Mare mare dezamăgire când vine vorba despre această paletă de farduri Marionnaud. Dar, oare cine naiba m-a pus să am aşa mari aşteptări de la ea?!
Şi nici nu m-a pus nimeni să o cumpăr sau să-i fac reclamă pe blog. Mai ales acest gen de reclamă. Însă aşa cum am păţit cu această paletă, nu am păţit cu nici una până acum. Nici cu cele de la Ruby Rose de pe vremuri, căci acum s-a cam schimbat treaba.
Ce-i sigur, şi vă zic de pe acum, calitatea costă. Mai ales în această industrie, cea a produselor cosmetice.
Şi cum preţurile sunt mari la produsele de calitate, iar eu le folosesc destul de rar…. veţi înţelege de ce am optat pentru această paletă despre care scriu.
Cum a ajuns paleta la mine?
Am avut de cumpărat câteva jucării pentru copii şi am ajuns în Lotus Multiplex, din oraşul meu, Oradea.
Lângă magazinul de jucării, se află magazinul Marionnaud şi am profitat de faptul că eram doar cu băiatul şi am intrat. Nu am folosit până acum nici un produs din acest magazin.
Eu căutam, sau mai bine zis, mi-aş fi dorit un creion negru simplu. Dar după câteva priviri pe raft, am dat de această paletă.
Răbdare copilului s-a epuizat, aşa că nu am stat mult pe gânduri şi datorită preţului (31 ron), ambalajului şi primei impresii a fardurilor, am cumpărat paleta.
Cum se prezintă paleta de farduri Marionnaud?
Habar nu aveţi ce încântată eram de ea. Am făcut şi poze ce îmi plac tare mult. Cumva, am zis că sigur va fi apreciată paleta şi mă gândeam cum de are preţul aşa mic.
12 nuanţe de fard.
Ingredientele scrise pe cutie: Mica, Talc, Dimethicone, Aluminum starch octenylsuccinate, Magnesium stereate, Solum diatomeae, Caprylyl glycol, Ethylhexylglycerin, Phenoxyethanol, Piroctone olamine.
Iată pozele fără filtre, făcute înainte de a testa paleta:
Aşa-i că arată tare bine?!
Apoi, am zis să vă prezint nuanţele de fard, cum am văzut eu că fac alte doamne şi domnişoare din mediul online. Adică swatch!
Şi a început dezamăgirea!
Chestia care este. Eu în ultima vreme am tot studiat treburile cu produsele cosmetice şi cum fac alţii review prin afară. Apoi am citit şi vizionat clipuri şi de la bloggeriţe şi vloggeriţe din ţară.
Aşa că, atunci când am pus degetul pe prima nuanţă, mi-am dat seama că nu este ok. Nu se prinde de deget cum trebuie, pigment foarte puţin…. dar o grămadă de sclipici.
Mda, o fi „paleta de machiaj Shine like a Diamond„- denumirea de pe site, dar totuşi! Plus nuanţe diferite faţă de cum arată pe site.
Aşa arată nuanţele pe mână:
Apoi am zis să încerc să folosesc fardurile pe pleoape, într-un machiaj uşor.
Mare greşeală!
Şi acum îmi creşte tensiunea când mă gândesc ce mi-a fost dat să trăiesc cu aceste farduri!
Am luat pensula şi am zis să încep cu nuanţă deschisă. Apoi cu ceva mai închis.
Însă, orice fard aş fi încercat, doar sclipiciul era de el. Ca să nu mai zic că era sclipici peste tot. Nu se ataşa de pleoapă şi aşa m-am trezit cu sclipici peste tot! Pe obraz, pe tricou, pe pantaloni!!!
Nici nu îmi venea să le mai fac poze. Dar ma zis că merg până la capăt.
Cam aşa se vede paleta de farduri după ce am pus uşor pensula pe ea. Să nu credeţi că am insistat!
Iar pe obraz….
Mai mare bai a fost atunci când am dat să scap de sclipci.
