Femeia la 1000° C. Delir literar sau recenzie?

Femeia la 1000° C este o carte aparte. Este una de la care pot intra și eu într-un fel de delir literar, căci la fel mi se pare că este și cartea în sine. Am ajuns să o citesc în urma provocării ”Reading is cool” menționate în articolul de aici – Provocare cu cărți. Văleu însă ce provocare s-a dovedit a fi această a doua carte citită.

Cele 538 de pagini m-au îngrozit inițial. Nici subiectul nu mă convinse prea tare.

Descrierea oficială:

”Singură într-un garaj închiriat, loială doar unei grenade de mână din al Doilea Război Mondial, Herra Björnsson își trăiește la optzeci de ani începutul sfârșitului vieții. Dar este pregătită: și-a făcut deja programare la crematoriu, unde i se garantează o dispariție rapidă la 1000 °C. Dar înainte de toate astea, ne cere ea, „permiteți-mi să-mi povestesc viața.“

Istoria care urmează pleacă de la viața reală a nepoatei primului președinte al Islandei – cu care autorul a interacționat întâmplător într-o conversație telefonică în anul 2006 –, dar își urmează propriul curs ficțional.”

Am început să citesc cartea într-o seară ce s-a încheiat cu un pahar de vin. Și eram în dubii dacă este de vină paharul de vin pentru lejeritatea cu care parcurg filele cărții sau este atât de ușor de citit cartea. A doua zi, după 100 și ceva de pagini, am realizat că e ușor de citit. Mai greu este de acceptat.

În ultimele zile m-am trezit cu această ”armă” la purtător și citind cartea în parcarea unui magazin cât am așteptat să iasă pasagerul meu cu cumpărăturile. A, eu consider cartea o armă – și din cauza volumului ce poate cauza o zdruncinare bună în caz de acțiune, dar și din cauza faptului că oferă deschiderea minții și ieșirea din situații dificile.

Până nu uit, poți comanda cartea de aici în caz că ești interesată – Femeia la 1000° C

Scurtă recenzie

Cartea este atipică, împărțită  și redată într-un mod ce poate avea același efect ca un pahar de vin bun. Viața personajului principal este un puzzle complex și depinde de cititor dacă vrea să aranjeze acest puzzle sau să se bucure de fiecare piesă și să o ia ca atare.

Capitolele ce nu sunt capitole sunt perfecte pentru această carte. Altfel nu ar avea farmec și m-aș pierde în lungimea poveștii. Personajele sunt cu duiumul, astfel că nu am reținut mare lucru în afară de personajul principal și câteva personaje ce eu le-am considerat importante. Și la acestea nu le țin bine numele : ) Locurile prin care trece personajul sunt la fel de multe ca și personajele. Am ales să nu mă pierd în detalii. Am ales să mă concentrez pe ceea ce transmite povestea și nu pe detaliile tehnice- cum ar veni.

Herra este o femeie tulburătoare.  Cu un bagaj greu de dus. Cu amintiri grele. Cu un umor aparte. Pasajul de mai jos mi se pare foarte la fix:

”„Un roman ca un atac militar… Această fabulă ireverențioasă despre un copil în timp de război aduce aminte inevitabil de Toba de tinichea a lui Günter Grass, dar Herra este mai modernă, o eroină cu porniri sexuale, o parte #MeToo și două părți #SodThem.“ The Guardian”

Iar autorul a făcut o treabă genială. Abia spre final am realizat că autorul este bărbat și că totuși povestea este a unei femei.

Delir literar

Și-a permis autorul așa ceva în carte și totuși poți distinge episoadele de luciditate. Însă dacă acest delir literar pătrunde în gândurile tale te poate ambiționa și te poate provoca să scoți la iveală unele ascunzișuri.

Un ascunziș pornește de la un pasaj din carte:

”Când a trebuit să lupți ca să supraviețuiești în fiecare zi a vieții tale și victoria se întrevede în sfârșit, brusc te copleșește indiferența.”

Deși cartea este plină de pasaje inspiraționale, și câteva le voi pune mai jos, acesta m-a scos din zona mea de confort.

Deși nu am trăit nici 1% din ceea ce a trăit personajul cărții, acum joc cartea-indiferenței. Ceea ce mi se pare o carte -scut împotriva emoțiilor. Și credeam că mă va scuti de suferință, dar se pare că mă ”scutește” și de fericire. Că am ajuns să fiu indiferentă în mult prea multe situații.

Această indiferență duce la izolare. La detașarea de oameni, fiindcă nu le ofer șansa de a răni sau de ajuta. Indiferența este un scut, dar când să încep să las garda jos? Când să încep să las suferința să mă ajute să învăț și fericirea să îmi dea aripi? Cum să trec peste trecut și să las viitorul să mă surprindă?

Zicem cu toții de mult prea multe ori că am iertat și am trecut peste, dar de fapt ne mințim singuri. Că iertarea adevărată este atunci când situația sau omul ce se presupune că l-ai iertat nu te mai afectează. Nu te mai incomodează, nu te mai dă peste cap.

Indiferența ajută. Însă trebuie să scap de ea până nu mă copleșește. Trebuie să filtrez, trebuie să ajustez, trebuie să  permit mai mult. Dar îmi este peste mână. Pentru că oamenii sunt atât de obișnuiți să își revarse greul, durerile, suferințele asupra celor din jur, că  nu realizează cât rău pot face. Eu la asta sunt indiferentă. Te ajut dacă pot și dacă ceri ajutor, dar nu sufăr alături de tine. Mă detașez.

”Cel care se pierde în pădure încearcă să afle cărarea, dar celui care se pierde pe sine nu-i mai folosește nicio cărare.”

Oricare drum l-aș căuta, mai întâi trebuie să mă găsesc pe mine. Nimic nu îmi zice mai bine pe unde să o iau decât propria persoană. Să cauți la rădăcină este dureros. Căci pe măsură ce găsești crengile crescute greșit, realizezi că trebuie să tai ceva. Însă nu pierd din mine, ci las loc pentru ceva nou și sănătos.

Ar mai fi de scris pe această ideea, dar este prea personal și nu sunt pregătită să deschid atât de adânc foaia.

”Pe timp de război, toată lumea se simte bine pentru că nimeni nu are de ales. Pe timp de pace pe oameni îi apucă nefericirea pentru că trebuie să aleagă și să refuze. Toate războaiele se nasc, așadar, din tânjirea infinită a omului după fericire.  De nimic nu se tem oamenii mai mult decât pace pe pământ.

Omul preferă să fie pasagerul roții destinului în loc să-i decidă el traiectoria. Și cu atât mai puțin vrea să-și asume responsabilitatea pentru destinul respectiv, ceea ce explică de ce-i venerează pe cei care și-o asumă.” 

O cât de frumos spus și cât contrast cu ceea ce se dezvăluie în carte. Până la urmă poate fi greu să găsești astfel de citate printre pasaje cu căutări ale rădăcinilor, cu viol, cu sexualitate, cu jocuri politice, cu atrocități în vreme de război….

Și cât de actual este totuși pasajul de mai sus. Filtrează și suprapune peste ceea ce trăim noi acum și vei vedea AHA-ul!

Se servește cu apă rece!

Te îndemn să citești această carte în tihnă, să îi dai timp să se așeze pentru procesare. Este o provocare!

Tu cum vezi un delir literar?