Weekend în Bucureşti

Greu am ajuns să scriu despre tot ceea ce s-a întâmplat în acest weekend în Bucureşti. Fiindcă informaţiile sunt multe, activităţile au fost numeroase şi fiecare cu al său farmec, am încercat să scriu pe bucăţi.

Astfel, a apărut articolul dedicat primei mele experienţe cu avionul, Primul zbor cu avionul, încă îmi revin. 

Şi articolul dedicat evenimentului ce mi-a acaparat mare parte din weekend Digital Parents Talks- ediţie aniversară.

Acum începe nebunia.

Prima întâlnire cu Bucureşti

Să nu credeţi că a fost dragoste la prima vedere. Cred că mai am nevoie de câteva întâlniri, ca să văd dacă ne potrivim 🙂

Aeroportul Henri Coandă a fost plin. Am aşteptat un pic după bagajul de la cală, timp în care am avut ocazia să văd o bomboană mare cât o minge de baschet. Şi acum mi-e gândul la ea, dar nu cred că s-ar fi înţeles bine cu dantura copiilor.

Am avut norocul de a fi aşteptată de cineva la aeroport (Mulţumesc Florin), căci altfel mă întorceam înapoi în avion spre Oradea. Nu bine am ieşit din aeroport, că mă simţeam scanată. Însă domnul care m-a aşteptat a fost un gentelman adevărat şi m-a ţinut aproape, cred că a ştiu ce şi cum stă treaba.

colectia femei

Traficul în Bucureşti

Am ajuns vineri spre seară în minunatul trafic. Nu ştiu cum să mă exprim frumos, pentru a nu-mi lua castane, dar este infernal traficul.

trafic bucuresti

Am avut de parcurs aproximativ 33 de kilometri de la aeroport până la prima mea destinaţie. Cam în cât timp credeţi că s-a întâmplat acest lucru?

1 oră si 45 de minute!

Şi cică ar fi fost un timp acceptabil!

Sărbătorim cheful de viaţă!

Nu mai am ce zice despre acest lucru. Poate doar despre comportamentul în trafic al şoferilor, dar aici sigur este o coardă sensibilă, ce nu merită deranjată.

Calcul matematic. Am ajuns pe la ora 17,00 în Bucureşti. Cam pe la ora 19,00 am ajuns la prima destinaţie. Am plecat pe la ora 20,00 şi am mai parcurs încă vreo 10 km (aproximativ 20 de minute cu taxiul) până la hotel.

Cazarea în Bucureşti

Am fost cazată la Ibis Bucuresti Palatul Parlamentului City Centre.

Mi-a plăcut tare mult locaţia. Am avut camera la etajul şapte şi o privelişte minunată. Iar restaurantul a fost un loc care m-a calmat în momentele în care agitaţia era la maxim. Şi nu fiindcă aş fi mâncat ca să-mi potolesc agitaţia, ci fiindcă ambianţa era una tare plăcută şi personalul foarte amabil.

Deşi ziceam că voi încerca să profit la maxim de ieşirea mea, gândul îmi era tot acasă. Lucru ce m-a ţinut trează destul de mult timp şi care m-a şi trezit cu noaptea-n cap.

Activităţile de sâmbătă

Eram trează de pe la 4 jumate şi aşteptam să se facă ziuă.

La ora 7 dimineaţa eu eram jos în restaurantul hotelului, servind micul dejun. Unul destul de bun, dar nu are farmec când eşti singură. Abia aşteptam să mă întâlnesc cu doamnele ce aveau să-mi ţină companie pe durata şederii la hotel.

Evenimentul important la care am participat sâmbătă, Digital Parents Talks, începea la ora 10,00. Aşa că, am avut destul timp să mă tot machiez, să mă remachiez, să încerc să-mi fac părul să stea cumva… ca până la urmă să aleg varianta uşoară. Mascara, ruj, rochie simplă şi părul prins cum am putut eu mai bine 😛

Femeia impunătoare. Ce are în plus faţă de restul femeilor?

Prima doamnă pe care am reuşit să o cunosc, înainte de eveniment, a fost Raluca Bădiţa. Suntem bloggeriţe! Asta ne-a adus împreună, în această conjuctură 😉 Pe Raluca o puteţi găsi pe blogul ei, „cocktail de viaţă„.

carmen si raluca badita

Şi am reuşit să mă conectez şi cu Andreea Beatrice Cîrstea, care scrie pe blogul „Trend with Deea„. Chiar dacă nu am apucat să discutăm cât am fi vrut, tot vom mai ţine legătura.

