Articolul se adresează viitoarelor gazde, care nu au copii şi vor primi vizite de la prietenii care au. Sunt multe de zis, mai d-ale mele. Este dedicat acelor câţiva prieteni din jurul oricărei familii cu copii care nu au experimentat încă viaţa frumoasă de părinte. Copiii în vizită sunt altfel de cum sunt acasă. Ştiaţi?
Dacă copilul are până în 6 luni, nu trebuie să-ţi faci griji.
Scoică, braţe (ale tale bineînţeles), pat, cărucior, orice suprafaţă cât de cât curată (fără păr de pisică sau câine) sunt principalele locuri unde va sta plodul în creştere. Nu are aşa mare dexteritate pentru mişcări ample.
Baiurile vin după ce începe să facă primii paşi.
Părinţii, presupuşi prieteni buni de-ai tăi, atunci când vor veni la tine, vor căuta cel mai confortabil loc şi-ţi vor plasa juniorul în grijă.
Pe sistemul ” Să te obişnuieşti pe când vei avea şi tu! ” îţi vor reveni multe sarcini de genul „te uiţi un pic la el” sau „îl ţii un pic ? „.
Aşadar, ce-i de făcut atunci când deja copilul are gânduri şi intenţii proprii, dar nu are dexteritatea unuia de 2-3 ani?
Ascunzi şi relochezi tot ceea ce este de valoare, fragil sau periculos pentru copil.
Aşa scapi de multe priviri genul „Pana mea, da nu ai găsit alt loc unde să-l pui? ” deşi obiectul era în acel loc de când l-ai primit.
Sau vei scăpa de gândurile naşpa cauzate de distrugerea sau deterioarea unui obiect. Gânduri îndreptate către părinţi, cum am zis, presupuşii tăi prieteni.
Eventul le poţi da să citească articolul Idei şi jocuri de interior pentru copii şi să aibă mereu ceva pregătit la îndemână.
Şi mai mare bai, este atunci când copilul are dexteritate, dar are şi personalitate! 😛
Acuş să te văd!
Deja trecem la alt nivel!
Tabletă, laptop, acvariu sau orice animal domestic de prin preajmă, va fi luat în vizor.
Şi am ajuns la ceea ce mă macină pe mine. Nu ascultă nimeni de părinţi!!!!!!!!!!!
Bine, copilul nu se pune, căci are momente. Dar prietenii?!?!
Merg în vizită cu al meu plod de 6 ani şi unul de 2 ani, la sor’mea şi viitorul soţ. Şi se apucă ai mei să purice tot. Eu după ei, să le explic şi să verific ce şi cum este p-acolo.
–LASĂ-I, CĂ NU FAC NIMIC RĂU!
Cine mi-ar putea face o poză în momentul în care aud această frază, ar fi beton în ochii mei.
Pe bune? Adică eu să-i las pe ei să-ţi răvăşească tot prin casă? Dar cine curăţă după sau plăteşte daunele?
Se pot întâmpla multe lucruri! GEN:
Cred că voi născoci un fel de act de luare la cunoştinţă
Pentru acele persoane care cred că-mi cunosc mai bine copilul decât îl cunosc eu. Îi aduc la cunoştinţă faptul că eu nu răspund pentru posibilele daune cauzate de junior, atâta timp cât are acordul lui de a purica totul.
Să nu credeţi că este mereu aşa la noi! Doar că, ai mei copii după ce prind curaj şi văd că li se permit anumite chestii, mai ales de prietenii neştiutori de ce poate face un copil, îmi pun la încercare răbdarea. Să vadă până unde pot duce sau până unde le permit.
Aşa sunt ai mei. Cel mai mult are de câştigat toată lumea, atunci când prietenii nu se bagă peste indicaţiile părintelui către copil.
Şi uite cum ajungem noi să mergem rar pe la prieteni acasă. Cum ajung ei să vină la noi sau să ne întâlnim în oraş, fără copii.
Căci articolul este dedicat acelor câţiva prieteni din jurul oricărei familii cu copii care nu au experimentat încă viaţa frumoasă de părinte.
Voi cum vă descurcaţi (ca şi părinte sau prieten fără copil, al unui părinte)?
Vi se par aceste utile aceste sfaturi? Copiii în vizită……
Mi-am educat copii in asa fel ca sa fim asteptati si altadata in vizita.
Ador stilul tau in care prezinti situatiile din viata de zi cu zi,Si in acest articol regasesc o parte din comportamentul si gandirea mea dar ma si inspir pentru viitor.
Mulțumesc pentru apreciere. 😉
Cum.sa-ti zic davidu meu.e fff curios knd mergem.la.prieteni vrea sa vada si.sa stie tot apoi prieteni zice lasal sa se uite cum.spuneai prinde curaj si uneori ravagi face ajunge si pana in.seltaru de lenjeri dar sotu e fff autoritar si gand.a zis gata iti ajunge vino vine.stie de gata pt ca noi suntem.responsabili de el.si nu ii putem.permite ori ce cum.ai spus si tu.cand vor avea si ei.copii sa faca cum.cred ei.
Uite ca la intrebarea asta n-am raspuns 🙂 Fie-mea n-a fost un copil care sa lase in urma ei un „dezastru ecologic ” 😀 Daca-i dadeai desene animate sau un creion colorat si-o carte, nu-i mai auzeai gura 🙂
Și ai mei sunt în limba după desene, dar dacă ambientul este nou și interesant, nu le mai trebuie desene.
Ferească tatăl sa le dau creioane, căci redecoreaza pereții, asta la prietenii care nu văd nimic rău în asta.
Și apoi explicai copilului de ce la X e voie da’ lui Y nu-i pica bine. 🙂
Așa ca le-am pus în vedere prietenilor, ce zic eu e lege. Când vor avea și ei copii, sa facă cum cred ei, dar pana atunci eu sunt responsabila de ei 🙂