Acest articol este o continuare a celor scrise aici – Femeia matură în poze. Ce mi-am propus și ce a ieșit
Femeia matură și kilogramele este titlul actualului capitol din viața mea. Un capitol în care văd lucrurile cu alți ochi și implicit acțiunile sunt altfel create, făcute, urmărite, finalizate.
Așa vrea să clarific totuși faptul că PENTRU MINE femeie matură NU înseamnă femeie aflată neaparat la menopauză.
O femeie matură nu este definită neaparat prin vârstă sau starea fizică/hormonală, ci prin felul în care gândește, se comportă și interacționează cu lumea din jurul ei. Maturitatea este o combinație de echilibru emoțional, independență, empatie și asumare. O femeie matură se vede în liniștea pe care o poartă în ea, nu în agitația cu care încearcă să dovedească ceva.
Având ca reper informațiile de mai sus, adăugând o vastă experiență cu kilogramele în plus și mâncatul pe fond emoțional, a venit momentul să fac un fel de actualizare a celor trăite în acest sens în ultimul an. De ce un an? Pentru că acum un an am decis cum va arăta stilul de viață care-mi va permite să trăiesc frumos și bine.
Femeia matură și kilogramele
Actualul capitol din viața mea este unul în care am folosit toate lecțiile capitolelor anterioare…. și am ceva capitole la activ. : )))) Capitole create ca urmare a fiecărei etape sau rol nou în care m-am aflat. Unele capitole s-au desfășurat pe mai multe planuri, exact ca-n cărțile cu povești interconectate în timp sau spațiu.
Actualul capitol din viața mea este și cel în care în sfârșit toate acțiunile, dorințele și nevoile se desfășoară pe un singur plan.
Pentru o femeie care a avut dificultăți în gestionarea numărului de kilograme acest lucru este o mare reușită.
Ce s-a întâmplat acum un an?
Perioada ianuarie-iunie 2024 a fost pentru mine o perioadă extraordinar de grea. A fost o perioadă în care mai mult am fost pe pilot automat pentru a putea duce ceea ce aveam de dus, de aceea nu pot descrie intensitatea emoțiilor și a durerii pe care o purtam în adâncul meu. Și când am simțit că a trecut furtuna și că ”pot începe să simt”, am depresurizat încet toate cele stocate în suflet și corp. În acea perioadă grea nu pot spune că am revenit la obiceiurile proaste care m-au adus la un moment dat la un pic peste 100 de kilograme. Dar nu eram nici în starea care mi-a permis să ajung la 82 de kilograme într-un mod sănătos.
Sunt bine cu mine NU ar trebui să fie o scuză
Moment în care am decis irevocabil să scot zahărul și făina din alimentație.
Am mai scos aceste ingrediente din alimentație și a fost extraordinar de bine. Doar că nu am reușit ulterior să păstrez acest lucru. Am cedat și m-am complăcut în situația respectivă.
Până când m-am văzut și m-am simțit iar…. pe cât de plină pe atât de goală!
Se face 1 an de când am luat decizia și m-am ținut de ea
Decizia mi-a adus:
- cizelarea capacității de a-mi recunoaște emoțiile și gestionarea acestora cu calm.
- acceptarea faptului că NU am nevoie constantă de validare externă.
- asumarea alegerilor pe termen lung și foarte lung, inclusiv alegerile dificile pentru acum, menite să-mi facă viața mai ușoară în viitor.
- un scop propriu, valori personale clare și direcție în viață.
- împăcare cu trecutul meu, mai ales pe partea de alegeri făcute, și eliminarea regretelor.
- recunoașterea punctelor mele forte, pe care le-am văzut mereu mai greu comparativ cu recunoașterea rapidă și evidențiarea defectelor.
- capacitatea de a mă îngriji fizic, mental și spiritual, nu din vanitate, ci din respect de sine.
- limitarea încearcărilor de a salva sau controla situații/persoane din dorința de a ajuta, și oferit în schimb sprijin sau inspirație pentru a face fiecare cât și cum dorește.
Poate sunt banale cele de mai sus, dar dacă nu ți-ai dat seama până acum, am fost o persoană căruia i-a lipsit cu desăvârșire încrederea în propria persoană. Anul acesta fac 39 de ani și până la vârsta de 34 de ani am trăit mai mult cu agitație, frustrare, îndoială și mai puțin cu liniște, încredere, calm, senin.
Și poate dacă nu aș fi văzut pozele din materialul menționat la începutul acestui articol nici nu aș fi realizat cât de departe am ajuns și cât de faină sunt acum – atât fizic, cât și mental.
Mă simt mai tânără ca la 20 de ani.
Mă simt mai sigură pe mine ca la 30 de ani.
Mă simt mai plină de viață ca la 35 de ani.
Și sunt recunoscătoare tuturor celor care au făcut și fac parte din viața mea pentru ceea ce mi-au oferit.
Dar cel mai mult sunt mândră de mine, de ceea ce am luat din fiecare capitol al vieții mele și am modelat în următoarele capitole.
Sunt sigură că la final, cartea vieții mele va fi una care va inspira și care va arăta cât de frumos se leagă toate…. dacă le vezi per ansamblu!
În loc de concluzie
Ca femeie matură aș putea spune că nu-mi pasă de kilograme/cum arăt și că important este să fiu sănătoasă și să-mi placă mie de mine.
Ceea ce nu este departe de adevărul general valabil. Însă dacă e să mă raportez la sănătate, kilogramele în plus poate nu mă încurcă acum neapărat, însă peste 10-15 ani altfel va sta treaba dacă acum nu le pot elimina/gestiona.
Plus, atât zahărul, cât și făina, consumate pe termen lung mai ales în cantități mari poate dăuna grav sănătății.
Exemple de referințe externe pentru studiere aici – Efectele consumului exagerat de zahăr asupra sănătății și aici – Pâinea și efectele ei asupra sănătății.
Iar să elimin zahărul și făina nu a fost doar despre a nu mai folosi zahăr la cafea sau să consum pâine, ci și eliminarea tuturor produselor care au în lista lor de ingrediente zahărul și făina. Da, a fost și este o provocare să găsesc înlocuitori, dar nu este imposibil… mai ales când știu deja care sunt beneficiile!
Informații foarte utile.