Am ajuns la eveniment, unde mi-am întâlnit sora din Bucureşti. Pe Rahela Petrescu îmi doream de multă vreme să o întâlnesc şi acum am profitat la maxim de această zi. Tot o bloggeriţă faină, care scrie pe blogul ei rahelapetrescu.com.

Cu Rahela mi-am petrecut şi restul zilei de sâmbătă.

Primul obiectiv vizitat, a fost Casa Costaforu.

Are un aer aparte această casă, aer care m-a impresionat. Aer artistic. Iar după cum a fost păstrată şi îngrijită această casă, parcă am fi transportaţi în timpurile ei de intensă folosire.

casa costaforu

Mă bucur că am avut ocazia să vizitez această casă şi vă îndemn şi pe voi să o faceţi!

Am vizitat Centrul Vechi al Bucureştiului

Care este mega aglomerat.

Abia ai loc să treci pe lângă terasele venite tare mult pe pietonală. Este agitaţie, dar într-un sens bun, depinde şi de starea de spirit pe care o ai. Căci această agitaţie, acompaniată de cel puţin un prieten bun şi eventual muzică stradală, te poate binedispune. Aşa cum a fost cazul meu.

Chiar dacă nu am reuşit să servesc nimic ce să-mi fie pe plac, tot a fost o experienţă plăcută plimbarea din Centrul Vechi.

burger centrul vechi bucuresti

Lângă Centrul Vechi, am vizitat Stabucks-ul şi am stat la taclale cu Rahela. A fost tare bine. Am reuşit şi eu să mă liniştesc un pic şi să absorb tot ceea ce se întâmplă. Căci poate fi obositor Bucureştiul 😛 Nu cred că ne ajungeau orele pentru a ne ajunge cu vorbele.

Presiunea societăţii asupra femeilor voluptoase!

Plimbare prin centru

la plimbare prin bucuresti

Pe lângă magazinul Unirea, văzut din depărtare Biblioteca Naţională a României şi Palatul Parlamentului.

Am ajuns târziu la hotel, obosită, cu gândul acasă şi cu părere de rău că nu am apucat să văd nici 1% din ceea ce mi-am propus. Bucureştiul are multe de arătat şi nu-ţi ajunge o săptămână să-l vizitezi.

Duminica misterioasă

La cât de obosită am fost, nu-i de mirare că am adormit şi m-au sunat fetele de jos de la recepţie să mă trezească 😛 Norocul meu, altfel aş fi întârziat la proiectul misterios.

Însă nu vă pot da multe detalii, dar vă pot zice că am avut o duminică dimineaţa plină. Care a trecut repede şi minunat!

Vă pot zice că va fi un proiect minunat şi d-abia aştept să vă dau mai multe detalii despre el.

Aici puteţi citi acum despre el Cum să ai o şedinţă foto reuşită?

Totul a fost făcut în pas alert, căci am avut avionul spre casă la ora 14,00. Noroc că nu-i aşa aglomerat traficul duminica dimineaţă şi am ajuns la timp.

Zborul spre casă

După 50 de minute de zbor, eram din nou acasă. Pregătită de o săptămână minunată, că doar eram împreună cu cei dragi.

Abia acum pot zice că mi-am regăsit liniştea, căci un weekend în Bucureşti te poate da peste cap 😛

Voi ce aţi face într-un weekend în Bucureşti?

weekend in bucuresti

11 Comments on “Weekend în Bucureşti”

  1. Mie-mi place in Bucuresti. Traficul este infernal, de-aia trebuie sa te adaptezi si daca iti permite timpul sa nu iesi cu masina in orele de varf. Multi dintre soferi sunt naspa. Si tramvaiele sunt naspa. Dar in rest mie Bucurestiul mi se pare vibrant si interesant 😀

    1. In pozele din acest articol sunt cu Rahela mai mult. Insa am cu Andreea prin alta parte, care fac parte din proiectul nostru misterios. Nu pot zice mai multe 😛

      Bucuresti…… greu de tolerat, poate si fiindca este capitala tarii.

  2. Dar ai vizitat ceva in weekend, nu gluma! Sper sa ne mai revedem… daca treci prin Pitesti vreodata… sau daca nu, ne mai vedem prin Bucuresti, cand mai vii! 😀 Eu sunt mai aproape.. nu sunt asa departe de capitala.
    Te pup cu drag:*

Părerea ta contează pentru mine!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.