Simt o sete de viață inexplicabilă și acest aspect explică multe gânduri, acțiuni, valori, limite care lasă impresia că au apărut de nicăieri în viața mea.
Nu e ca și cum n-aș fi făcut multe la anii mei (mai am câteva luni și fac 40), dar simt că abia acum știu ce vreau de la viață … și se pare că vreau multe. Mai degrabă vreau să trăiesc multe, să simt multe emoții. O curiozitate susținută de încrederea că nimic nu este imposibil. Doar trebuie filtrat pentru a vedea ce este realizabil și ce nu.
Pot face referirire la schimbările cu mișcare din ultimii ani despre care am tot scris sub #PauzaPrinMișcare.
Sau despre alegerile alimentare care m-au ajutat să dobândesc încredere în capacitatea mea de a-mi controla emoțiile ( dap, am fost o mâncăcioasă pe fond emoțional). Un mic articol aici – Femeia matură și kilogramele
Sau despre alegerile conștiente și echilibrate spre care tot îndemn oamenii care au răbdare și deschidere să citească ce scriu sau să audă ce vorbesc.
Sete de viață
Această sete m-a condus spre a doua facultate, specializarea Nutriție și Dietetică. Situație care se leagă de ceea ce vreau să scot în evidență cu aceste rânduri. Plus partea de grădinărit care în acest an a ajuns la apogeu – ajustez mereu grădina din spatele blocului.
Am postat o poză cu soțul de la o nuntă. Moment în care eu m-am simțit extraordinar de bine în pielea mea. Și am primit N reacții din registrul mesajului cuprins în poza de mai jos.
Cum ziceam, studenția, mișcarea în aer liber, alegerile alimentare echilibrate PLUS grădinăritul stau la baza spiritului tânăr care nu doar că s-a păstrat în mine, dar pare că acum s-a activat și caută să se manifesteze la putere maximă.
Da, am tot pus poze pe social media cu florile din grădină și mai am un pic și zic și eu ”Bună dimineața la cafeluță” din grădina plină de flori.
Aspect care m-a pus pe gânduri.
De unde înclinația aceasta spre grădinărit a femeilor 35+ să zicem?
Surprinzător (sau poate nu), există chiar destul de multe studii care confirmă afinitatea femeilor 35+ pentru flori sau grădinărit. Această afinitate nu ține de „vârstă” în sine, ci de o combinație de schimbări interioare și de context de viață… Doar că ele nu sunt formulate în termenii „postări cu cafeluță și flori”, ci în concepte precum wellbeing, ageing, contact cu natura și activități horticole.
Mai interesant este faptul că aceste studii nu spun „femeile 35+ iubesc florile”, dar arată foarte clar de ce acest comportament apare și de ce e mai frecvent la femei.
Motivele principale identificate de mine:
- Grădinăritul funcționează ca un „antidot” pentru stres și gol interior. Studiile arată că grădinăritul reduce impactul stresului asupra sănătății mentale și este asociat cu mai multă satisfacție de viață și stare de bine.
- Contactul cu natura devine esențial odată cu înaintarea în vârstă. Unele cercetări evidențiază faptul că grădinăritul oferă sens, rutină, scop și conectare cu natura, și de asemenea contribuie la stimă de sine, sentiment de utilitate și implicare socială.
Un prim factor important pentru mine a fost schimbarea ritmului vieții
Până la 35 de ani am fost mult mai concentrată pe creștere altor departamente: carieră, familie, copii, stabilitate financiară. La 35 de ani a început re-echilibrarea personală.
Grădinăritul a fost ultima etapă, oferindu-mi exact opusul agitației: ritm lent, previzibil, fără presiune externă. E una dintre puținele activități unde nu trebuie să demonstrez nimic.
Apoi a apărut nevoia de control sănătos și vizibil. În viața de zi cu zi, multe lucruri devin complicate sau imprevizibile. În schimb, în grădină plantezi → crește, îngrijești → înflorește.
Este un feedback simplu, clar și satisfăcător. Pentru multe persoane (inclusiv subsemnata), asta devine aproape terapeutic.
Dacă până acum energia mergea spre copii sau familie, după ce aceștia au devenit mai independenți, a apărut un „spațiu” emoțional și mai mare. Florile și plantele au devenit o formă blândă de a continua acest tip de grijă, fără presiune sau sacrificiu.
Cum văd eu grădinăritul
- solitar, dar nu singuratic
- repetitiv, dar liniștitor
- creativ, dar fără stres
E un fel de meditație practică.
Nu e un „instinct universal feminin”. Știu că sunt și femei de 25 de ani pasionate de grădinărit și femei de 60 de ani care nu suportă ideea. Dar, statistic vorbind din observațiile generale, în jurul vârstei de 40 de ani apare mai des această deschidere pentru că există mai multă răbdare, există mai multă nevoie de liniște, există mai mult spațiu mental.
Asociez foarte interesant pasiunea pentru grădinărit cu aspecte din viață. Culeg ceea ce plantez. Fain, nu?!
Ghici cine și-a plantat roșii la ghiveci?
A fost o activitate extraordinar de liniștitoare și da, acum chiar pot zice că în fiecare dimineață mă uit la grădină din balcon/bucătărie să văd cum evoluează treaba.
Am un material video.
Ce fac cu mine de acum înainte
Aceasta este întrebarea la care mi-am propus să găsesc în fiecare zi răspuns.
Cu această sete de viață nu mă raportez doar la flori, grădină, mâncare sau alergare, ci la cum negociez relația cu propriul timp care trece.
Poate fi și de la vârstă sau poate fi și de la experiența acumultată, dar nu mai caut neapărat să devină altcineva sau să mă transform.
Caut să mă întorc spre partea care a rămas prea mult timp neglijată, obosită sau redusă la supraviețuire.
Și nu caut neaparat „o profesie nouă”, ci încerc să înțeleg ceva esențial despre experiența umană pentru că simt că acolo este o parte importantă din propria viață interioară.
Când am început să privescc viața mai profund și mai conștient, uneori apare senzația că nu mai pot participa complet la superficialitate, unele conversații nu mai mă hrănesc, observ prea multe straturi în oameni și relații. Și asta aduce singurătate subtilă, senzația că nu prea am cu cine vorbi anumite lucruri sau că lumea din jur funcționează pe alte priorități.
Mai ales într-un mediu unde preocupările existențiale nu sunt foarte verbalizate.
Odată ce am început să văd mecanisme, tipare, adevăruri personale, diferența dintre viață autentică și viață trăită din inerție, a devenit tot mai greu să revin complet la pilot automat. Și asta poate fi eliberator dar și obositor uneori.
Iar grădinăritul combate această oboseală în cazul meu.
Și da, am încercat și să pictez. E fain, dar frustrant că nu iese cum văd eu în capul meu că ar trebui să iasă. De fapt, am încercat multe. Și tot există sete de viață.
Felicitari pentru tot ceea ce faci.