Adeneu cu vânt de schimbare

În anii trecuți făceam curat pe blog primăvara și toamna. Anul acesta mai greu cu astfel de acțiuni. Prea multe de gestionat ca să mai mă înham la puricat blogul. Însă m-a prins un vânt de schimbare, fiindcă am început să mă iau prea în serios. :)))

Ca să înțelegi cât de serios, din August adndefemeie este și SRL. Fix acum mi-am găsit să fac pasul, ce era necesar, dar acum este mai mare provocarea.

Și cum stăteam eu și îmi tot făceam strategii de marketing, campanii de promovare a firmei mele, șabloane pentru mailurile de abordare a posibililor clienți, m-a lovit un gând.

 Adeneu cu vânt de schimbare

Sunt o singură persoană. Eu stau în spatele conținutului. Și nu este ușor să le dau formă. Grafică, SEO, text. Cheia stă în faptul că îmi place să fac asta. Altfel mi-aș băga piciorul în ea de treabă și mi-aș căuta de lucru la o companie.

Declicul este cel legat de trasul liniei la sfârșit de lună. Când trebuie să contorizez acțiunile și să le leg de venit. Nici nu se compară volumul de implicare, conținut, muncă, cu volumul de finanțe din cont. Nu-s banii pe măsura muncii, și până la urmă și recompensa face parte din orice acțiune, chiar dacă este făcută cu drag.

Iar provocările personale să nu crezi că s-au diminuat ca să îmi facă loc pentru cele profesionale. Niet. Acum e și mai de căcat parentingul vieții. Vezi ce am scris și aici – De ce e greu cu copiii acasă?

Ce voi face?

Voi adopta un stil mult mai lejer în ceea ce privește conținutul de pe blog. Cum scriam mai sus, deja mă luam prea în serios și căutam să vin cu materiale cât mai complexe, cu informații cât mai utile, cu impact la nivel mai profund. Voi păstra și această nevoie de ”educare”, dar voi adăuga și mai multe gânduri simple și subiecte controversate, ce sper să le gestionez cât mai bine.

A, și voi încerca să postez mai des pe blog, că prea am luat fb-ul în primire pe pagină. Și pentru mine blogul este cheia. În jurul lui se învârt celelalte.

A, și de acum mi se rupe și mai tare de ceea ce zic alții despre gândurile, exprimare sau comportamentul meu. 

adeneu cu vant de schimbareA, și am mai făcut și un scurt clip, mi s-a părut interesantă ideea ca să nu o pun în practică. Că și așa este când îmi curg zecile de minute cu editarea materialelor foto video pentru blog & social media….

Crezi că va fi de bun augur acest vânt de schimbare?

7 Comments on “Adeneu cu vânt de schimbare”

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.