Nunta în stil GOTIC

Au trecut aproape 10 ani de când am spus „DA” şi de când am devenit doamnă şi am lăsat domnişoara în spate. Am avut o nuntă exact cum ne-am dorit şi cum ne-am permis. Fiindcă noi doi ne-am achitat tot.

Însă, vai de steaua mea ce idei aveam în cap. Însă cum eram mai tânără şi influenţabilă, am ales calea sigură. Cea în care toată lumea este mulţumită. Chiar şi eu, căci nu stilul nunţii era important, ci personajele care o trăiesc. Adică mirii.

Bine, atunci nici nu aveam atâtea opţiuni câte sunt acum. Nu era atât de cunoscut organizatorul de nunţi (wedding planner) sau decoraţiuni sau teme sau oglindă foto sau ……

 

Ce-mi veni acum?

Plănuiesc de ceva vreme o mini serie de articole dedicate stilurilor de nuntă atipice. Şi primul care mi-a venit în minte a fost nunta în stil gotic!

Şi nu fiindcă sunt eu pe acel gând sau stil, ci pentru că îmi place ce reprezintă. Şi pentru că am văzut un superb buchet de mireasă…. dar toate la rândul lor.

Despre stilul gotic. Un pic de istorie

Mai întâi a apărut stilul gotic arhitectural. Arhitectura gotică reprezintă unul din stilurile arhitecturale asociate cu catedralele, precum și cu alte biserici din aproape toată Europa în timpul perioadei medievale, începând cu secolul al XII-lea și încheind cu anii 1500.

Apoi au apărut şi alte manifestări ale acestui stil, în alte ramuri ale societăţii.

Subcultura goth este o subcultură care a apărut în Marea Britanie, la începutul anilor 80, în sfera muzicii gothic rock. Subcultura Goth asociază gusturi în materie de muzică, estetică și modă, indiferent dacă membrii care împărtășesc aceste gusturi sunt membri ai subculturii. Muzica „gotică” este alcătuită dintr-o serie de stiluri diferite. Ceea ce au toate aceste stiluri în comun sunt linia melodică și viziunea lugubră și mistică.

Stilurile vestimentare în cadrul subculturii variază, elementele notabile fiind influențele stilurilor deathrock și punk, aspectului androgin, vestimentațiilor medievale și victoriene. Sau orice combinație a celor menționate, împreună cu veșminte și machiaj de culoare neagră și coafuri simple, sau complexe, un model (ideal) fiind cu părul brunet.

Ceea ce este important de reţinut, este că gotic nu înseamnă emo. Singurele aspecte care sunt asemănătoare, sunt cele legate de vestimentaţie şi aspect. Însă comportamentele sunt totale diferite.

De ce ai vrea nunta în stil gotic?

Primul răspuns care îmi vine în minte, este sub formă de întrebare: DE CE NU?!

Cine te-ar putea opri dacă acesta este stilul pe care ţi-l doreşti la nunta ta?!

Mai ales că toate materiale care se învârt în jurul acestui stil sunt destul de romantice (nu?!). Catifea, saten, dantelă. Şi toate vin însoţite, sub o formă sau alta, de strălucire. Nu este o nuntă sobră, ci este una atipic de delicată. Unii ar zice romantică sau cu tente erotice. Dar depinde de cum este prezentată.

Mi-a plăcut tare mult ceea ce am găsit despre acest stil de nuntă şi am căutat să le aşez cumva într-o mică listă cu recomandări. Sper să fie de folos.

Art Event Studio

Am mai colaborat cu această doamnă talentată şi atunci când am scris articolul Accesorii personalizate la nunta ta.

Şi acum a răspuns prezent când am căutat să vin cu recomandări de produse/accesorii în stil gotic pentru nuntă. Nişte minunăţii de produse handmade, care ar convinge mai pe oricine că negru este frumos 😉

Pahare de miri

Sunt superbe, dar simple şi delicate în acelaşi timp. Cu dantelă şi pietre pentru paharul miresei, şi cu papion şi aceeaşi dantelă ca să se asorteze 😉

Buchet de mireasă

Făcut din flori de saten, cu dantelă, cu accesorii delicate. Este superb!

nunta in stil gotic buchet de mireasă

Invitaţie la nuntă

Am primit două modele. Una mai delicată şi una mai interesantă. Nu aş şti pe care să o aleg. 😉

O cutie minunat decorată, cu un accesoriu atipic. Dar, raportându-ne la stilul gotic, nimic nu este atipic.

nunta in stil gotic invitatie nunta

nunta in stil gotic invitatie tip cutie

Meniu pentru masă. Număr pentru masă. Plic pentru bani

Sunt atât de elegante din punctul meu de vedere, încât le-aş folosi ca ceva îndrăzneţ şi la o nuntă clasică.

