Voiam un copil … şi m-am trezit cu doi!

informaţii despre sarcina gemelarăNu eu! Acesta este titlul ultimei cărţi ajunse în biblioteca mea.

Am găsit-o aici şi m-a atras tare mult titlul.

Mai mult de curiozitate, căci eu am deja doi copii cu o diferenţă de 4 ani între ei. La aflarea veştii că sunt însărcinată cu primul copil parcă îmi doream să fie gemeni. Să scap dintr-un şut de o problemă.

Nu că aceasta ar fi calea mai uşoară, dar aşa am văzut-o eu a fi !

Natura lucrează în felul ei!

Aşa că eu am doi copii frumoşi, sănătoşi şi care sunt totul pentru mine. Am citit şi eu cărţi de specialitate, atunci când eram însărcinată cu primul copil, neştiind la ce să mă aştept, dar nici una nu se compară cu aceasta. Şi culmea, este pentru sarcini gemelare!

 

Este atât de bine structurată cartea şi plină de informaţii utile şi la subiect, că mă mir că nu am găsit-o mai demult. I-am şi trimis poze şi informaţii de unde să o achiziţioneze, lui soră-mea.

Cu emoţiile nu-i de joacă!

Ea se pregăteşte de nuntă şi în familia viitorului soţ au fost cazuri de sarcine gemelare.

Revenind la cartea aceasta cu informaţii despre sarcina gemelară.

O ador pentru că are următoarele lucruri în ea:

  • Informaţii de la un Ginecolog care profesează şi care a avut cazuri de sarcini multiple, nu doar gemeni. Sunt utile aceste informaţii fiindcă răspunde celor mai întâlnite întrebări legate de sarcinile multiple.

 

  • Informaţii de la un Nutriţionist, despre cum să-ţi faci un regim alimentar pe timpul sarcinii şi în primele luni de după naştere. Când se presupune că alăptezi. Aceste sfaturi se pot aplica şi mămicilor cu sarcini normale.

 

  • Informaţii de la o Moaşă şi de la Neonantolog despre momentele din ziua Z. Ziua în care vin pe lume comorile unei familii.

 

  • Informaţii de la o Infirmieră Pediatrică despre ce şi cum este cu bebe acasă.

 

  • Informaţii de la un Psiholog despre cum să faci faţă emoţiilor şi gândurilor venite după ce ajungi cu bebeluşii acasă.

 

  • Şi cele mai frumoase informaţii sunt de la mămici care au experimentat sarcini multiple şi naşterea naturală cât şi prin naşterea prin cezariană.

vroiam un copil si m-am trezit cu doiGhiciţi cine a mai fost încântat de carte?

Copiii din dotare. Şi am două exemplare de carte, nu unul. Ca să nu fie cu ceartă.

Iar pe drum spre casă a trebuit să oprim ca să admire pozele.

Bebe, bebe” , zicea cea mică, în timp ce mângâia pozele 🙂

Vă mai las link-ul pentru găsirea cărţii AICI, pentru a fi sigură că nu uitaţi.

Acestă carte va fi de temelie pentru viitorii părinţi de gemeni, aşa că daţi sfoară-n ţară, să ştie lumea unde să o găsească.

Aveţi cunoştinţe care au trecut prin sarcină gemelară?

E greu să fii mamă!

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.