Înainte aveam alt plan pentru prezentarea evenimentului Digital Days Oradea 2019. Dar acum mi-am dat seama că evenimentul se adresează unui grup destul de restrâns de persoane. Și anume, cele interesate de marketingul digital.
Când am realizat acest lucru am zis că schimb foaia. Fiindcă îmi doresc și eu ca aceste informații să ajungă doar la persoanele interesate de subiect. Bine, tu oricum vei vedea informațiile, căci îmi urmărești activitatea de aici de pe blog și nu numai 🙂 Și poate, poate, te va tenta subiectul și pe tine.
Dacă aș sta acum să dezvolt marketingul digital în articol, nici nu aș ști de unde să încep și mai mult ca sigur că vor apărea aspecte ce mă depășesc ca și competenețe. Însă eu sunt foarte atrasă de acest domeniu. Încă de când am făcut cursul de Digital Marketing știam că pe acest drum voi mai ajunge. Am scris aici câteva idei – După cursul de Digital Marketing
Și uite cum acum mi-a ieșit în cale evenimentul din data de 25 octombrie 2019- Digital Days Oradea!
Cum să ratez eu așa eveniment?!
Cum să nu scriu despre el?!
Digital Days Oradea
”Digital Days este o conferința născută din pasiunea pentru lumea digitală și din inițiativa unor specialiști în marketing digital. Inițiativa acestei conferințe s-a născut în primăvara anului 2017, cu 6 luni înainte de prima ediție.
Este singura conferință dedicată exclusiv marketingului digital din vestul României, iar scopul conferinței este de a te ajuta să ții pasul cu trendurile, noutățile și ultimele tehnologii din industria digitală și de a învăța de la experți locali și internaționali despre modalitățile în care le poți aplica în afacerea ta. Credem că viitorul va fi unul din ce în ce mai digital, și ne dorim să pregătim mediul de afaceri, (si nu numai) pentru a face față provocărilor și pentru a profita de oportunitățile unei lumi digitale.
Organizatorii conferinței Digital Days sunt agenția de marketing digital Brandup Media împreună cu Valoria Business Solutions.”
Acestea sunt informațiile despre istoricul conferinței. Cum a prins contur și care este scopul ei.
Da, aș putea să vin să îți prezint programa. Să îți prezint speakerii și de ce cred eu că sunt oameni competenți pe segmentul lor. Însă, mai bine îi descoperi tu singur(ă). Sau poate îi cunoști deja și știi de ce sunt capabili.
Acestea fiind scrise/spuse, eu pe 25 octombrie sunt la Opera Events din Oradea, și între orele 9,00 -17,00 sunt conectată la Digital Days.
Vii și tu?
Ai dori să vin cu un rezumat după conferință?
Mi-ar fi placut sa fiu si eu prezenta doar ca din pacate Oradea este mult prea departe de mine
Esti mai aproape de minunatele evenimente de acest gen din Bucuresti!
Interesant evenimentul! Astept rezumatul tău.
Super!
Ce eveniment fain! Ador genul asta de evenimente de la care sigur pleci incarcat de informatii utile.
Daaa, pe langa informatii utile mai vine la pachet si energia faina ce ti-o dau oamenii adunati intr-un singur loc cu acelasi gand!
Ce tare! Sunt fan al lui Nanci si Alex Negrea, nu ma satur ascultandu-i.
Sunt tare curioasa de cum va fi la aceasta conferinta. Mai ales ca nu cunosc nici unul din speakeri.
Aștept să ne povestești cum a fost.
Si eu abia astept sa descopar noutati si informatii utile!