Toate sunt handmade făcute, că mă şi minunez de ce poate Camelia face. (omul din spatele Art Event Studio)

nunta in stil gotic accesorii pentru masa

Cutie pentru inele

O fi nunta în stil gotic, dar inel pe deget tot se pune. Ca semn al legăturii 😉 Sau semn că-i luat omul.

Cutia pentru verighete este superbă. Roşu şi negru!

nunta in stil gotic cutie verighete

Vă reamintesc că aceste minuăţii sunt făcute de mână, de Camelia. Pe care o găsiţi pe pagina Art Event Studio

Rochia de mireasă

Ar fi fost prea de tot ca să găsesc în acelaşi loc toate cele. Dar am căutat şi găsit câteva modele de rochii de mireasă care sunt foarte frumoase!

nunta in stil gotic rochie de mireasa

Rochia se asortează cu un machiaj pe măsură, cu o coafură şi cu accesorii care scot în evidenţă faptul că nunta este în stil gotic. Unele persoane chiar şi invitaţii şi-i roagă să vină conform stilului. Tortul nergru, flori de aceeaşi nuanţă. Dar toate au câte ceva, care le dau un aer romantic.

În fond şi la urma urmei, contează dragostea, nu culoare în care alegi să ţi-o sărbătoreşti în această zi specială: ziua nunţii.

Voi ce părere aveţi despre nunta în stil gotic?

nunta în stil gotic

129 Comments on “Nunta în stil GOTIC”

  1. Mi se pare interesantă această temă pentru că e ceva diferit si nu se face la fiecare pas si este unică

  2. Imi plac la nebunie nuntile tematice, daca sunt bine puse la punct. Ceea ce vreau sa spun este ca astfel de nunti trebuie sa mentina aceeasi tema de la inceput si pana la sfarsit, nu? Altfel mi se pare ca devine kitchoasa, ceea ce e nasol, parerea mea. Iar o nunta in stil gotic e atipica, dar poate fi si de bun gust, daca stii cum sa o planifici, cum sa accesorizezi totul, sa nu fie nici prea mult si nici numai niste accente. Echilibrul cred ca e cuvantul de ordine aici.

  3. Imi place ideea de altceva, sunt foarte frumoase toate obiectele in stil gotic, nu multe persoane au curajul sa faca ceva aparte..

  4. Nunta in stil gotic este ceva extraordinar, ceva altfel.sincer chiar mi-ar placea sa am norocul sa iau parte la o astfel de nunta

  5. Nunta in stil gotic?! Wow, e un eveniment extravagant si nonconformist, nu stiu daca as avea curajul sa fac o astfel de nunta pentru ca si invitatii mei trebuie sa aiba o tinuta pe masura nu doar noi, mirii. Dar, e super ideea si nu as spune nu, niciodata asta si daca as avea bani pe masura. E wow. I like it!

  6. Foarte frumos,mi.a plăcut mult,nustiu câți are face o nunta in stilul gotic ?! Dar eu as vrea o nunta m.ai deosebita precum asta. Sper să înceapă lumea să încerce stilul gotic . Foarte frumos bravo

  7. Foarte impresionant !!!Un articol deosebit Peste care meriita sa îți clătești privirea și sa îți hrănești sufletul cu lucruri frumoase!

  8. Nunta in stil gotic este interesantă, îndrăzneața, atipica. Sigur mulți invitați ar rămâne wow in fata unei mirese îmbrăcate in negru sau cu buchetul negru.
    Eu as rămâne la rochia albă de mireasa și buchetul nu atât de închis.dar mi-ar placea ca buchetul de mireasa sa îl pot păstra toată viata In rest as folosi toate celelalte produse prezentate. Ador invitațiile și paharele, mai ales cel al mirelui.
    Chiar și Save the date se cam potrivește. Am nunta pe 08 Septembrie 2018

  9. Nu stiu daca o nunta in stil gotic mi.ar placea,insa sunt deschisa in privinta ideilor de nunta!!abia astept momentul meu care pare ca nu o sa mai vina(nu cerere,nu inel in 4 ani si 2 luni)

  10. Imi place mult stilul acesta. Ador dantela si culoarea asta de negru. Nu cred că nunta trebuie să aibă numai nuante de alb, ci pot fi combinate și nuanțemai sumbre.

