Dumincă dimineața, după alergare, stăteam cu soțul la cafeluță și ne întrebam oare ce să facem în acea zi împreună cu copiii. Cu o zi înainte am fost eu cu ei în Plimbarea până la Peștera de la Stracoș și planul eram să mergem la pescuit. Doar că nu s-a potrivit nici vremea și nici ora. Am luat telefonul și am căutat peșteri în Bihor. Așa am ajuns la pozele faine care ne-au convins să dăm o fugă până la Peștera cu cristale de la Mina Farcu. Și mare bucurie ne-am făcut cu această ieșire, deoarece surprizele faine ne-au găsit toată ziua în acea zonă!
Despre Peștera cu cristale de la Mina Farcu
”Peştera cu Cristale din mina Farcu este singura peşteră din România accesibilă oricui îşi doreşte să descopere lumea strălucitoare a delicatelor cristale de calcit, accesibilă în trecut doar speologilor.”
Mai multe detalii ”tehnice” complete te invit să descoperi în acest articol de pe site-ul celor de la Pădurea Craiului.
În mod normal scriu la finalul articolului, dar acum nu mă pot răbda și-ți zic că noi clar o să mai mergem…. atât de WOW a fost acolo!
Surpriza acestei zile
Drumul Oradea – Peștera cu cristale de la Mina Farcu a fost unul lejer pentru noi.
Nu prea sunt indicatoare pe drum, dar ne-am descurcat cu GPS-ul și unde aveam dubii, ne opream să întrebăm.
Ajungem în zonă. Parcăm. Și ne pică fața!
O priveliște care e-a lăsat fără cuvinte. Și nici nu intrasem în peșteră încă.
Distanța din parcare până la peșteră este de câțiva metri.
Cobori câteva trepte și trebuie să treci pe la casa de bilete. Noi am trecut, dar ne-a zis doamna să ne grăbim pentru a ajunge grupul care a intrat la fix în peșteră și revenim la dânsa când ieșim. Noi am ajuns pe la și 10 minute acolo.
De cum am intrat în peșteră am rămas gură cască!
Restul am încercat să le surprind în câteva poze, care oricum nu se compară cu ceea trăiești când ești la fața locului….
Ghidul a fost extraordinar. Și ne-a oferit foarte multe informații despre peșteră, despre cristale, despre mineritul din peșteră. Chiar ne-a oferit la final și câteva ponturi despre ce am putea face prin zonă. Tocmai de aceea, după ce am plătit biletele și am cumpărat și câteva suveniruri, mare mi-a fost surpriza să îl aud pe soț că zice că mergem în drumeție – el nu e genul căruia drumețiile să-i facă bine la genunchi….
Ponturi legate de vizita în peșteră:
- Pe când am ieșit din peșteră deja se adunaseră enorm de multe persoane care așteptau să intre. Așa că ora 11 pentru vizită pare o oră bună.
- În peșteră este frig, așa că o bluză de trening este mai mult decât binevenită.
- Cel mai bine și mai „sănătos” pentru picioare este să mergi în pantofi. Înăuntru este destul de umed și în papuci nu te văd bine dacă încerci să vizitezi peștera.
- Ai răbdare. Dacă intri cu un grup din mai multe persoane, există o porțiune în peșteră în care ghidul intră doar cu un anumit număr de persoane… timp în care poți face numeroase poze la ceea ce vezi în jur.
Crezi că asta este tot?
Te înșeli!
Peste drum de peșteră este o cărare care promite ceva fain dacă te încumeți să o parcurgi. Nu de alta, dar unghiul de urcare este unul destul de mare.
Și ghici cine a mers pe acea cărare și a ajuns în locuri superbe, cu priveliști desprinse parcă din tablouri și cu mure din belșug?!
AȘ FI STAT ACOLO MULT ȘI BINE!!!!
A trecut ceva vreme de când am văzut astfel de zone, cu ai mei împreună și cu voie bună la purtător. Chiar am găsit și o intrare în peștera pe care tocmai ce o vizitasem, însă nu era amenajată intrarea și nu ne simțeam chiar atât de curajoși/aventuroși, Chiar dacă starea a fost una de curiozitate și explorare cu privire la locurile respective, am zis să nu exagerăm.
Personal, în peșteră aș fi stat să admir toți pereții, exact cum admiră iubitorii de artă tablourile în marile galerii de artă ale lumii. Apoi, m-aș fi pierdut în gânduri și uimire la înălțime la marginea pădurilor de pe dealurile din jurul peșterii. Vizitarea Peșterii cu cristale de la Mina Farcu a fost pentru noi cu totul aparte și ne-a adus exact ce ne doream noi de la o astfel de ieșire în familie – ocazii speciale pentru crearea unor amintiri de valoare.
Atât?
Nope!
Deși aveam eu cu mine gustărele și fructe, după atâta explorat ni s-a făcut foame foame foame.
Și am ajuns hăt la Păstrăvăria Lazuri. Unde tot ce a fost pe masă a fost delicios și servirea fără cusur.
Iar după așa pauză delicioasă, altfel am văzut creațiile de la Tabăra Națională de Sculptură Căbești.
Nu știu de ce nu am ajuns până acum în această zonă, dar mai bine mai târziu decât niciodată!
Foarte frumos acolo, o sa mergem și noi.