Poate o carte să îmi schimbe viața?

Răspunsul simplu, DA. Răspunsul mai puțin simplu, despre cum poate o carte să îmi schimbe viața afli în rândurile acestui articol. Habar nu am cum va ieși, însă sper să înțelegi esența.

Că a trecut muuuult timp de când mi-am expus gândurile sensibile în acest mirific loc. Și este un lucru periculos, d-aia se întâmplă destul de rar. Însă, cumva această carte de la care a pornit totul, mi-a dat curaj. Sper doar să nu o fac de oaie.

Mănâncă, roagă-te, iubește este cartea ce mi-a schimbat viața. Până acum.

Am început să scriu despre acestă carte în articolul Bestseller obligatoriu de citit când eu nu terminasem decât prima parte din cele trei expuse în carte. Și acum vin cu un fel de impresie extinsă despre carte.

Uneori mă copleșește impactul acesta avut de carte. Dar am noroc că îmi este capul plin de multe alte milioane de gânduri și acesta, legat de impactul cărții, apare rar în fața mea.

De la această carte aș putea scrie un întreg eseu.

Poate o carte scurtă. Poate o carte lungă. Aș putea despica fiecare paragraf din carte în multe alte paragrafe inspirate din gândurile mele. Poate așa vor învăța și ele să stea mai liniștite și să-mi ofere și mie o pauză. Acum sunt în acea fază, cea în care încerc să-mi dresez mintea, să mă asculte și ea pe mine, nu doar eu pe ea.

Dacă ți se pare că nu are sens ceea ce citești, ai răbdare cu mine. Este ceva nou pentru mine; noroc cu paharul rece de vin ce-mi ține companie.

Cum poate o carte să îmi schimbe viața?

Este uimitor când citești ceva parcă desprins din gândurile tale. Doar că sub altă formă, sub alte cuvinte, cu intensitate mult mai mare. Și dezvoltat mult mai frumos decât credeai vreodată că vei găsi într-o carte.

Mai întâi trebuie să permit unei cărți să-mi schimbe viața. De aceea cred că această carte a venit exact în momentul potrivit. Apoi a trebuit să am răbdare. Să subliniez paragrafele importante. Să revin unde am avut nevoie de o recitire, fiindcă poate nu am înțeles din prima.

Am permis acestei cărți să îmi schimbe viața, fiindcă aveam nevoie de schimbare. Una ce nu implică schimbat coafura sau schimbat garderobă sau apucat de regim drastic de slăbit.

Schimbarea, modelarea mea ca persoană!

Fii atentă la următorul citat din carte:

Mna, poftim cultură!

Poți înțelege de ce unii oameni nu au primit cum trebuie cartea scrisă de Elizabeth Gilbert.

În carte găsești mai tot ce-ți trebuie pentru a porni pe un drum frumos, pentru a te dezvolta frumos, pentru a te vindeca de orice te împiedică să evoluezi ca persoană.

De ce această carte?

Habar nu am! Am cumpărat-o într-un moment în care îmi doream cu disperare să găsesc o carte care să îmi redeschidă pofta de lectură. Am făcut ceea ce nu am făcut mai niciodată: am căutat și recăutat printre selecțiile de cărți din mediul online, am trecut de câteva ori peste acest titlu, ca într-un final să zic hai că o cumpăr.

Abia după ce a ajuns cartea la mine și am citit prefața, abia atunci am înțeles că va fi o carte de ținut minte!

Am și un mic istoric cu subiectul ”cărți”!

Crescând cu altfel de idei, printre cărți, printre emoții transmise cu ajutorul cuvintelor, cumva mă așteptam ca la un moment dat să mă ”lovească” o carte.

Am început pe la 10-11 ani. Mai întâi am devorat cărțile lui maică-mea, ce mai mult sprijineau rafturile mobilei. Scrise de Sandra Brown sau Daniel Steel. Mda, pot zice că au fost cele care au pus bazele unei altfel de gândiri când mă raportam la relații amoroase. Nu că aș fi trecut la fapte, căci vezi tu, căutam romantism înainte de acțiune :))))

 Ce să zic, romanele acelea clar au fost mai bune decât revistele vremii pentru adolescente; Popcorn sau Bravo. În care aflam prin intermediul vreunui test dacă X-ulescu mă place sau care sunt șansele ca să fim împreună. Căutam emoție, căutam ceea ce citisem în cărți.

Am trecut repede peste acea căutare, după ce am realizat că nu voi găsi așa ceva la băieții de vârsta mea.

Apoi am găsit Biblioteca Județeană. Singură. Fără să mă trimită ai mei sau vreun profesor. Pe lângă faptul că aveam ocupație, îmi plăcea la nebunie locul. Îmi plăcea să mă plimb printre rafturi, îmi plăcea mirosul de carte, îmi plăcea ceea ce găseam. Era ca o mică vânătoare de comori. Că nu găseam mereu în același loc o carte.

Prin liceu deja uitasem de cărți. Găsisem ceva ce să îmi ofere emoții. Relațiile cu băieți mai maturi…. pfff, sper ca paharul de vin să nu dezlege prea tare lanțul amintirilor. 

Am uitat de cărți, dar nu am uitat importanța emoțiilor.

Am trecut la jurnale

Cred că maică-mea le urăște. Le-a descoperit după ce am plecat de acasă, după ce am intrat în câmpul muncii. Pot zice că nu a fost o perioadă frumoasă.

Jurnalele fiind pline cu idei și gânduri libere. Cu emoții și trăiri, decență și cenzură. Dar mai ales cu descrierea relației mamă-fiică în termeni nu tocmai plăcuți, pentru o mamă. Cei mai, o uram!  Am scris asta de mai multe ori în jurnale, și sigur s-a supărat.

