Și încă este al naibii de greu! Sar peste detaliile asociate cu tot procesul de când am început să vorbesc, apoi când am început să-mi aleg cuvintele și cum în ultimii ani am zis mereu ce-am avut pe inimă și pe limbă. Ca să ajung acum la perioada aceasta în care am învățat să tac, dar nu oricum, ci cu sens.
Trăiesc într-o perioadă în care toaaaaată lumea are ”voce” mai ales în mediul online, toooooată lumea își spune oful, toaaaaaată lumea deține adevărul absolut și sinceritatea a căpătat alte conotații. Recunosc, eu chiar sunt o persoană care ar alege cu ușurință să zică adevărul, chiar dacă acesta este unul mai puțin plăcut. Însă pe măsură ce am învățat să tac, am învățat și că mai bine las oamenii să descopere singuri adevărul decât să îl oglindesc eu.
Baiul e că din cauza acestui nou ”obicei” am cam rărit activitatea pe blog și pe social media, cel puțin pe partea de subiecte ale căror abordare vine cu multă perspectivă personală. Nu că ar fi neaparat rău, că poate e bine uneori să și tac pe unele subiecte. Chiar dacă e vorba despre subiecte generale, care sunt ușor de gestionat, când e aglomerat e aglomerat.
Exemple de situații
Am învățat să tac când se aprind discuțiile pe grupurile de părinți din care fac parte.
Am învățat să tac când deja m-aș repeta pe același subiect cu o persoană care nu vrea să schimbe nimic, dar îi place să se plângă sau se miră de ce lucrurile nu se schimbă doar pentru că ele sunt văzute sau pentru că au fost punctate ca și ”de rezolvat„.
Am învățat să tac când sunt primesc oferte care sunt cu dichis – aici dacă nu aș avea partea de ”observator” activată sigur aș cădea în plasă.
Am învățat să tac când ”țara se aprinde” pe subiecte fierbinți dezbătute în lung și în lat la tv sau social media.
Am învățat să tac atunci când vreau să răspund din furie, din draci, din ciudă – aici mai am de lucru, dar cel puțin intensitatea a scăzut considerabil.
Am învățat să tac atunci când văd că nu am cu cine vorbi – aici mai mă și distanțez de persoana în cauză.
Cum reușesc?
Fie mă fac că plouă.
Fie că nu am înțeles situația.
Fie răspund cu ”știi tu mai bine ca mine” (ceea ce este adevărat de cele mai multe ori, însă oamenilor le este greu să-și asume unele decizii).
Fie îi spun că acum nu am timp sau energie pentru a mă angaja într-o astfel de discuție.
De ce am învățat să tac?
Pentru că am realizat că aloc prea multă energie discuțiilor și prea puțin se concretizează din ceea ce vorbesc.
Așa că am schimbat focusul – mai puține vorbe, mai multă acțiune.
Da, la prima vedere pare că am de pierdut. Dar eu caut liniște și pace pentru viața mea, iar vorbitul doar pentru a mă afla în vorba poate fi un mare consumator de energie.
Da, continui să vorbesc, dar o fac mult mai rar și muuult mai concret. Unele persoane așteaptă, alte nu așteaptă. Este în regulă. Nu mă grăbesc nicăieri și nici nu mai încerc să conving pe cineva din cuvinte că am dreptate. Las timpul și acțiunile să arate dacă a fost bine sau nu.
Asta nu înseamnă că tac și atunci când e cazul să vorbesc!
De multe ori tăcerea este mai sanatoasa.