Impresii Mocănița Maramureș 2025 ….. cât de cât la cald. Suntem la prima experiență cu Mocănița din Maramureș și suntem siguri că vom mai vizita zona și vom mai merge cu acest tren deosebit. Pe lângă cele care vor fi prezentate în scris, voi adăuga la finalul articolului și un clip care sper să-ți ofere o idee de cum a fost pentru noi această experiență.
Despre Mocăniță multe aspecte generale vei găsi pe site-ul oficial, așa că voi omite aceste aspecte din acest articol și voi oferi partea cu experiența noastră asociată cu obiectivul turistic.
Impresii Mocănița Maramureș 2025
Noi am ajuns în Vișeu de Sus pe 1 august în jurul prânzului. Nu așa ne-am propus noi inițial, dar mi-a fost dat să trăiesc o surpriză uriașă. Care trebuia rezolvată la prima oră și abia apoi am pornit spre această localitate. Drumul a fost unul liniștit, chiar dacă au fost 5 ore în mașină, fără oprire, priveliștea a făcut totul să pară fantastic.
Prima oprire a noastră a fost direct la gara mocăniței, pentru a cumpăra biletele pentru a doua zi. Am optat pentru ora 9.30, adică al doilea tren care pleacă pe traseu. Și am cumpărat bilete simple pentru adulți și bilete cu pachet special pentru copii. ( în plus mini-bilețele cu ajutorul cărora pot solicita fără costuri la fața locului apă/băutură răcoritoare + ceai/ciocolată caldă + produs de patiserie gogoașă simplă sau plăcintă ușor sărată la oricare din cele 3 opriri de pe traseu + 1/2 platou grill disponibil doar la ultima oprire).
După ce am rezolvat biletele am căutat un loc unde să mâncăm.
O să omit locul pe care l-am găsit și care ne-a lăsat un gust amar, pentru că sunt alegeri și gusturi personale implicate în impresia lăsată de această locație. Pot doar să zic că este un loc foarte apropiat de gară, care are un afiș deasupra barului care m-a șocat și pe care din păcate l-am văzut mult prea târziu. Pe partea de mâncare nu a fost nici wow, nici bau. Dar clar nu-l voi recomanda!
După ce am bifat, oarecum, partea de hrană pe moment, am început să căutăm cazare. Dap, acolo am început să ne căutăm cazare. : ))))) Acum râd bine, dar după ce am fost la trei unități hoteliere unde ni s-a spus cu zâmbetul pe buze că nu au locuri, nu-mi ardea de râs. Am ajuns prin recomandări la o locație S U P E R B Ă, care zici că ne aștepta pe noi.
Casa care se vede în imagine este una din clădirile care aparțin de AnaHouse.
Are la parter 1 cameră + baie proprie, bucătărie utilitată + baie și la etaj 2 camere + 1 baie comună pe hol. Aici am stat noi. În locație mai este o clădire cu camere disponibile (aici nu știu ”împărțirea”, dar poți întreba dacă ești interesată), 1 terasă acoperită și 1 bucătărie cu sală de mese unde se servește dimineața micul dejun. Ca și locație este lângă gara de unde pornește Mocănița. Șinele de tren trec fix pe lângă casă, dar noi n-am avut ”probleme” de zgomot din cauza trenurilor.
Pe lângă faptul că este aproape de gară, locația are și un râu lângă care pe mine m-a cucerit, dar și un teren de tenis pentru pasionați. Toată familia a fost cucerită iremediabil de această locație, eu personal de liniștea și frumosul care m-a înconjurat cât am stat acolo.
Seara am stat în curte să ne jucăm cu cățeii, să umblăm desculți prin iarbă și la cină am mâncat ce am mai avut de pe drum de acasă. Mai multe am suprins în clipul pe care îl vei găsi la finalul articolului.
Mocănița Maramureș 2025
După ce am servit micul dejun la locație (simplu și delicios), am pornit pe jos spre gară. Ni s-a spus să fim mai repede cu 30 de minute la locație pentru a ne îmbarca fără grabă în tren. Ne-am găsit locuri într-un vagon cu geamuri care se puteau ridica sau lăsa cu ușurință, în funcție de preferințe. Am avut ”noroc de colegi” de vagoni tare faini, care s-au bucurat ca și noi de această experiență.
Probabil a fost liniștea de munte pe care eu o ador, sau dimineața începută în tihnă, sau atmosfera faină creată în vagon. Pentru că atunci când a pornit Mocănița la drum și au început melodiile specifice zonei să se audă în difuzoare, am fost atât de entuziasmată încât mai că nu mi-au data lacrimile buzna pe obraji. A fost o senzație WOW!