Nici cu şerveţele umede, nici cu demachiant nu am scăpat de el. Abia după vreo trei spălări ca la carte am reuşit să scap. Şi tot mai era pe ici colo câte un sclipărit 😛
Mai pot să zic ceva?!
Voi aţi păţit d-astea cu palete de farduri?
Unde găsesc ceva bun la preţ decent?
CUn câte un fard, doua am mai pățit. .. Cu o paleta întreagă nu
Mna, am patit si asta treaba. 🙁
Arata asa de bine 🙁 pacat de experienta neplacuta. Eu inca nu am avut astfel de probleme cu paletele de farduri.
Si eu eram asa de incantata de ea…
Ambalajul arata tare bine. Pacat ca nuantele nu sunt atat de aspectuoase si pe ochi. Nici faptul ca acel sclipi nu ramane la locul lui nu este un lucru bun
Daaa, tare pacat de ea. Poate-i gasesc totusi alta intrebuintare… vad!
Eu am o paletuta mica pe care tot o folosesc. De această nu stiam!
Si eu am tot o paleta mica ce imi este tare utila si am zis sa mai cumpar si altele… se pare ca aceasta nu a fost sa fie cea mai buna alegere. 🙁
Eu am doar o paleta de la Urban Decay, pe care o recomand cu mare drag.
O vai!!! Daaaa, este paleta la care tanjesc. Chiar ma bate serios gandul sa o cumpar.
Am avut si eu intamplari din astea, dar am scapat de paletele respective.
Nici aceasta nu va avea alta soarta… decat daca nu-i gasesc alta intrebuintare. :)))
Waaa ce ai acolo. Sclipici peste tot.
Daaaa… chiar a fost peste tot! <3
Nu am patit pana acum asa ceva. Eu sutn indragostita de paletele de farduri de la Makeup Revolution si ti le recomand cu drag.
Multumesc pentru recomandare. Le voi cauta sa vad si eu <3
Poate cu o baza de machiaj buna mai reusesti sa scoti ceva din ea.
Sincer… chiar am dubii. La cat sclipici a cazut, nici nu as mai incerca <3
Nu mi sa întâmplat. Nu stiam de aceasta paleta.
Acum stii… sper sa nu mi se mai intample in graba.
Mie numi s-aintamplat, imi.pare rau pentru tine.
Si mie imi pare rau!
Paleta arata bine si nuantele, dar nasol daca nu e pigmentat si se ia doar sclipiciul . Am si eu o paletica de genul
Si eram asa incantat de nuante. Pareau tare faine.. pana sa pun mana pe ele.
Am și eu vreo 3 truse de farduri de pleoape de la Marionnaud. Într-adevăr nu sunt cele mai bune, dar o bază bună de machiaj va face minuni!
cu o baza de machiaj si cu un spray de fixare după, sigur va sta. Dar ideea este ca produsul in sine ar trebui sa se prezinte mai bine. Dupa parerea mea.
Cam asa se intampla cu fardurile sclipicioase…e nevoie de un produs care sa il faca sa se aseze. probabil ca functioneaza si lipiciul pentru sclipici.
Sigur ca sunt produse complementare care ar ajuta produsul sa stea.
Eu nu prea folosesc farduri si cred ca ti-am mai zis odata asta. Dar datorita faptului ca este la sectia de coregrafie a CNA Regina Maria, fiica mea foloseste (doar la spectacole si concursuri). Si pentru ca are doar 12 ani (si foloseste de aproape doi ani) am preferat sa folosesc ceva de calitate, fara a fi neaparat cele mai scumpe. Am ales asfel produse oriflame, de care sunt multumita si eu si ea. Si pentru ca este copil si are si un fond alergic si nu a patit nimic de la ele, sunt si mai incantata.
Ma bucur ca ati gasit ceva de calitate. Ma pregatesc si eu pe cand domnisoara mea va fi tentata de aceste produse. Sa ma documentez si sa-i pot da sfaturi. Crestere mare domnisoarei 🙂