Vacanță în Italia și prima ieșire a noastră în afara țării

Sunt legate, n-am ce să le fac.  Refuz să scriu separat despre vacanță în Italia și prima ieșire a noastră în afara țării. Sigur, putea fi altă țară sau altă zonă, dar faptul că prima ieșire a noastră în afara țării a avut loc în Italia nu are legătură cu ceva ofertă sau pachet turistic. Mai degrabă un cumul de recomandări din partea unor oameni faini și dorința de a ne ține de promisiunea de a vizita familia unui văr primar al soțului care stă în zona Torino.

De ce am ieșit din țară doar acum?

Pe scurt, până acum ne-a fost frică de necunoscut. Culmea, nu?! Eu care mă declar exploratoare și sunt pasionată de tot ceea ce înseamnă natură. Da, dar cu limite. Iar aceste limite sunt în curs de dezvoltare. Eu nu am fost crescută cu dorința de explorare și nici nu mi s-a oferit ocazia să îmi dezvolt abilitățile necesare pentru a avea încredere în mine în orice situație. Am mers prima dată la mare împreună cu soțul și primul nostru copil. A fost o primă experiență pentru toți trei. Mai bine de 10 ani am ales Marea Neagră pentru vacanța la malul mării și în fiecare an am căutat să ne fie tot mai bine, în formula de 2 adulți și 2 copii.

Frica de necunoscut, pandemia, situații grele în familie, lipsa încrederii… toate ne-au ținut pe loc, până în acest an.

Vacanță în Italia

Oricâtă încredere și oricât calm afișam pe exterior, mixul de emoții din interior era vai de mama lui. Poate de aceea am amânat să mă ocup de detaliile pentru deplasarea în Italia până în ultima săptămână înainte de perioada stabilită pentru vacanță. Din momentul în care mi-am asumat că voi face asta, parcă m-am și liniștit un pic.

Planul a fost:

  • pornim duminică dimineața din Oradea cu mașina, trecem prin Ungaria și Slovacia, și ajungem în maxim 9 ore în Lignano Sabbiadoro. Acolo am rezervat cazare pentru 3 nopți.
  • miercuri dimineață plecăm din Lignano Sabbiadoro spre Verona, unde suntem cazați o noapte.
  • joi dimineața plecăm din Verona spre Gardaland, apoi spre zona Torino, unde stăm în gazdă 2 nopți la minunata familie a vărului primar a soțului și stabilim ulterior ce vizităm în Torino.
  • sâmbătă dimineața pornim spre Oradea și vedem unde ne oprim pe drum peste noapte, ca să pornim duminică dimineața și să facem restul de distanță.

Aveam de rezolvat:

  • A24 Internațional
  • vignete pentru Ungaria și Slovacia
  • cazarea în Lignano Sabbiadoro
  • cazarea în Verona
  • biletele pentru Casa Julietei din Verona și Gardaland  – Sea Life Aquarium

Din momentul în care am început să mă ocup de organizare, am început să notez și să printez tot. Aceea a fost forma care mi-a oferit senzația de control asupra situației, păstrând o doză generoasă de ”restul le vedem pe parcurs”. 

Ce a fost important pentru noi înainte de plecare

Pe lângă acte (îndeosebi pașaportul pentru unul din copii, care nu are încă buletin), a fost foarte important să avem medicamentele esențiale pregătite.

O parte generoasă din frica de necunoscut care ne-a împiedicat până acum să ieșim din țară în vacanțe este legată de sănătatea copiilor – fie că sunt cu noi, fie că ar rămâne cu cineva cât noi suntem plecați. Acum ei sunt mai mari și noi mai experimentați, automat fiind mai ușor de perceput și gestionat neprevăzutul.

