-Am o veste foarte interesantă pentru tine. Şi te căutam, ca să nu fii foarte surprinsă când vei fi pusă în faţa faptului împlinit.
-Dar mereu am fost în bucătărie! Ştii că aici mă găseşti mereu.
-Cred că am fost eu prea emoţionată, că nu te-am văzut până acum. Vreau să-ţi zic că la cină vom avea invitaţi speciali.
-Mereu avem invitaţi speciali la cină, doar lucrăm într-un restaurant cu 2 stele Michelin. Dar simt că de data este altfel, de zici că m-ai căutat atât.
-Da, aşa este. În seara aceasta ai fost solicitată în mod expres, să găteşti unui mare chef. Cel care ţie ţi-a fost model şi care ţi-a oferit inspiraţie. Dar, nu doar că te-au solicitat pe tine, ci şi preparatele tale speciale cu uleiuri presate la rece. Mă auzi? Mai eşti atentă la mine?
Eu deja eram cu gândul în altă parte. Deja eram în locul meu fericit, unde totul era roz, unicorni pe câmpie….. ulei presat la rece! Idolul meu! Eu să-i gătesc lui! Azi! Până la cină să fac ceva demn de un restaurant cu 2 stele Michelin şi pentru idolul meu?! Mă duc să beau o gură de ulei!
Calm şi bine
Bucătăria este locul în care mă simt în elementul meu. Rar se întâmplă să devin agitată, dar acum ocazia este foarte foarte specială.
Este greu de crezut că un ingredient atât de simplu poate să îşi aducă atâta recunoştinţă. Mai ales în perioada în care toată lumea caută să servească preparate cu cât mai puţin ulei.
Sunt mândra posesoare a celei mai eficiente prese de ulei la rece, una care mereu mi-a fost alături în evoluţia mea în bucătărie. Mereu am jonglat cu texturile ingredientelor folosite pentru uleiuri presate la rece. Dar nu mereu au fost cele mai reuşite mixuri. Am folosit nuci, arahide, seminţe de in, de mac, de dovleac… am testat un pic, nu glumă.
Acum sunt pusă în faţa unei situaţii, în care uleiul trebuie să fie vedeta preparatului.
Ce ulei de bucătar aş putea eu folosi?
Gătesc cu pasiune
Orice preparat este mai gustos atunci când găteşti cu pasiune. Aromele sunt mai intense şi inspiraţia vine mai repede. Pasiunea este ingredientul secret al bucătarilor de peste tot.
Şi fiindcă gătesc cu pasiune, cred că voi încerca ceva nou în această seară. Ceva ce nu am mai făcut până acum.
Ulei de chimen!
Voi găti un peşte alb, prăjit în ulei de chimen, până obţin o crustă superbă. Alături voi pune cartofi aurii, crocanţi în exterior şi moi în interior, gătiţi la cuptor şi condimentaţi bine. Şi un dressing din verdeţuri, ulei de chimen, usturoi şi iaurt.
Da, sună banal. Dar sper ca acest ulei de chimen să facă diferenţa. Plus că trebuie să caut o modalitate de a aduce acest preparat la nivelul de stele Michelin, prin gust şi prezentare în farfurie.
Mai bine mă apuc de treabă! Cum nu am gătit în acest mod preparatul până acum, vreau să gust înainte de a servi idolului meu farfuria!
Testând şi exersând, evoluezi!
Vouă cum vi se pare acest ulei de bucătar ales?
Folosiţi uleiuri presate la rece în bucătăria voastră?
Este minunat uleiul presat la rece, eu folosesc l-am cumparat de la cineva de la tara care are presa.
Eu inca nu am vazut decat in magazine acest tip de ulei. Chiar nu credeam ca se poate face si acasa <3