Îmi bag piciorul în ea de treabă

Știu că este o vorbă care sună fix așa și semnifică lipsa de interes. În situația de față, cea în care eu mă aflu, m-a ajuns din urmă și m-a lovit expresia îmi bag piciorul în ea de treabă. Și am ajuns cu piciorul în ghips!

Ca și cum nu mi-ar fi de ajuns laringita, amigdalita și corzile vocale afectate de nu știu ce mama zmăului de virus ce bântuie prin oraș zilele astea….

Iete frumusețe de ghips. Primul din viața mea!

Cum am ajuns eu cu ghips?

Am ieșit azi senină cu copiii din casă. Aveam de făcut cumpărături la piață și la farmacie. Am zis că am treabă cu laringele, amigdalita și corzile vocale, și aveam nevoie de medicamente noi.

Am fost la farmacie. Am fost prin piață. Chiar am cumpărat și flori. Apoi a urmat magazinul de carne. Am ieșit repede din el, că nu am găsit ceea ce îmi doream.

Și, în timp ce vorbeam cu ai mei copii despre următoare locație, știam că am de coborât câteva trepte mici și nu îmi făceam griji. Dar când am pus piciorul pe o treaptă, și am dat să cobor, am călcat atât de strâmb pe picior, că am auzit cum a trosnit ceva acolo….

Am și căzut, și nici nu am mai reușit să mă ridic. Cumva însă am reușit să mă stăpânesc și să nu urlu în gura mare. Nu că aș fi avut voce pentru urlat :(((

M-au ajutat și copiii să fiu mai calmă. M-au ajutat oamenii să mă ridic. Am sunat soțul să îi zic ce s-a întâmplat, însă în momentul în care am văzut cât de tare s-a umflat piciorul și când am început să simt mai bine durerea… am sunat la 112.

Cred că adrenalina din momentul căzăturii mi-a oferit un delay la durere. 

A ajuns soțul și a luat copiii. A ajuns și ambulanța și am mers la spital. Pot zice că sunt mândră de cum am reacționat și că m-a ajutat foarte mult respirația controlată. Bine, și un tic cu o pungă ce o aveam la îndemână în caz că mi se face rău.

Film, apoi ghips. Timp de 10 zile. Diagnostic: entorsă. 

Îmi bag piciorul în ea de treabă!

Am avut timp cât am stat singură în spital să mă gândesc la situațiile prin care am trecut în ultimele zile. Și că poate este un semn. Sau poate ar trebui să fiu mai atentă. Sau că ar trebui să iau o pauză. Încă nu am găsit ceea ce fac mai departe,

Dar acum am 10 zile la dispoziție  în care să mă gândesc la multe treburi.

Care a fost partea cea mai grea?

Când a venit soțul după mine la spital. Și copiii mă așteptau în mașină. Și eu căutam să mă liniștesc, pe când ei căutau să afle cât mai multe informații. De cum a fost, cum mă simt, cât o să stau așa, cum s-a întâmplat…

A fost greu, până când am înțeles. Că ei erau speriați. Că au fost foarte curajoși față de mine în momentul în care s-a întâmplat nebunia, dar aveau nevoie să mă vadă și să se asigure că sunt bine.

După ce am înțeles asta, am găsit calmul pentru a face față tuturor întrebărilor!

Sănătate multă să avem!

P.S.

Să îmi fac abonament la Netflix? Sau îmi recomandați ceva cărți bune?