Recenzie Luna din palat

O carte ce m-a ținut trează în prima noapte în care am ajuns cu copii la bunici. O carte ce mi-a oferit acea pauză de gândire necesară pentru a procesa pe rând tot ceea ce trăiesc. Și acum vin cu articolul tip recenzie Luna din palat.

Cred că mi-a plăcut mult povestea fiindcă am avut acum mulți ani o afinitate pentru un anume serial japonez ce se difuza pe TVR1. Astfel că această carte mi s-a părut foarte ușor de citit și mi s-a părut cumva familiară acțiunea.

Descrierea oficială a cărții este aceasta:

Ajunsă concubina împăratului în China secolului al VII-lea, tânăra Mei învață repede că îi poate atrage atenția stăpânului în multe feluri. Ea nu iese în evidență nici prin înfățișare, nici prin daruri fantastice sau armele seducției. Totuși, îi va dărui ceva de neuitat.

Pentru restul concubinelor, este indezirabilă din pricina inteligenței și a curiozității ei, dar tocmai acestea îl impresionează pe cel mai important om din China. Totul într-un moment când palatul este sfâșiat între două tabere care se luptă pentru putere. Dragostea, ambiția și loialitatea pot însemna viață sau moarte pentru femeia care va ajunge stăpâna tuturor.

Cartea o poți găsi la un preț bun aici.

Recenzie Luna din palat

recenzie luna din palat

Am avut parte de o atmosferă specială pe parcursul citirii acestei cărți. La lumina unei lămpi de veghe, într-un pat nou, într-o cameră în care nu mai dormisem de câțiva ani buni. În camera de la bunici.

Iar povestea lui Mei m-a prins atât de tare încât am stat în acea noapte până am aflat tot. Chiar dacă descrierea nu reprezintă ceea ce am găsit în cartea cu adevărat, a fost suficient cât să fiu curioasă.

Mei devine concubină la palat, însă devine împărăteasă în condiții interesante și neobișnuite pentru perioada și societatea descrisă în carte.

Citatul cel mai interesant din carte este acesta:

”-Când o să mai crești, o să înțelegi – o să înțelegi ce înseamnă fericirea. Este o iluzie pe care oamenii le-o promit celorlalți ca să-i păcălească.”

 Autoarea a reușit să surprindă toate detaliile ce fac perioada dinastiilor din China să fie una foarte interesantă.

A surprins toate ordinile sociale din palat. Toate intrigile ce au loc în jurul unui singur om. Toate neliniștile ce apar în momentul în care ajungi la putere. Toată nesiguranța ce vine în momentul în care se primește un titlu. Tot jocul politic. Tot jocul seducției. Toată pregătirea ce vine într-o familie de fete și cum influențează rangul viața oamenilor.

Și cumva, printre toate aceste nebunii, se strecoară dragostea. Într-o formă ciudată, dar este dragostea care schimbă totul!

Da, Mei ajunge împărăteasă într-un final. Dar drumul până acolo și împăratul ce îi va fi alături fac deliciul poveștii!

Din același registru interesant de poveste este și cartea Puterea autor Naomi Alderman.

Luna din palat” face parte din stiva de cărți ce o am pregătită și prezentată în articolul Despre cărți în izolare.

Te-ar tenta această carte?

14 Comments on “Recenzie Luna din palat”

    1. Ohoo, sunt multe obiceiuri ce ne dau cu virgulă nouă când citim sau vedem alte culturi. Însă în această carte mi se pare că fac parte din frumusețea poveștii și autoarea a făcut o treabă minunată cu relatarea lor.

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.