NU ne-am mai făcut griji pentru:

  • haine și încălțăminte – orice situație are rezolvare cu bugetul potrivit : )
  • mâncare – inclusiv pe mașină, de la pachete cu chiftele, șnitele și alte minuni pe care le pregăteam în primele noastre vacanțe împreună, la câteva lipii cu șuncă și cașcaval făcute la toaster, cu fructe și mix de alune.
  • activități – am învățat să ne bucurăm de faptul că suntem împreună și luăm activitățile pe rând astfel încât să nu iasă cu scântei când vreunul vrea altceva

Vacanță în Italia și prima ieșire a noastră în afara țării

Lignano Sabbiadoro

Superb! Superb! Superb! Superb!

Cazarea a fost acceptabilă ca și locație – micul dejun inclus în preț a făcut diferența.

Stațiunea a fost WOW. Am rămas plăcut surprinsă de câți oameni mergeau cu bicicletele și câți oameni am întâlnit în alergările mele matinale, care făceau același lucru. Toată zona era curată, nu tu chiștoace în nisip lângă șezlong, sau ambalaje, sau să fie cineva stresat că își lasă lucrurile nesupravegheate și merg în apă. Fără muzică dată la maxim pe plajă. Fără copiii urlând de oboseală/foame/plictiseală. Fără agitație. A fost genul meu de locație, cu oameni care m-au ajutat indirect să mă deconectez, să mă liniștesc, să ”respir”. Nu vreau să vorbesc de rău plaja din România, dar de zona unde am fost acum am doar cuvinte de bine.

Pentru comunicare mi-am șlefuit engleza și sunt mândră de cum m-am descurcat. Am rămas suprinsă când am descoperit că în zonă vin preponderent turiști din Germania și Austria, astfel că vânzătorii știu mai degrabă germană decât engleză.

Cât despre mâncare, ține de gusturile și disponibilitatea fiecăruia pentru explorare.

Verona

Cazarea a fost surprinzătoare. Neașteptat de liniște și copleșitoare. Pe scurt, mi-a fost ”urât” în acel apartament. Suprafață mare, tavan înalt, curat, amenajat într-un stil tradițional cred eu.

Orașul?

Doamne ferește! M-a dat pe spate! M-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil. Am luat la pas cât am putut din acest loc superb și nu regret nici o bătătură făcută după cei aproape 30 de mii de pași. Am enorm de mult poze cu zonele vizitate și am rămas cu o energie fantastică.

Casa Julietei nu m-a impresionat, dar mă bucur că am reușit să o vizităm. Data viitoare vizităm și alte obiective în interior.

Gardaland Sea Life Aquarium

Pot zice că a fost o plimbare plăcută, mai ales că am fost inspirați și am ajuns devreme la locație. Pe când am ieșit noi se formase deja o coadă incredibilă, la care nu sunt sigură că aș fi stat. Încorporarea acestui obiectiv în vacanța noastră a adus plus experienței generale. Ca locație în sine de vizitat sau ca punct principal de atracție, nu știu dacă merită.

Torino

Deja eram obosiți după toate plimbările și drumurile făcute până să ajungem în Torino. Cu o seară înainte pregătisem să vizităm trei obiective, însă dimineața am realizat că dacă bifăm un obiectiv suntem bine. Așa am ajuns să vizităm Bazilica Superga – am urcat cu mașina până sus și am plătit intrare doar pentru Panoramică (vizitarea clădirii în interior este gratuită).

Acesta este locul care m-a impresionat și impactat cel mai tare din această vacanță în Italia.

Clădirea este grandioasă, spectaculoasă, magnifică… adaugă tu cuvinte mari și tot nu ajung pentru a descrie impactul avut asupra mea. Priveliștea pe care am găsit-o în vârf este copleșitoare, dar încărcătura spirituală nu o pot descrie în cuvinte. Liniștea și împăcarea găsită acolo m-au luat prin surprindere și au lăsat o amprentă mare în sufletul meu.


Acesteau au fost pe cât se poate de scurt informațiile legate despre locurile vizitate. Acum un pic despre momentele speciale din această vacanță în Italia. 