  11. Având în vedere elementele dramatice și nuanțele închise ale stilului gotic care vin în contradicție cu elementele angelice ale nuntii clasice, cred cu tărie ca cele 2 se pot îmbina perfect, caz în care stilul gotic ar sublinia încă o data inocenta, puritatea si chiar comicul evenimentului.

  12. Este o idee noua, încă nu prea abordata la noi, însă este super pt cei îndrăzneți din curajoși. Super articolul.

  13. Miscarea gotica este un urmas al miscarii punck rock a anilor 1980 :)) oricum, dragut tot ce ai prezentat tu acolo si te felicit pentru tot ceea ce faci!

  14. Îmi place mult stilul acesta. Ador dantela și culoarea aceasta de negru. Nu cred că nunta trebuie sa aibă numai nuanțe de alb, ci pot fi combinate și nuanțe mai sumbre.

  15. Eu personal sunt deschisa la orice culoare ,insa negru nu as purta la nunta, dar cine are curaj de ce nu,paharele si buchetul ar sta bine la mine in sufragerie 🙂 sau ar fi perfecte pentru o sedinta foto

  16. Mi se pare ceva absolut absolut deosebit! Cu siguranta o nunta care sa cuprinda aceste elemente este una de neuitat. Totul este aparte, iar aranjamentele creeaza un aer sofisticat si deosebit!

  17. Sincer nu sunt adepta stilului gotic ,nu ma reprezinta ,prefer ‘putin ‘vintage sau „bohemian „,dar accesoriile prezentate sunt deosebite mai ales paharele mirilor .

  18. Nunta in stil gothic ar fi ceva interesant.Probabil ar soca putin dar mie nu imi displace ideea.Cred ca as vrea sa incerc.

  19. Da pare foarte interesant acest stil gotic , eu nu as aborda acest stil dar am prieteni care il sustin. rochitele sunt geniale.

  20. Pentru mine, o nunta in stil Gothic ar fi clar ceva aparte, ceva inedit, nemaivazut in neamul meu si nici in cel al sotului meu, deci clar am incerca asa ceva!

  21. Stilul gotic este unul dintre preferatele mele! Mi se pare o nunta pe cat de atipica pe atât de interesanta! ♥️

  22. Este o nunta deosebita. Însă nu cred ca o româncă 100% traditionalista și cu origini pure și-ar adapta nunta după acest stil.

  23. Este extrem de interesantă ideea și extrem de atractiva pentru ziua de azi, cel puțin așa mi se pare mie. Obiectele prezentate nu fac decât să îmi întărească aceasta convingere, fiind foarte elegante și actuale.

  24. Este un stil care imi place foarte mult si chiar l-as adopta la nunta mea…minunate poduse care se vad lucrate de niste maine de aur!!spor la treaba in continuare si la cat m-ai multe comenzi

  25. Nu zic ca imi displace total , dar cred ca pare c-am trist pentru o nunta , in care veselia si voia buna trebuie sa triumfe!

  26. Un stil curajos, dar dacă te reprezintă si ai curajul de a o pune in practica, considera ca va fi cea mai frumoasa zi din viața ta..indiferent de reticienta celor din jur

  27. Nunta mea a fost acum 9 ani . Mi-ar placea sa particip la asa o nunta ,am sa -i aduc la cunoștință frățiorului meu care are nunta anul acesta ..ceva deosebit! !!

  28. Personal nu as opta pentru o astfel de nunta,insa mi-ar placea sa particip la o astfel de nunta,cred ca ar fi foarte interesanta

  29. Interesanta aceasta postare,nu am participat niciodata la o nunta in stil gotic,dar imi place tot ceea ce emana bun gust.

  30. Sa fiu sincera, am admirat si pot sa spun ca lucrurile sunt absolut superbe, dar nu cred ca niciodata nu as face nunta in acest stil. Poate pentru ca am fost obisnuita cu altceva.

  31. Super frumos tot ce ne-ai prezentat să fiu sinceră îmi doresc foarte mult o nuntă cu astfel de obiecte tradiționale realizate cu atâta migală și pasiune pentru a împlinit o nuntă de vis…
    Mulțumesc frumos pentru articol chiar este pe gustul meu di felicitări pentru munca depusă.

  32. Nunta aceasta chiar e drăguță..la rochii mai trebuie umblat dar îmi place..sincer daca as putea sa mai fac încă odată nunta as încerca acest stil de nunta..gotic..!!

  33. Stilul gotic mi se pare ok . Dar parca e putin cam mult negru. Eu l-as combina cu una din culorile mele preferate (dar atunci nu s-ar mai numi stil gotic nu?)