Drumul, cu tot cu cele de 3 opriri, durează aproximativ 6 ore.
Priveliștea este S U P E R B Ă! Și dacă mai și reușeam să ascult ceea ce zicea în boxe naratorul despre Mocăniță era și mai faină treaba.
Efectiv eram fascinați de zonă și de tren. Ne uitam constant pe geam, având mereu gura până la urechi. Copiii fiind și mai entuziasmați de călătorie.
Da, este un drum simplu. Fără semnal la telefon. Și nu ai cum să scapi de ”plictiseală” în cazul în care nu reușești să te bucuri de călătorie și de priveliște și de compania în care te afli. Dar este un drum special.
La prima oprire, după aproximativ 1 oră jumătate cu trenul, se fac 2 cozi – una la toalete și una la taraba de unde se pot cumpăra cafele/băuturi și produse de patiserie. La această oprire se stă aproximativ 30 de minute și apoi se continuă drumul. Toaleta este una curată și bine aprovizionată. Taraba cu produse este de fapt o ”gheretă” în care echipa de angajați care aparține de fiecare tren în parte își duce lăzile cu produse aduse din gară, vinde și apoi împachetează și duce la tren ce a rămas pentru următoarele opriri. Adică, produsele de patiserie nu sunt făcute acolo, ci sunt aduse din Vișeu de Sus.
După încă vreo 2 ore de mers cu trenul am ajuns și la ultima oprire, cea mare cum ar veni. La km 21 de pe harta găsită pe flyerul din gară.
Aici este mai diversificată treaba și ai mai multe de văzut.
După ce coboară oamenii din Mocăniță, aceasta merge mai departe ca să întoarcă și revine cu câteva zeci de minute înainte de a porni spre casă.
La această oprire poți comanda mâncare gătită acolo și poți ridica platoul grill dacă ai ales să cumperi bilet cu pachet special inclus. Chiar și 1/2 platou grill pentru copii a fost suficient de generos pentru a ne hrăni pe toți membrii familiei. (fiecare copil a avut 1/2 platou grill format din 1 bucată grătar porc + 2 fire de cârnaț la grătat+ 1 porție cartofii aurii + 1 porție salată de varză + 1 chiflă + sosuri la alegere).
La această oprire ar fi fost vorba de spectacol cu muzică populară și dansatori, dar cei patru dansatori prezenți au fost tare timizi și nu au făcut atmosfera asociată cu ceea ce se vede de obicei în mediul online. Parcă abia așteptau să termine ca să meargă la următorul tren. Dar, nici măcar acest aspect nu ne-a umbrit experiența.
La această oprire este și o tarabă cu suveniruri faine, de unde am luat lucruri tare tare minunate. La prețuri accesibile!
La această oprire este și un muzeu în care vei găsi mai multe informații despre zonă și Mocăniță.
Și, musai să amintesc de toaleta la fel de curată și îngrijită ca la prima oprire.
Întoarcerea
La ultima oprire se stă aproximativ 1 și 30 de minute, după care am pornit înapoi spre gara principală.
La întoarcere am mai făcut o oprire în același loc ca prima dată și apoi direct spre gară.
A fost o experiență care nouă ne-a și plăcut, dar ne-a și prins tare bine.
Activități în Vișeu de Sus
Multe nu prea sunt de făcut.
Eu după ce am ajuns la gară, am profitat de ocazie și mi-am făcut cei de 2km de alergare despre care am scris aici – Jurnal alergare zilnică .
Și după ce am ajuns la cazare, principala noastră grijă a fost ce mâncăm. :))))
De aceea am dat o fugă până în Kaufland, am cumpărat mezeluri, brânzeturi, legume și un pui de la grillul din parcare. Apoi ne-am ”ospătat” și în rest am stat cu burta la soare. Și a fost atââââââââât de bine.
Totuși, în perioada cât am fost noi în Vișeu de Sus erau zilele orașului și aveau anunțate concerte pe stadionul localității. Asta ca bonus, dacă ești fan al acestui gen de adunare. Pe noi acum nu ne-a atras.
Seara a decurs în liniște și dimineața ne-a prins în aceeași liniște. Chiar dacă am început să facem bagajele pe la ora 7. După micul dejun am eliberat camerele și am pornit spre casă încărcați de energie și cu senin în gânduri.
CLAR VOM REVENI!







O experienta super faina.
Intr-un loc care merita vizitat!