Momente speciale, ponturi, observații

Încep cu oamenii speciali. Cu familia vărului primar al soțului, care ne-a găzduit 2 nopți și care ne-au oferit atât de multă bunătate de a fost copleșitor la un moment dat. Lică, Uța, Dani – oameni deosebiți care au din partea noastră toată aprecierea și recunoștința.

Fără o ordine anume:

  1. Taxa de autostradă din Italia ne-a luat prin suprindere când am adunat și am ajuns la aproape 150 de euro. Știam că va fi de plată, dar nu ne așteptam la așa mult.
  2. Drumul cu mașina pe așa distanță poate genera conflicte între pasageri : ) ) ) Am căzut de acord ca viitoarele vacanțe în afara țării să le facem cu avionul, evitând astfel tensiuni inutile generate de gps.
  3. Documentarea legată de prețurile carburanților din fiecare țară ne-a fost de folos având în vedere că am făcut trei plinuri de motorină.

 

4.Mâncarea

Având în vedere faptul că de doi ani mănânc fără zahăr și fără făină, am știut de când am pornit că voi alege altfel în vacanță. În 6 zile de vacanță am mâncat de două ori înghețată. Am gustat din 3 tipuri de pizza și am savurat în Torino cele mai delicioase Tagliatelle cu cipuerci. Am păstrat un echilibru în alegerile alimentare și am slăbit 1kg în această vacanță, fără a avea un obiectiv legat de kilograme. Micul dejun consistent, multe fructe, hidratare suplimentară și mișcarea (am alergat în fiecare zi) au contribuit la acest echilibru de care eu sunt mândră.  Și nu, nu am renunțat la stilul alimentar fără zahăr, fără făină. Ba mai mult, faptul că ”mi-am permis” să mănânc ce am mâncat în vacanță mi-a confirmat că sunt mult mai matură în privința alegerilor echilibrate.

5.Mișcarea

 În afară de ziua în care am ajuns la mare, când am alergat seara, am alergat în fiecare dimineață. Ceea ce credeam eu că vor fi alergări de minim 2km, au fost alergări de 5km și o alergare de 3km. La început aveam rețineri. Că nu cunosc zona, că poate ar fi bine să fac o pauză (având în vedere că alerg zilnic de un an), că soțul era stresat că eu ies la alergat și el nu știe de mine până vin înapoi. Mă bucur că am tras de mine, pentru că văzând cât de bine mă simt și cum cercetez zona înainte, am realizat cât de capabilă sunt să mă adaptez.

Mai jos vezi un scurt material cu clipuri adunate din timpul alergărilor din vacanță.

6.Adaptarea

 Am păstrat pentru final cea mai provocatoare parte din această vacanță în Italia.

Și nu mă refer doar la adaptarea la zone și oameni noi. Ci și la adaptarea noastră ca familie, la stările și nevoile fiecăruia.

A fost nevoie de efort pentru a accepta în unele situații că entuziasmul meu nu va compensa oboseala sau lipsa de interes a copiilor pentru unele aspecte. Că bucuria mea nu este neaparat și bucuria lor. Că dorința mea de plimbare se va întâlni cu dorința lor de a sta în cameră. Că dorința mea de a vedea răsăritul nici nu ajunge pe lista lor de interes. A fost un efort comun. Nu a fost doar efort din partea mea. A fost efort din partea soțului, mai ales fizic pe partea de condus mașina și plimbări urbane, cu cremă antiinflamatoare în bagaj folosită în fiecare zi. A fost efort din partea copiilor, de a ne susține fără a simți că fac doar ceea ce ne dorim noi și pentru asta sunt tare mândră de ei.

Sunt bucuroasă de cum a ieșit această vacanță în Italia și mi-a dat resurse, inspirație, poftă și de alte experiențe de acest gen.

Cum a fost prima ta vacanță în afara țării?

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.