Activitatea lunii mai din cadrul Clubului Sunt Bine cu Mine s-a învârtit în jurul temei Stil și Feminitate cu trimitere la femeia matură prin intermediul provocării și a discuțiilor purtate ulterior. Iar ”cireașa de pe tort” a fost ședința foto pe care am programat-o pe acest subiect. Tema a fost ținuta unei femei mature.
Ce mi-am propus și ce a ieșit
Mai mult ca sigur ceea ce mi-am propus a venit din percepția societății asupra unei femei mature. Adică o femeie sobră/serioasă, care se îmbracă într-un anumit fel și se comportă într-un anumit fel. Ceea ce unor doamne li se potrivește de minune, pentru că așa sunt ele, așa se simt bine și așa le stă și bine. Și cel mai mult mă bucur când fiecare se simte bine cu cine este și mai și transmite asta prin comportament, gândire, ținute vestimentare.
Credeam că asta vreau și eu. Și căutam de zor în dulap haine care să scoată asta în evidență. Ba chiar mă gândeam că ar fi cazul de o sesiune serioasă de cumpărături pentru ținutele aferente dorinței mele.
Dar eu nu sunt așa.
Bine, femeia matură sunt. Am un bagaj serios de experiențe și lecții care vin la pachet cu aproape cei 39 de ani ai mei. Am un anumit stil de gândire, de comunicare, de postură, de reacție. Doar că atunci când vine vorba de haine îmi dă cu virgulă. Iar când sunt înconjurată de femeie faine devin un pachet cu mix de bucurie, entuziasm, senin și deschidere către noi experiențe.
Femeia matură în poze
Joi 22 mai
Prima dată m-am întâlnit cu Sofia. A ajuns prima și a găsit o locație superbă. Deja începeam să clocotesc de bucurie și entuziasm gândindu-mă la tot contextul avut până în acel punct. Este adevărat că luna mai a fost una mai agitată pentru mine ca de obicei și ușor mai obositoare, dar nu se compară cu alte luni mai grele prin care am trecut, așa că nu mă plâng. Și de dimineață m-am dezumflat un pic când am primit vești de la doamnele care trebuiau să participe la ședință și din cauza unor situații personale nu mai puteau ajunge. Mai vedeam și că ploaia nu dă semne că s-ar opri.
Însă când am ajuns la întâlnire am început să mă liniștesc și să mă bucur că sunt acolo.
Apoi a venit Sorin. Fotograful. Sorin Bara – SmartFoto Un om de milioane, alături de care de fiecare dată m-am simțit extraordinar la ședințele foto la care am participat. Alături de el am făcut pozele pentru următoarele campanii:
- Sunt bine cu mine. Poze, gânduri, campanie, experiențe
- Sunt BINE cu mine și cu cei din jur
- Crearea proiectului Marketing Emoțional
Dacă îmi cere cineva recomandare pentru fotograf, Sorin Bara este recomandarea mea!
Apoi a venit Alina. Și a început starea de bine care mi-am alimentat ultimele două zile.
Am zâmbit, am râs, a ieșit soarele, am făcut poze de și acum zâmbesc când îmi aduc aminte, am vorbit, am umblat desculțe, iar am zâmbit și am râs.
Femeia matură în poze?
După ședința foto am avut o stare extraordinară de bine. Zâmbeam aparent fără motiv.
Dimineața m-am trezit cu zâmbetul pe buze.
Mi-a trimis Sorin pozele cât eram la birou și se citea pe fața mea bucuria (au văzut și cei de la birou).
Am fost pe teren și zâmbeam la volan de se uitau altfel șoferii la mine.
Mi-a scris Alina – ” Daaaaaa’ ce zâmbet am eu acum. Sunt supeeeeerbe (pozele). Carmen, nu mă pot potoli ….. am asa o efervescență de șampanie. Ce bucurie mi-ai făcut!”
Mă uit de ieri la poze și zâmbesc.
Am avut așa o stare de bine că am ieșit ieri la o alergare de 10km cu un ritm super bun, care mi-a dus și corpul într-o stare de bine.
Mă uit la poze și mă gândesc la ce înseamnă pentru mine femeia matură. O femeie care știe ce vrea, știe cine este și transmite asta prin ceea ce face, ceea ce zice și ceea ce alege. Iar în asta se pot regăsi mult mai multe aspecte care țin mai degrabă de personalitate decât de ”etichetele societății”.
Îmi era dor să mă văd așa. Să fiu văzută așa. Să mă prezint și așa. Natura activității mele online îmi oferă spațiul necesar pentru a mă prezenta, însă un fotograf bun scoate ceea ce este mai bun din tine, cum a făcut Sorin cu ajutorul acestor poze deosebite pentru mine.
Poți fi o femeie matură și să zâmbești cu gura până la urechi?
P.S. Pozele nu vor fi doar aici și doar în acest context. Clar vor mai fi și alte aspecte asociate cu fiecare poză în parte. Probabil în social media. Să le adaug și aici pe măsură ce le creez?
Sunteti minunate ! Felicitari !
Foarte frumoase pozele.
Mulțumesc