Dar speram la acea vreme că nu va fi nevoie ca ea să găsească jurnalele ca să își dea seama că ceva nu este ok între noi. En fin, prea alambicat subiectul ca să îl dezbat acum. Cumva însă important pentru cine am devenit. De reținut însă că am acceptat trecutul ca fiind ceva ce a fost în drumul meu spre cine sunt. Nu am nici o socoteală neîncheiată cu trecutul meu.

Toate cele de mai sus m-au determinat să devin închisă. Nu retrasă. Diferită. Nu ciudată. O combinație misterioasă din cele enumerate.

Analizam foarte mult comportamentul celor din jur. Și acum o fac. Gândesc prea mult, am tendința de a complica lucrurile și asta nu mă ajută mai deloc.

Dacă închid ochii, milioane de gânduri mă invadează. Nu mă deranjează prea tare, m-am obișnuit cu ele. Dar asta nu înseamnă că este ok. Vreau liniște în mintea mea! Să pot eu selecta când și cum dau voie gândurilor sa iasă la joacă…  ca acum.

Spiritualitatea

Pe lângă faptul că eram închisă și că aveam o relație specială cu cărțile, mai credeam că sunt și specială din punct de vedere spiritual. Acum mi-a revenit acea senzație.

Chiar dacă religia este un subiect tabu, prin intermediul cărții Mănâncă, roagă-te, iubește am înțeles cum stă treaba.

Citez din carte:

” Dumnezeu răspunde rugăciunilor sacre și eforurilor omenești, indiferent de modalitatea prin care muritorii îl venerează, atâta timp cât rugăciunile lor sunt sincere. […] Oamenii o apucă pe cărări diferite, fie ele drepte sau sinuoase, în funcție de de firea fiecăruia și de cum cred ei că este mai bine sau mai cuviincios- dar toți ajung la Tine, ca râurile care se varsă în ocean.”

Am înțeles, deși știam cum stă treaba. Aveam nevoie ca cineva să îmi confirme, dar să îmi și explice altfel.

Eu ÎL port în inima mea. ÎL simt când este lângă mine și îmi dă putere de a trece peste provocările vieții. Și acum ÎL caut altfel. Când știu că există și o altă cale, ce mi se pare mai frumoasă. Nu neaparat mai ușoară, căci este una în care trebuie să lucrez cu mintea mea, pentru a-i face loc LUI.

Vreau să pornesc într-o călătorie

Al meu soț s-a speriat când i-am zis asta. Dar deja îi dădusem câteva indicii din carte, îi arătasem din pasajele importante subliniate de mine. A înțeles mare parte, dar tot are unele priviri când mă aude vorbind despre acest subiect. Cred că se crucește când realizează ce femeie are alături. Sper că în sensul bun, dar nu-s sigură. Și mai important este că i-am zis că nu vreau să îl părăsesc, ca să fie clară situația.

Dar nu pot porni acum!

Căutam de câteva zile un semn, ceva. Și azi l-am găsit. Tot de la Elizabeth Gilbert. Într-un interviu de-al ei.

Și am realizat că pentru a porni într-o astfel de călătorie nu trebuie să pleci în Italia, India sau Bali. Și că într-o astfel de călătorie trebuie să pleci calm, deschis la nou, fără nici o strângere de inimă că sacrifici ceva sau pe cineva. Sunt convinsă că cei din jurul meu vor crede că am luat-o pe arătură, dar oricum sunt ciudată deja în ochii lor.  

Nu pot porni acum, fiindcă pregătesc călătoria celor doi copii. Și trebuie să-i pun pe ei pe drumul cel bun. 

Însă asta nu înseamnă că nu pot să-mi fac planuri!

 Înainte și acum

Înainte îmi doream foarte mult să călătoresc. Să văd lumea, dar nu lumea superficială. Ci cea reală. Oricât de greu ar fi de văzut.

Acum am un plan mult mai simplu, dar mult mai complex. Habar nu am ce voi face cu el, dar este un început.

O să îmi notez în fiecare dimineață ceea ce am visat noaptea. Pueril? Poate. Dar este ceva ce nu am făcut până acum și cred că ar fi ceva inedit de încercat și observat. Că și așa îmi place să analizez tot. Cred că dacă dai frâu liber gândurilor, ai mult mai multe șanse să la stăpânești.

Sper că așa mă voi găsi. Nu pot zice regăsi, că nu m-am găsit niciodată în adevăratul sens. Am terminat paharul de vin între timp.

Ce sper să găsesc în călătoria aceasta?

Versiunea mea care poate fi o mamă mult mai calmă! Asta în primul rând.

Mi-am dat seama de acest lucru, atunci când am pus copiii la somn într-o zi, și citeam cartea în timp ce ei încercau să mă păcălească cu somnul. Te rog treci peste partea de parenting. Revenind. În timp ce ei își făceau numărul, m-am trezit recitind o mantra simplă din carte, care să mă ajute să fiu calmă și să nu mă gândesc la nimic.

În al doilea rând, sper să găsesc ……… (a se completa mai târziu)

E greu să îți dai seama ce vre tu de fapt de la viață. Pfff, să mai pun un pahar de vin?

Cum poate o carte să îmi schimbe viața?

P.S. Urmează să citesc continuarea acestui bestseller- Şi am spus da. O poveste de iubire. Cred că voi dispera apropiații cu astfel de manifestări.

P.P.S Am scris peste 1700 de cuvinte în acest articol și nu îmi dau seama dacă vei înțelege ceva din ce am scris.