  34. Mi_ar place o.nunta in stil gotic este ceva unic,nemaintalnit de mine pana acum si.intr_adevar daca vrei sa surprinzi invitatii cred ca este momentul potrivit.Felicitări pentru creatii superbe.

  35. Interesant totul am citit si admirat. Eu nu refuz nimic ce-i nou sau vechi important este sa te simti tu bine ca mireasa si invitatii tai . Nunta mea a fost acum foarte multi ani in urma , in stil traditional . Mi-ar placea sa particip la asa o nunta . Alta oricum eu nu mai fac >

  36. Woow… ador culoare neagra, nu mi’am imaginat niciodata o nunta asa! Dar cred ca ar merge incercat, mai ales ca trebuie sa ma casatoresc! Felicitari pentru blog!

  37. interesanta acesta rematica pentru nunta . as opta pentru o rochi alb cu negru si buchetul sa aibe un pic de alb , dar pentru cui ii plac ‘extremitatile’ este super fain nunta in stil gotic .

  38. Este ceva nou pentru mine, dar interesant. Nu stiu daca la nunta mea as aborda acest stil. Cred ca toata lumea ar fi socata

  39. Ideea d nunta gotica mi s pare fantastică ( daca m as mai mărită odată, tema aceasta as alege o) ps: la cat mai multi ani plini d înțelegere in casnice :-*

  40. Doamna Camelia este foarte talentata si daca este din Galati,ca si mine,o felicit .Nunta in stil goticeste interesanta,iar hand-made-urile prezentate sunt minunate!

  41. Imi place articolul dvs super. Verisoara mea are emotie. Pregătește si cauta lucruri frumoase. Mai modele si are multi invitati. Nu am auzit buchet negru si culoare inchis. Tradiții romanesti sau mireasa alba. Felicitări blogerita!

  42. Hmmm…ce sa zic,am idee buna despre asa o nunta ,insa pe mine cel putin nu ma caracterizeaza si nu as face niciodata o nunta asa …in plus na ,fiecare cu gustul lui ,o idee buna pentru cine are in viitor nunta ,toate sunt superbe si cred ca sunt facute din suflet .

  43. Super articol,imi place nuntă asta in. Afara de rochii..scz mi-am stricat telefonul. Si acum umblu de pe o tableta care. Numai un. Sfert din ea pot scrie

    1. Am vazut poze in care nunta nu era in stil gotic, mireasa cu rochie alba si toate cele pe stil romantic pur…. iar buchetul miresei era negru. Daca ai avea ocazia sa il vezi in realitate, cred ca te-ai gandi de doua ori 🙂

  44. Avem cinci ani de la nunta. Anul trecut s-a maritat sor’mea si am vazut ce inseamna o nunta cu tema. De la local, tinute, artisti, meniu pana la traditiile care nu mai sunt asa respectate. La nunta de argint, vreau sa am nunta visata. Cu cativa oameni, cei mai dragi si totul exact asa cum vrem noi, nu socrii, parintii sau nasii.
    In fiecare an se schimba tendintele, iar cum eu nici nu facusem 19 a fost asa ca dupa varsta
    Imi place ideea ta. Te pup

    1. Da, clar se schimba traditiile. Si eu am vazut la sora mea ce si cum sta treaba mai nou. Si totusi au fost cateva etape din ziua nuntii peste care nu s-a sarit 🙂 Multumesc pentru apreciere. <3

  45. Interesanta tematica de nunta! Nu este pe gustul meu, insa asta nu inseamna ca nu apreciez articolul tau bine documentat :). Nuntile cu o anumita tematica mi se par tare dragute!

  46. Vai vai, primul model de rochie de mireasa este absolut superb! Apreciez stilul gotic, cu toate ca nu m-as incumeta sa am o nunta in stilul asta! 😀

  47. Probabil ca o nuntă în stil gotic este una mai atipică, însă fiecare are dreptul să aleagă ce îi place. Mi se par foarte elegante produsele din poze….Invitațiile par foarte frumoase!

    1. Conteaza foarte mult stare pe care o ai si pe care o transmiti, cu privire la ceea ce iti doresti de la nunta ta. Mie imi plac mult aceste produse. Sunt ceva atipic si sunt foarte atragatoare.

  48. Personal nu as opta pt o astfel de nunta, însă mi-ar plăcea mult sa particip la o nunta gotica, cred ca ar fi o amintire pe viata.

  49. Pentru mine, nunta este foarte frumoasa daca nu esti tu in rolul principal. Pentru mine a fost extrem de stresanta acea zi si ma bucur c-a trecut.

Părerea ta contează pentru mine!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.