ” Fără fum nu iese foc”.

Fără efort nu ies rezultate!

Cum ți se pare cursul de dezvoltare personală din Oradea?

Ce mi-ai recomanda ca pas următor?

După cursul de Consilier dezvoltare personală din Oradea

One Comment on “După cursul de Consilier dezvoltare personală din Oradea”

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.