Trecem prin vremuri interesante. Vremuri în care pentru a avea un corp sănătos ne punem la încercare mintea și puterea de a rezista în fața tentațiilor. Altfel de tentații ca cele cu care ne-am obișnuit până acum.
După o lună de izolare la bloc împreună cu ai mei copii, am venit la țară.
Pentru a-mi proteja și mintea. Pentru a avea grijă și de emoții, și de trăirile ce vin la pachet cu izolarea. Pentru a gestiona mai bine părințeala. Pentru a trece o idee mai ușor peste pericolul acestui virus.
Da, sunt norocoasă. Că am unde veni. Că am unde să mă ocup altfel de ai mei copii.
Dar am ajuns în locul ce acum 15 ani ziceam că nu îl voi mai căuta în veci!
Terminasem liceul și atunci i-am zis mamei că eu în sat nu mai merg. Aveam o ură pe acest loc, ceva de nedescris. Și m-am ținut de cuvânt!
Mi-am găsit repede un loc de muncă, eram și la facultate și evitam cu orice preț ocaziile în care să ajung în sat.
Abia după ce am devenit mamă am început să vizitez din când în când satul natal. Foarte rar. Maxim de 3 ori pe an, pentru câteva ore. Apoi au crescut copiii și am încercat în ultimii ani să vin măcar câteva zile pe an să stau împreună cu ei în vacanța de vară la bunici. De fiecare dată aparea câte o situație, câte ceva care ne scotea mai repede din sat. Parcă ne alunga de fiecare dată ceva de aici.
Și acum am imediat două săptămâni de când suntem în sat cu toții!
Au fost necesari 15 ani pentru a-mi găsi liniștea și pentru a accepta acest loc iar. De data aceasta am făcut totul în termenii mei. În condițiile mele. Astfel încât să îmi fie bine.
Acum 15 ani ziceam că nu mai vin aici
Pentru că nu mai suportam satul. Mi se părea că el este de vină pentru tot ce eu nu puteam avea. Căci mare parte din an eu eram în sat. Mama se stabilise aici, iar eu cu tata și sora eram în oraș. Tata la muncă, noi la școală.
La sfârșitul fiecărei săptămâni, trebuia să mergem în sat. Vacanțele le făceam în sat. Totul se învârtea în jurul satului, iar eu doream să stau la oraș. Să îmi fac prieteni acolo. Să mă integrez mai bine în oraș.
Știu că nu satul în sine era cauza. Ci mama mea. Relația noastră a fost și este una încărcată și pe alocuri tensionată.
Acum știu că satul nu are nici o vină că oamenii nu se pot înțelege.
Locul a rămas la fel, oamenii s-au schimbat
Eu m-am schimbat cât să am mai mare răbdare și acceptare pentru cei din jur. În special pentru familie. Dacă am răbdare cu mine, am și cu cei din jur
Ai mei părinți s-au schimbat și au acceptat că acum pot decide pentru mine și mai ales pentru copiii mei.
Ai mei copii au crescut astfel încât înțeleg altfel ceea ce trăim. Atât pe partea de izolare, cât și pe partea de găsire a bucuriilor în lucruri mici.
Locul a rămas la fel de minunat pe cum îl știam. Un sat în vale, înconjurat de pădure și dealuri, cu peisaje superbe și liniște cu duiumul. Un sat ce acum mă adăpostește și ce le oferă copiilor multe momente speciale.
Ce facem acum la sat?
Facem foc în sobă în fiecare dimineață în bucătărie pentru a face mâncare de-a lungul zilei.
Facem foc seara în camere pentru a ne ține de cald pe parcursul nopții.
Crăpăm și purtăm lemne în fiecare zi.
Vizităm cuibarul găinilor pentru ouă proaspete.
Plantăm legume.
Jucăm fotbal.
Jucăm șotron.
Desenăm.
Bucătărim altfel.
Ne uităm și la televizor.
Curățăm pământul de vreascuri, smulgem buruieni, măturăm curtea… și ne mai și plictisim din când în când.
Momente în care relaxarea prinde contur altfel pentru mine și copii. Să stai degeaba are un nou sens :))
Scriu asta pentru mine. Să am amintiri noi. Să înlocuiesc ceea ce aveam legat de acest loc și de energia găsită aici.
După 15 ani stau liniștită iar în sat!
Suna bine, faptul ca ai ajuns la o intelegere cu tine si „satul”, sper sa ramaneti in echilibru.
Nu v-ar fi mai usor sa aveti si butelie, cel putin din cand in cand,, pare mai usor de rezolvat o masa .
Sedere placuta in continuare si zile senine, desi mai degraba zile cu ploaie ar fi binevenite si soare sa fie in sufletul tau!
Carmen
Suna chiar bine! Cred insa ca intelegerea este mai prezenta intre mine si mama mea, care locuieste la sat. Satul a ramas la fel in mare.
Avem si butelie, doar ca o folosim mai rar. Am invatat in ultimele saptamani sa avem rabdare si sa ne bucuram mai bine de preparatele facute in tihna pe soba 🙂
Si da, ploaia trebuie sa vina curand pentru a implini ceea ce se seamana zilele acestea prin gradini!
Multumesc mult pentru urare si gandurile frumoase! 🙂
Foarte frumos ,este mult mai frumos și mult mai liniștit la tara,aer curat.
Este o altfel de viata la sat! Depinde insa si de situatia fiecareia si de cum vede lucrurile 🙂