Recenzie Facă-se voia

Recenzie Facă-se voia – autor Ines Dumitriu

Am ajuns să citesc această carte și ”din cauza” provocării Reading is cool. Însă adevărul este că aș fi ajuns să o citesc oricum. Fiindcă citisem prima cartea scrisă de autoarea Ines Dumitriu și a fost o experiență wow – Recenzie Blestem ; Ines Dumitriu.

Așa că tocmai ce se lansase Facă-se voia și urma să o cumpăr cu proxima comandă pe site-ul editurii, când a apărut în provocare. Me foarte happy atunci : )))

Luna aceasta poți găsi pachetul promoțional cu cele două cărți scrise de Ines Dumitriu de aici!

Descrierea oficială a cărții

Gloria, Miranda, Letiția și Petunia lucrează într-o fabrică de confecții. În spatele mașinilor de cusut care păcăne neîncetat, femeile se străduiesc să-și facă norma zilnică, alături de celelalte trei sute de muncitoare din secție. Își intersectează uneori privirile și alteori schimbă doar câteva cuvinte și pare că fiecare își vede de viața  și de gândurile ei.

Până în ziua în care Gloria primește un plic. Țac țac țac.”

Cartea o poți comanda doar de pe site-ul editurii și o poți comanda și separat (în loc de pachet).

Recenzie Facă-se voia

Pentru mine a fost o gură de aer din punct de vedere al cărților citite în provocarea Reading is cool. Căci da, în ultimele luni doar așa am reușit să mă organizez pe parte de citit. Să ajung să citesc, din cauza timpului lipsă, doar cărțile din provocare a fost suficient de greu de acceptat.

Așa că a fost ca un mic reset cartea pentru mine.

recenzie facă-se voia

Da, am citit cu sete cartea. A mers repede. A mers bine. Foarte bine.

În câteva ore eram deja alt om, mai liniștit, mai senin. Și da, are și cartea aportul ei la starea mea.

Povestea a fost cusută cu măiestrie, cu ața cuvintelor ce m-a făcut să vreau să aflu cât mai repede deznodământul. Personajele se plimbă cu atâta naturalețe între trecut și prezent, între un spațiu și altul, încât le simt ca parte din ceva ce am trăit cu ele, cu fiecare, și locuri în care am fost cu ele. Atât de bine au fost conturate detaliile….

La clubul de carte de după lectură a fost veselie. Toată lumea fiind curioasă ce se afla în plic. Căci de la el pornește acțiunea. El declanșează schimbarea personajelor principale.

Misterul & acțiunea fac parte din farmecul cărții.

Gloria este șefa de secție într-o fabrică de textile. Face asta de șapte ani și are o anumită prestanță între muncitoare. De aceea atunci când ”coboară” de pe piedestal și abordează trei femei pentru a pune în aplicare ceea ce a găsit în plic,  se schimbă și ea, dar și impresiile femeilor despre ea.

Se țese prin cuvinte un tablou textil cu viața acestor femei. Un tablou cu detalii ce par desprinse dintr-un vernisaj al vieții noastre, la care ne uităm cu nod în gât, cu lacrimi în ochi uneori, cu zâmbete pe buze și cu recunoștință.

Meritul acestui vernisaj aparține autoarei. Căci nu este de ici de colo să creezi astfel de imagini și momente cu ajutorul cuvintelor. Felicitări INES DUMITRIU!

Petunia. Femeie liniștită, cu frică de Dumnezeu, văduvă, mama unui băiat de 14 ani pasionat de șah(Sabin).

Miranda. Căsătorită din dragoste cu Paul, au împreună patru băieți (cvadrupleți).

Letiția. Femeie tânără, fără obligații. Spirit liber, creativă, colorată, cu un trecut ce putea să o ducă pe cărări greșite.

Ce are Gloria în plus? Sau în minus.

De ce le-a ales pe ele?

Ce ar avea de învățat una de la cealaltă?

Ce poate conține acel plic atât de important?

Cum se așează lucrurile pe secție?

Afli doar citind cartea!

Citatul preferat:

”Pe tabla de sah, regele este un bleg. El trebuie tot timpul apărat, nu poate să facă nimic de unul singur, tot timpul trebuie să aibă altă piesă pe lângă el, să-i țină spatele. Regina este neînfricată, se poate mișca oricum și oriunde, are cele mai mari puteri. Ea conduce jocul cu adevărat, dar lucrul ăsta nu poate să-l vadă oricine.”

Crezi că te-ar surprinde o astfel de carte?

20 Comments on “Recenzie Facă-se voia”

  1. Mi-am notat titlul pentru că mi se pare pe placul meu. În plus, nu am citit nimic de Ines Dumitriu și vreau asta.
    Mulțumesc!

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.